cu toată forţa. Harry nu avea cum să îl nimerească de acolo, aşa că îşi  croi drum spre el, încă invizibil, şi Marea Sală se aglomera din  ce în ce mai tare, în timp ce toţi cei care puteau să se ţină pe picioare se năpusteau şi ei înăuntru.

Harry văzu cum George şi Lee Jordan îl doborâră pe

Yaxley, cum Dolohov slobozi un strigăt, în timp ce cădea din  cauza unei vrăji a lui Flitwick, cum Walden Macnair fu aruncat  în partea cealaltă a camerei de către Hagrid, lovindu-se de peretele de vizavi şi alunecând pe podea. Ii văzu pe Ron şi  Neville doborându-l pe Fenrir Greyback, pe Aberforth  Impietrindu-l pe Rookwood, cum Arthur şi Percy îl trântiră la  pământ pe Thicknesse, şi pe Lucius şi Narcissa Reacredinţă  fugind prin mulţime, fără să încerce măcar să lupte,  strigând după fiul lor.

Cap-de-Mort se duela acum cu McGonagall, Slughorn şi  Kingsley în acelaşi timp, având întipărită pe chip o expresie glacială plină de ură, în timp ce ei se fereau şi se aplecau în  jurul lui, nereuşind să-1 doboare.

Bellatrix se lupta şi ea, la patruzeci de metri de Cap-deMort, şi, la fel ca şi stăpânul ei, se duela cu trei persoane odată: cu Hermione, Ginny şi Luna. Toţi se luptau din răsputeri, dar  Bellatrix le ţinea piept. Lui Harry, atenţia îi fu distrasă de un  blestem fatal care trecu atât de aproape de Ginny, încât fusese la doar doi centimetri demoarte.

Harry îşi schimbă direcţia, fugind spre Bellatrix, şi nu spre Cap-de-Mort, dar apucă să facă doar câţiva paşi, când fu împins  la o parte.

— Nu pe fiica mea, nenorocite!

Doamna Weasley îşi dădu jos pelerina în fugă, eliberându-şi braţele. Bellatrix se întoarse pe călcâie, râzând în hohote la  vederea noului adversar.

— Daţi-vă la o parte! le strigă doamna Weasley celor trei fete şi, fluturându-şi bagheta, începu să se dueleze.

Harry urmări îngrozit şi încântat totodată felul în care bagheta  lui Molly Weasley se roti şi începu să împungă, iar lui Bellatrix Lestrange zâmbetul îi pieri, transformându-se într-un rânjet batjocoritor. Din ambele baghete ţâşniră jeturi de lumină, iar podeaua din jurul picioarelor celor două vrăjitoare se încinse şi  se fisură. Amândouă luptau pe viaţă şi pe moarte.

— Nu! strigă doamna Weasley, când câţiva elevi fugiră spre ea, încercând să îi vină în ajutor. Înapoi! înapoi! E a mea!

Sute de oameni erau acum strânşi pe lângă pereţi, privind la  cele două lupte, Cap-de-Mort împotriva celor trei adversari ai  săi şi Bellatrix contra lui Molly -, iar Harry stătea, invizibil,  sfâşiat, între cele două, dorind să atace şi totuşi să apere, fără a  fi sigur că nu-l va lovi din greşeală pe unul dintre cei nevinovaţi.

— Ce o să se aleagă de copiii tăi după ce o să te omor? o  tachina Bellatrix, la fel de mânioasă ca şi stăpânul ei, făcând  salturi într-o parte şi-n alta, în vreme ce blestemele lui Molly zburau în jurul ei. Cum o să fie când mami o să moară, la fel ca  Freddie?

— Nu o să te mai atingi niciodată de copiii noştri! strigă  doamna Weasley. Bellatrix râse la fel de bine dispusă ca şi vărul  ei Sirius, când căzuse dincolo de văl şi, dintr-odată, Harry ştiu ce avea să se întâmple înainte să se fi petrecut: blestemul lui  Molly zbură pe sub braţul întins al lui Bellatrix şi o lovi direct în  piept, chiar deasupra inimii. Lui Bellatrix, zâmbetul satisfăcut şi răutăcios îi îngheţă, ochii părând să-i iasă din orbite: pentru o fracţiune de secundă, îşi dădu seama ce se întâmplase şi apoi  se prăbuşi. Mulţimea din jur izbucniîn urale şi Cap-de-Mort slobozi un ţipăt.

Harry avu senzaţia că se întoarse cu încetinitorul, îi văzu pe McGonagall, Kingsley şi Slughorn aruncaţi pe spate,  fluturând din mâini şi zvârcolindu-se în aer, în timp ce furia lui  Cap-de-Mort, stârnită de căderea ultimului şi celui mai bun  locotenent al său, explodă cu puterea unei bombe. Cap-de-Mort ridică bagheta şi o îndreptă spre Molly Weasley.

— Protego. ' tună Harry şi Vraja Scut se întinse în mijlocul  sălii, iar Cap-de-Mort se uită în jur, după sursă, în timp ce Harry în sfârşit îşi dădu jos Pelerina Invizibilă.

Ţipetele de şoc, ovaţiile, strigătele din toate părţile: „Harry!  Trăieşte! " amuţiră brusc. Mulţimea se temea. Tăcerea totală se aşternu subit, în timp ce Cap-de-Mort şi Harry îşi aruncară  priviri unul altuia, începând să îşi dea ocol.

— Nu vreau să încerce să mă ajute nimeni! spuse Harry  răspicat şi, în liniştea desăvârşită, vocea sa răsună cu puterea  unui gorn. Trebuie să fie aşa! Trebuie să o fac eu!  Cap-de-Mort vorbi cu o voce şuierătoare:

— Potter nu crede ce spune, zise el, cu ochii roşii măriţi. Nu  e asta metoda lui, nu-i aşa? Pe cine o să mai foloseşti ca pavăză  de data asta, Potter?

— Pe nimeni, răspunse Harry scurt. Nu mai există  Horcruxuri. Suntem doar noi doi. Niciunul nu poate trăi în timp ce celălalt supravieţuieşte, şi unul dintre noi o să plece pentru totdeauna...

— Unul dintre noi? spuse Cap-de-Mort batjocoritor.

Era încordat din cap până în picioare şi ochii roşii nu clipeau; semăna cu un şarpe pe punctul de a ataca.

— Crezi că tu vei fi acela, băiatul care a supravieţuit din  întâmplare şi pentru că a tras sforile Dumbledore?

— Adică mama a murit ca să mă salveze din întâmplare, nu?

întrebă Harry.

Amândoi se mişcau în aceeaşi direcţie în continuare, într-un cerc perfect, păstrând aceeaşi distanţă între ei. Pentru Harry nu  mai

exista niciun alt chip în afară de cel al lui Cap-de-Mort.

— Din întâmplare am ales să lupt în cimitirul acela? Din întâmplare nu m-am apărat în noaptea asta şi totuşi am supravieţuit şi m-am întors să lupt din nou?

— Din întâmplare! strigă Cap-de-Mort, dar nu porni încă la  atac. Mulţimea care privea părea încremenită, iar din sutele de oameni din Sală parcă nu respirau decât ei doi.

— Din greşeală, din întâmplare şi din cauza faptului că te-ai ascuns, smiorcăindu-te, sub fustele unor oameni mai