Puţin mai târziu, Harry simţi, după aerul mai curat, că  ajunseseră la marginea pădurii.

— Opreşte-te!

Harry se gândi că Hagrid fusese obligat să urmeze ordinul lui Cap-de-Mort, pentru că se smuci un pic când se opri. Acum  fură învăluiţi de un aer glacial şi Harry auzea răsuflarea  hârşâită a Dementorilor, care patrulau pe lângă copacii de la  margine. Nu îl mai puteau afecta. Faptul că reuşise să  supravieţuiască îl ardea pe dinăuntru, ca o amuletă împotriva  lor, ca şi când cerbul tatălui său stătea de pază în inima lui.

Cineva trecu aproape de Harry şi îşi dădu seama că fusese chiar Cap-de-Mort, pentru că vocea amplificată în mod magic, pentru a răsuna peste domeniu, se auzi imediat după aceea,  spărgându-i lui Harry timpanele:

— Harry Potter a murit! A fost ucis în timp ce fugea,  încercând să se salveze în timp ce voi vă dădeaţi viaţa pentru el.  Vă aducem trupul lui ca dovadă a faptului că eroul vostru nu  mai este. Am câştigat bătălia! Aţi pierdut jumătate din luptători.  Devoratorii Morţii v-au depăşit numeric şi Băiatul care a  Supravieţuit e mort. Războiul trebuie să înceteze. Toţi cei care se vor opune de-acum înainte, fie ei bărbaţi, femei sau copii, vor fi ucişi, la fel ca şi toţi membrii familiilor lor. Ieşiţi din castel, în  clipa asta, îngenuncheaţi în faţa mea şi veţi fi cruţaţi. Părinţii şi  copiii voştri, fraţii şi surorile voastre vor trăi şi vor fi iertaţi, iar voi vă veţi alătura mie, în lumea nouă pe care o vom construi  împreună. Domeniul şi castelul erau cufundate în tăcere. Capde-Mort era atât de aproape de el, încât Harry nu îndrăznea să  deschidă iarăşi ochii.

— Haideţi, spuse Cap-de-Mort şi Harry îl auzi cum o luă înainte; Hagrid fu obligat să îl urmeze. Acum, Harry deschise ochii cu un milimetru şi îl văzu pe Cap-de-Mort mergând cu paşi mari în faţa lor, cu şarpele încolăcit în jurul umerilor.

Nagini fusese eliberat din cuşca fermecată. Dar Harry nu avea  cum să scoată bagheta ascunsă în interiorul robei fără să îl  observe Devoratorii Morţii, care mărşăluiau de o parte şi de alta a lui, în întunericul din ce în ce mai limpede...

— Harry, plânse Hagrid. Vai, Harry... Harry...

Harry închise ochii din nou. Ştia că se apropiau de castel şi ciuli urechile, pentru a distinge semne de viaţă de la cei dinăuntru,  în ciuda glasurilor vesele şi ale tropăiturilor provocate de către Devoratorii Morţii.

— Opriţi-vă!

Devoratorii Morţii se opriră brusc. Harry îi auzi cum se răspândiră şi formară un şir în faţa uşilor deschise de la intrarea în  şcoală. Chiar şi prin pleoapele închise văzu strălucirea roşiatică,  ceea ce însemna că lumina din holul de intrare se revărsa  asupra lui. Aşteptă. Din clipă în clipă, cei pentru care încercase să îşi dea viaţa aveau să îl vadă în braţele lui Hagrid, aparent fără suflare.

— NU!

Strigătul fu cu atât mai îngrozitor cu cât Harry nu bănuise niciodată că profesoara McGonagall ar fi putut scoate aşa ceva.  Auzi o altă voce de femeie râzând în apropiere şi înţelese că  Bellatrix se bucura de disperarea lui McGonagall. Se uită din  nou printre gene, pentru o secundă, şi văzu pragul plin de oameni, în timp ce supravieţuitorii luptei ieşeau pe treptele de la intrare, pentru a se confrunta cu cei care îi învinseseră,  pentru a vedea cu ochii lor dacă Harry murise cu adevărat. II văzu pe Cap-de-Mort, care stătea puţin mai în faţa lui,  mângâindu-1 pe cap pe Nagini, cu un deget alb.

închise ochii din nou.

— Nu! Nu!

— Harry! HARRY!

Vocile lui Ron, Hermione şi Ginny fură şi mai teribile decât a lui McGonagall şi tot ce îşi dorea era să strige înapoi, dar Harry  făcu eforturi să tacă şi strigătele lor fură ca un semnal,  mulţimea de supravieţuitori susţinu cauza pentru care luptaseră, strigând şi ţipând injurii către Devoratorii Morţii,  până când...

— Linişte! strigă Cap-de-Mort şi imediat se auzi o bufnitură  şi o străfulgerare de lumină şi toţi fură reduşi la tăcere. S-a  terminat! Hagrid, pune-l la picioarele mele, acolo unde-i e locul!  Harry simţi cum fu depus pe iarbă.

— Vedeţi? continuă Cap-de-Mort şi Harry îl simţi  plimbându-se înainte şi înapoi, chiar pe lângă locul unde era  întins el. Harry Potter a murit! Acum înţelegeţi cât de mult v-aţi amăgit? Niciodată nu a fost nimic mai mult decât un băiat care s-a bazat că alţii se vor sacrifica pentru el!

— Te-a învins! strigă Ron şi vraja se ridică.

Apărătorii castelului Hogwarts strigau şi ţipau din nou, până  când vocile li se stinseră iar, în urma unei a doua bufnituri, şi  mai puternice.

— A fost ucis în timp ce încerca să se furişeze de pe domeniile castelului, spuse Cap-de-Mort, şi în vocea lui se simţea cât de mult savura minciuna; ucis în timp ce încerca să  îşi salveze pielea! Dar Cap-de-Mort se întrerupse. Harry auzi un  zgomot şi un ţipăt, apoi iar o bufnitură, o străfulgerare şi un  geamăt de durere, aşa că deschise ochii foarte puţin. Cineva se desprinsese din mulţime şi îl atacase pe Cap-de-Mort: Harry 

văzu cum silueta se prăbuşi, dezarmată, şi pe Cap-de-Mort aruncând într-o parte bagheta celui care îl atacase.

— Pe cine avem aici? spuse el, şuierând încet, ca un şarpe.  Cine s-a oferit să demonstreze ce păţesc cei care încă mai luptă  după ce au pierdut bătălia?  Bellatrix râse încântată.

— Este Neville Poponeaţă, Stăpâne! Băiatul care le-a făcut probleme fraţilor Carrow! Fiul Aurorilor, mai ţii minte?

— A, da, îmi aduc aminte, spuse Cap-de-Mort, uitându-se la  Neviile, care încerca să se ridice, dezarmat şi descoperit, stând în spaţiul dintre supravieţuitori şi Devoratorii Morţii. Dar tu ai  sânge pur, nu-i aşa, curajosule? îl întrebă Cap-de-Mort pe Neville, care stătea cu faţa spre el, cu pumnii strânşi.

— Şi ce dacă am? spuse Neville răspicat.

— Dai dovadă de determinare şi curaj şi te tragi dintr-o spiţă nobilă. Vei fi un Devorator al Morţii foarte valoros. Avem nevoie de oameni ca tine, Neville Poponeaţă.

— O să mă