— Da, aşa e, spuse Harry. Ai dreptate. Dar, înainte să  încerci să mă omori, te sfătuiesc să te gândeşti la ce ai făcut... Gândeşte-te şi încearcă să ai un pic de remuşcări, Cruplud...

— Despre ce vorbeşti?

Dintre toate lucrurile pe care i le spusese Harry, nicio tachinare şi nicio dezvăluire nu îl şocase într-o asemenea măsură pe CapdeMort. Harry văzu cum pupilele îi deveniră nişte linii verticale şi pielea din jurul ochilor i se albi.

— Este ultima ta şansă, spuse Harry, tot ce ţi-a mai rămas... am văzut ce o să devii în caz contrar... fii bărbat... Încearcă...  Încearcă să te căieşti măcar puţin...

— Cum îndrăzneşti? ! spuse Cap-de-Mort din nou.

— Da, îndrăznesc, zise Harry, pentru că ultimul plan al lui  Dumbledore nu a funcţionat deloc împotriva mea. Ci împotriva  ta, Cruplud. Lui Cap-de-Mort îi tremura mâna în care ţinea  Bagheta din Soc şi Harry ţinea foarte strâns bagheta lui Draco.  Ştia că mai erau doar câteva secunde până când avea să se întâmple.

— Bagheta tot nu funcţionează cum trebuie pentru tine,  pentru că nu ai ucis pe cine trebuie. Severus Plesneală nu a fost  niciodată adevăratul stăpân al Baghetei din Soc. Nu 1-a învins  niciodată pe Dumbledore.

— L-a ucis...

— Nu auzi bine? Plesnealâ nu la învins niciodată pe Dumbledore! Moartea lui Dumbledore a fost plănuită de ei doi!  Dumbledore a intenţionat să moară neînvins, ultimul stăpân  adevărat al baghetei! Dacă totul ar fi mers conform planului,  puterea baghetei ar fi trebuit să moară odată cu el, pentru că  nu îi fusese niciodată luată prin luptă!

— Dar atunci, Potter, e ca şi când Dumbledore mi-ar fi dat  bagheta cu mâna lui! Cap-de-Mort era cuprins de o încântare răutăcioasă, care îi imprimă vocii sale un tremur.

— Eu am furat bagheta din mormântul ultimului său stăpân! Am luat-o împotriva dorinţelor ultimului său stăpân!  Puterea ei este a mea!

— Cruplud, tot nu ai înţeles, nu-i aşa? Nu este de ajuns să  ai bagheta! Faptul că o ţii în mână, că o foloseşti, nu o face să  fie cu adevărat a ta. Nu ai auzit ce ţi-a spus Ollivander?

Bagheta alege vrăjitorul... Bagheta din Soc a recunoscut un nou stăpân înainte să moară Dumbledore, cineva care nu pusese niciodată mâna pe ea. Noul stăpân a luat bagheta de la  Dumbledore împotriva dorinţei sale, fără să îşi dea seama niciodată că o făcuse sau că cea mai periculoasă baghetă din  lume alesese să îl servească pe el... Cap-de-Mort respira adânc  şi Harry simţi cum se apropia blestemul, îl simţea acumulânduse în bagheta îndreptată spre chipul lui.

— Adevăratul stăpân al Baghetei din Soc a fost Draco Reacredinţă. Pe chipul lui Cap-de-Mort apăru o expresie de şoc  desăvârşit pentru o clipă, dar apoi dispăru.

— Şi ce contează? spuse el încet. Chiar dacă ai dreptate,  Potter, asta nu are nicio importanţă pentru noi doi. Nu mai ai  bagheta cu miez din pană de phoenix: ne duelăm folosindu-ne doar priceperea... Şi, după ce o să te omor, o să mă ocup şi de Draco Reacredinţă...

— Dar e prea târziu, spuse Harry. Ai ratat ocazia. Ţi-am  luat-o înainte. L-am învins pe Draco cu săptămâni în urmă. Iam luat bagheta. Harry şfichiui aerul cu bagheta din lemn de păducel şi simţi privirile tuturor celor din sală aţintite asupra ei.

— Deci totul se reduce la asta, nu-i aşa? şopti Harry. Oare bagheta din mâna ta ştie că ultimul său stăpân a fost  dezarmat? Pentru că dacă o ştie... Înseamnă că eu sunt adevăratul stăpân al Baghetei din Soc. O strălucire roşiatică şi  cu irizări aurii izbucni dintr-odată peste cerul fermecat de deasupra lor şi marginea soarelui orbitor apăru peste pervazul celei mai apropiate ferestre. Lumina atinse feţele amândurora în acelaşi timp, transformându-1 pe Cap-de-Mort dintr-odată într-un abur înflăcărat. Harry auzi vocea stridentă,  în timp ce şi el îşi înălţă ultima sa speranţă spre ceruri,  îndreptând bagheta lui Draco:

— Abracadabra

— Expeliarmus!

Bufnitura fu ca o detunătură şi flăcările aurii care ţâşniră  între ei, chiar în mijlocul cercului pe care îl trasaseră, marcară  locul unde li se ciocniseră vrăjile. Harry văzu cum jetul verde al  lui Cap-de-Mort întâlni propria sa vrajă, cum Bagheta din Soc zbură până sus, prefigurându-se pe fundalul răsăritului,  învârtindu-se sub tavanul vrăjit, asemenea capului lui Nagini,  îndreptându-se prin aer spre stăpânul pe care refuză să-l ucidă,  care venise să o ia în sfârşit în posesie. Şi Harry, cu priceperea  incontestabilă a unui căutător, prinse bagheta cu mâna liberă,  în timp ce Cap-de-Mort căzu pe spate, cu braţele desfăcute,  dându-şi peste cap ochii roşii, cu pupile verticale. Tom Cruplud se prăbuşi într-un mod incontestabil lumesc, cu trupul fragil şi  chircit, mâinile albe goale, chipul ca de reptilă, lipsit de expresie, şi fără să îşi dea seama ce se întâmplase. Capde-Mort murise, fusese ucis de propriul blestem, care se întorsese împotriva lui, şi Harry stătea cu două baghete în  mână, privind trupul lipsit de suflare al duşmanului său.

Urmă o secundă cutremurătoare de tăcere, şocul momentului  opri totul în loc şi apoi în jurul lui Harry izbucni agitaţia, cu zeci  de strigăte, urale şi ovaţii ale privitorilor umplând sala. Soarele fierbinte inundă ferestrele, în timp ce toţi se năpustiră spre el.  Primii care ajunseseră au fost Ron şi Hermione, ale lor fură  braţele care îl strânseră şi tot ale lor strigătele nedesluşite care îl asurziră. Apoi veniră Ginny, Neville şi Luna, toată familia  Weasley şi Hagrid, Kingsley, McGonagall, Hitwick şi Lăstar.

Harry nu mai reuşi să audă nimic din ce se striga, nici să îşi  dea seama cine îl bătea pe spate, cine îl trăgea, încercând să îmbrăţişeze o cât de mică părticică din el; sute de oameni se înghesuiau, dorindu-şi cu toţii să îl atingă cu orice preţ pe Băiatul care Supravieţuise, motivul pentru care, în sfârşit, se încheiase totul... Soarele se înălţa în continuare peste Hogwarts,  iar Marea Sală radia de viaţă şi lumină. Harry era