— Nu o să mai ucizi pe nimeni în noaptea asta! spuse Harry.

— Işi tot dădeau ocol în continuare, privindu-se ochi în ochi,  cei verzi în cei roşii.

— Nu o să mai poţi omorî pe niciunul dintre ei, nu înţelegi?  Am fost pregătit să mor, ca să te împiedic să le mai faci rău.

— Dar nu ai murit!

— Am vrut să mor şi asta am făcut. Am făcut exact ce a  făcut mama. I-am protejat de tine. Nu ai observat cum nu a  funcţionat nici una dintre vrăjile pe care le-ai aruncat asupra  lor? Nu îi poţi tortura.

Nu te poţi atinge de ei. Nu înveţi din greşeli, Cruplud, nu-i aşa?

— Cum îndrăzneşti...

— Îndrăznesc! spuse Harry. Ştiu lucruri pe care tu nu le ştii,  Tom Cruplud. Ştiu o grămadă de lucruri importante despre care tu n-ai habar. Vrei să auzi câteva, înainte să mai faci încă o mare greşeală? Cap-de-Mort tăcu, desenând în continuare cercul cu paşi mici, şi Harry ştiu că, pentru moment, îl intrigase şi îl ţinea la distanţă, aproape paralizat de infima posibilitate ca  Harry să cunoască, într-adevăr, un ultim secret...

— Iar e iubirea? spuse Cap-de-Mort, cu o expresie batjocoritoare pe chipul de reptilă. Asta era soluţia preferată a  lui Dumbledore, iubirea, care pretindea că era mai presus decât  moartea, deşi iubirea nu l-a împiedicat să cadă din turn şi să se facă fărâme, ca o veche statuie din ceară, nu? Iubirea, care nu m-a împiedicat s-o strivesc pe mama ta Sânge-Mâl ca pe un  gândac, Potter, şi se pare că, de data asta, nu pare să te iubească nimeni de ajuns ca să preia blestemul meu. Atunci, ce o să te mai împiedice să mori când voi lovi?

— Un singur lucru, spuse Harry în timp ce ei îşi dădeau ocol  în continuare, absorbiţi unul de altul, despărţiţi doar de un  ultim secret.

— Dacă nu o să te salveze iubirea, spuse Cap-de-Mort,  înseamnă că trebuie să crezi că ai abilităţi magice pe care eu nu le am sau poate o armă mai puternică decât a mea...

— Le cred pe amândouă, spuse Harry şi văzu o expresie de şoc fulgerând chipul ca de şarpe al lui Cap-de-Mort, cu toate că  dispăru instantaneu. Cap-de-Mort începu să râdă şi râsul său era mai înspăimântător decât strigătele lui, era sec şi nebunesc,  răsunând în întreaga sală cufundată în tăcere:

— Crezi că tu ai abilităţi magice mai presus de ale mele?

întrebăel. Decât mine, Lordul Cap-de-Mort, care am făcut vrăji la care Dumbledore nici măcar nu a visat?

— Ah, a visat la ele, spuse Harry, dar a ştiut mai multe decât tine, a ştiut destul cât să nu facă ce ai făcut tu. ,

— Adică a fost slab! strigă Cap-de-Mort. Prea slab ca să  îndrăznească, prea slab ca să ia ce ar fi putut să fie al lui, ce va  fi al meu!

— Nu, a fost mai deştept decât tine, spuse Harry, un vrăjitor mai bun, un om mai bun.

— Eu am orchestrat moartea lui Albus Dumbledore!

— Aşa ai crezut, spuse Harry, dar te-ai înşelat.

Pentru prima dată, mulţimea din jur se foi, în timp ce sutele de oameni de pe lângă pereţi traseră aer în piept la unison.

— Dumbledore a murit!

Cap-de-Mort îi aruncă aceste cuvinte lui Harry de parcă ar fi crezut că aveau să îi provoace o durere insuportabilă. Trupul  său se descompune în mormântul din marmură de pe domeniu,  l-am văzut, Potter, şi n-o să se mai întoarcă!

— Da, Dumbledore a murit, spuse Harry calm, dar nu l-ai  omorât tu. El a ales cum avea să moară, a ales-o cu luni întregi  înainte să moară, a aranjat totul cu cel pe care tu l-ai  considerat servitorul tău.

— Ce vis copilăresc mai e şi ăsta? spuse Cap-de-Mort nedumerit, dar încă nu lovi şi ochii roşii îi rămaseră aţintiţi  asupra lui Harry.

— Severus Plesneală nu a fost al tău, zise Harry. Plesneală a  fost al lui Dumbledore, al lui Dumbledore din clipa în care ai  început să o hăituieşti pe mama mea. Şi nu ţi-ai dat niciodată  seama de asta, pentru că e ceva ce tu nu poţi înţelege. Nu l-ai  văzut niciodată pe Plesneală creând un Patronus, nu-i aşa,  Cruplud? Cap-de-Mort nu răspunse. Se plimbară în continuare unul în junii celuilalt, ca nişte lupi pe cale să se sfâşie între ei.

— Patronusul lui Plesneală era o căprioară, spuse Harry. La  fel ca al mamei mele, pentru că a iubit-o aproape toată viaţa, de când erau copii. Ar fi trebuit să îţi dai seama de asta, spuse el,  şi văzu cum nările lui Cap-de-Mort se dilatară -, doar te-a rugat să îi cruţi viaţa, nu?

— O dorea, atâta tot, spuse Cap-de-Mort batjocoritor, dar, după ce a murit, a fost de acord că mai existau şi alte femei, şi  cu sânge mai pur, mai demne de el...

— Bineînţeles că aşa ţi-a spus, zise Harry, dar a fost spionul  lui Dumbledore din clipa în care ai ameninţat-o şi, începând de atunci, a lucrat mereu împotriva ta! Dumbledore era deja pe moarte când i-a dat Plesneală lovitura de graţie.

— Nu contează! strigă Cap-de-Mort, care sorbise fiecare cuvânt, dar acum râdea pe înfundate, ca un nebun. Nu  contează dacă Plesneală a fost al meu sau al lui Dumbledore ori  ce obstacole neînsemnate au încercat să pună în calea mea! Iam strivit cum am strivit-o şi pe maică-ta, aşa-zisa mare iubire a lui Plesneală! A, dar e perfect logic, Potter, şi în moduri pe care tu nu le înţelegi! Dumbledore încerca să facă în aşa fel  încât Bagheta din Soc să nu ajungă la mine! A vrut ca Plesneală  să fie adevăratul stăpân al baghetei! Dar ţi-am luat-o înainte,  băieţaş... am ajuns la baghetă înainte ca tu să pui mâna pe ea,  am înţeles adevărul înainte să-ţi dai tu seama ce se întâmplă.  L-am omorât pe Severus Plesneală acum trei