— In ordine, spuse Cap-de-Mort, şi Harry distinse în vocea  sa mieroasă mai mult pericol decât în cel mai puternic blestem.  Dacă acesta este alegerea ta, Poponeaţă, vom reveni la planul  iniţial. Vei plăti, spuse el încet. Privind în continuare printre gene, Harry îl văzu pe Cap-de-Mort fluturându-şi bagheta.

Câteva secunde mai târziu, de pe una dintre ferestrele sparte ale castelului zbură ceva prin semiîntuneric. Semăna cu o pasăre zburlită şi ateriza acum în mâna lui Cap-de-Mort. Acesta  scutură de capăt obiectul ponosit, gol şi jerpelit: era Jobenul Magic.

— Nu va mai avea loc nicio sortare la Şcoala Hogwarts,  spuse Cap-de-Mort. Nu vor mai exista case. Emblema, blazonul  şi culorile nobilului meu strămoş, Salazar Viperin, vor fi de ajuns pentru toţi, nu-i aşa, Neville Poponeaţă? îşi îndreptă  bagheta spre Neville, care rămase rigid şi nemişcat,

apoi îi îndesă cu forţa pe cap Jobenul Magic, făcându-l să-i  alunece până sub ochi. Se auzi forfotă dinspre mulţimea care privea din faţa castelului şi Devoratorii Morţii îşi ridicară  baghetele odată, ţinându-i la distanţă pe luptătorii de la  Hogwarts.

— Neville, aici de faţă, o să ne arate acum ce păţesc cei care sunt atât de nesăbuiţi încât să mi se opună în continuare,  spuse Cap-de-Mort, şfichiuind bagheta şi dând foc Jobenului  Magic. Zorile fură străpunse de ţipete, Neville luă foc, pironit în  locul acela, fără a fi în stare să se mişte, şi Harry nu mai putu să suporte. Trebuia să facă ceva... Şi atunci se întâmplară mai  multe lucruri în acelaşi timp. Auziră zgomote dinspre hotarul  îndepărtat al domeniului, ce păreau să anunţe apropierea a  sute de oameni care escaladau zidurile şi goneau spre castel, urlând răsunător, a război. In acelaşi timp, Grawp apăru  clătinându-se de după un colţ al castelului şi strigă:

— Hagrid!

Uriaşii lui Cap-de-Mort răspunseră răcnetului său şi se năpustiră spre Grawp ca nişte elefanţi, făcând pământul să se cutremure. Apoi, se auzi tropot de copite şi arcuri încordate, iar peste Devoratorii Morţii se revărsă dintr-odată o ploaie de săgeţi, făcându-i să spargă rândurile, îngroziţi şi luaţi pe nepregătite. Harry scoase Pelerina Invizibilă din interiorul robei,  o aruncă peste el şi sări în picioare şi Neville se mişcă şi el în  acelaşi timp. Cu o mişcare fulgerătoare şi lină, Neville scăpă de blestemul de legare corporală, pălăria în flăcări îi căzu de pe cap şi scoase din ea ceva argintiu, cu un mâner scânteietor cu rubine. Lovitura lamei argintii nu se auzi, din cauza gălăgiei  mulţimii care se apropia, a urletelor uriaşilor care se ciocneau sau a centaurilor care galopau, dar păru să atragă atenţia  tuturor. Neville tăie capul imensului şarpe dintr-o singură  lovitură, iar capul zbură cât colo, învârtindu-se în aer,  strălucind în lumina care se revărsa din holul de intrare. Capde-Mort rămase cu gura deschisă, într-un strigăt de furie neauzit de nimeni, şi corpul şarpelui căzu bufnind la picioarele sale. Ascuns sub Pelerina Invizibilă, Harry aruncă o  Vrajă Scut între Neville şi Cap-de-Mort, înainte ca cel din urmă  să apuce să ridice bagheta. Apoi, peste ţipetele, răcnetele şi  tropăiturile furtunoase ale uriaşilor, strigătul lui Hagrid se auzi  mai tare decât toate:

— Harry! Harry... unde e Harry?

Domnea haosul. Centaurii atacau, împrăştiindu-i pe Devoratorii Morţii, toată lumea fugea din calea picioarelor uriaşilor şi întăririle care nu se ştia de unde apăruseră se apropiau din ce în ce mai tare, cu un vuiet asurzitor; Harry văzu nişte fiinţe mari înaripate zburând în junii capetelor uriaşilor lui Cap-deMort; Thestralii şi hipogriful Buckbeak îi zgâriau pe ochi, în  timp ce Grawp îi bătea, lovindu-i cu pumnii; atât vrăjitorii,  apărătorii castelului Hogwarts, cât şi Devoratorii lui Cap-deMort erau acum împinşi cu forţa înapoi în şcoală. Harry arunca  blesteme şi vrăji spre toţi Devoratorii Morţii care îi apăreau în  faţa ochilor şi aceştia se prăbuşeau, fără să ştie ce sau cine îi  lovise, fiind călcaţi în picioare de mulţimea care se retrăgea de-a  valma.

Ascuns în continuare sub Pelerina Invizibilă, Harry fu înghiontit şi el în holul de intrare. II căuta pe Cap-de-Mort şi îl  văzu în partea cealaltă a camerei, aruncând vrăji cu bagheta; în  timp ce intra cu spatele în Marea Sală, le striga în continuare instrucţiuni oamenilor săi, iar pe de altă parte nu uita să  trimită blesteme în stânga şi-n dreapta. Harry aruncă alte Vrăji  Scut şi posibilele victime ale lui Cap-de-Mort, Seamus Finnigan  şi Hannah Abbott, trecură în fugă pe lângă el în Marea Sală,  unde se alăturară bătăliei care se încinsese acolo.

Acum veneau şi mai mulţi oameni în fugă dinspre treptele de la intrare şi Harry îl văzu pe Charlie Weasley depăşindu-l pe Horace Slughorn, care era îmbrăcat cu aceeaşi pijama verde smarald. Păreau să fi venit în fruntea familiilor şi prietenilor tuturor elevilor de la Hogwarts care rămăseseră să lupte,  împreună cu proprietarii de magazine şi locuitorii din  Hogsmeade. Centaurii Bane, Ronan şi Magorian năvăliră în  holul de la intrare, cu tropote răsunătoare, în timp ce uşa care ducea spre bucătării fu aruncată în aer, în spatele lui Harry.

Spiriduşii de casă de la Hogwarts se învălmăşiră în hol, strigând şi fluturând cuţite şi satâre de bucătărie, iar în fruntea lor stătea Kreacher, căruia îi atârna pe piept medalionul lui  Regulus Black, iar vocea hârşâită acoperea fără eforturi toată  hărmălaia:

— La atac! La atac! Luptaţi pentru stăpânul meu, apărătorul  spiriduşilor de casă! Luptaţi împotriva Lordului întunecat, în  numele viteazului Regulus! La atac! Ii tăiau şi-i înjunghiau pe Devoratorii Morţii în gambe şi-n glezne, iar chipurile lor micuţe purtau însemnul unor expresii absolut furioase; oriunde se uita, Harry vedea Devoratori ai Morţii care cedau pur şi simplu  în faţa superiorităţii numerice, învinşi de vrăji, scoţându-şi  săgeţi din răni sau pur şi simplu încercând să scape, dar fiind înghiţiţi de hoarda care năvălea înspre ei.

Dar încă nu se terminase: Harry fugi printre duelişti, pe lângă prizonieri care se zbăteau, şi intră în Marea Sală.  Cap-de-Mort era în mijlocul luptei, atacând şi lovind