canonizat ca Sfântul Damasus, a fost poet şi arheolog, fondatorul Bibliotecii Papale, iubitor de iluminare; el şi-a scris singur manuscrisele. Dar cel mai memorabil serviciu pe care l-a făcut culturii noastre a fost invitaţia sa, făcută lui Ieronim de a-şi părăsi iubitul său deşert şi de a deveni secretarul său particular. Pentru că, atunci când Papa a recunoscut profunda cunoaştere a manuscriselor din secolul I de către Ieronim, el nu numai că l-a făcut secretarul său particular, ci i-a dat ca serviciu suplimentar, să traducă Noul Testament.

Traducerile latine din secolul al II-lea, potrivit Papei, prin constanta copiere şi recopiere de către scribi, erau „pline de erori şi pasaje dubioase”, astfel încât fiecare copie devenea o versiune diferită. Acum Ieronim şi-a pus întreaga putere creatoare pe o abundenţă de material şi sub patronajul Papei Damasus, el nu numai că a completat şi revizuit Evangheliile, ci a tradus în latină, Septuaginta, „Psaltirea”, „Cântarea Cântărilor”, „Pildele lui Solomon” şi „Eccleziastul”. El a tradus de asemenea „Cartea Iuditei”, „Cartea lui Tobit” şi un număr de documente apocrife printre care şi vechile fragmente ebraice şi aramaice ale manuscriselor pe care le adunase de-a lungul timpului cu atâta răbdare. Acestea din urmă au provocat o furtună de critici şi calomnii.

Ieronim scrisese Papei Damasus: „Cât de mult pot rectifica limbajul acestei versiuni, ducând-o înapoi la primele zile ale copilăriei sale? Există vreun Creştin fie învăţat, fie neînvăţat, care să nu mă acuze cu un limbaj violent şi să nu mă denumească falsificator şi profanator, pentru că am avut îndrăzneala să adaug ceva la vechile manuscrise sau să fac vreo schimbare sau corecţie?”

Vorbele sale au fost profetice. În timpul vieţii Papei Damasus, autenticitatea traducerilor lui Ieronim n-a fost pusă la îndoială. Dar odată cu moartea protectorului său şi sub presiunea marelui său adversar, Fericitul Augustin, vocile care s-au ridicat împotriva sa au devenit un tumult, când la denunţarea traducerilor lui Ieronim congregaţiile greceşti au cerut episcopilor să cheme mărturia rezidenţilor evrei. Majoritatea i-au ţinut partea lui Ieronim, dar agitaţia continuă era prea mare pentru un filosof pacifist şi, în august 315, Ieronim părăsea „Babilonul” cu inimă grea reîntorcându-se în Ţara Sfântă.

El a luat iarăşi drumul deşertului şi a persistat în cercetarea fragmentelor ebraice, adunând tot mai multe din povestirile Fraternităţii Eseniene. El şi-a continuat lucrarea la Betleem, traducând în latină „Vechiul testament”, „Cronicile”, „Cartea lui Iov” şi lucrări ascetice în limba coptă printre altele. El a condus construirea unei mănăstiri în care a încercat să pună în practică o parte din Calea Eseniană. Până la moartea sa, n-a încetat nici o clipă cercetarea pentru adevăr, setea sa pentru cunoaşterea atotcuprinzătoare nefiind niciodată potolită.

După moartea Sfântului Ieronim manuscrisele sale au fost împrăştiate, inclusiv traducerile sale din ebraică şi aramaică, dar multe dintre ele au ajuns în sanctuarul Arhivelor Secrete ale Vaticanului şi în mănăstirea Monte Cassino.

Continuarea „firului” are loc prin Sfântul Benedict. Sfântul Benedict s-a născut la Nursia în apropierea actualei localităţi Spoleto, Umbria, Italia, în anul 480.

El s-a stabilit la mănăstirea Monte Cassino, unde a introdus „Regula Santa”, după modelul esenian al Fraternităţii. O parte din copiile de la Monte Cassino s-au pierdut în timpul invaziei lombarde, dar relicvele care fuseseră duse la Roma, s-au reîntors aici în secolul al VIII-lea, în timpul Papei Zaharia.

Alte copii au fost distruse în secolul al IX-lea de către sarazini şi, în final, în timpul războaielor napoleoniene, aproape întreg patrimoniul original al Sfântului Benedict s-a pierdut.

În 1943, înaintea atacului aliat asupra mănăstirii ca fortăreaţă de rezistenţă germană, peste 40000 de documente au fost puse de călugări în lădiţe şi transportate în Arhivele Secrete ale Vaticanului.

În sfârşit, reajungem la Sfântul Francisc, care reprezenta tema lui Edmond Bordeaux Szekely şi care a trăit şi activat în secolul al XII-lea în spaţiul actualei Italii, după modelul esenian.

Eruditul Edmond Bordeaux Szekely a început cercetarea în iunie 1923 (când avea 18 ani); cercetarea sa a durat 2 ani. În 1925 îşi citea cu voce tare (conform tradiţiei), teza sa la Sorbona, asupra descoperirilor efectuate la Vatican.

Să ne reîntoarcem însă la Arhivele Secrete ale Vaticanului şi să vedem ce spune Edmond Bordeaux Szekely în încheiere:

„M-am uitat iarăşi printre frumoasele manuscrise ale Sfântului Ieronim. Multe dintre aceste lucrări inestimabile au fost în general pierdute de multă vreme şi am citit şi recitit din comoara incredibilei bogăţii. Am aflat că alte copii ale lucrărilor sale au supravieţuit în alte mănăstiri benedictine, cum este biblioteca San Salvatore, unde o frumoasă copie a rămas timp de secole până la distrugerea abaţiei, după care a ajuns la Biblioteca Laurenziană din Florenţa, unde este acum clasificată sub denumirea de Evanghelia Amiatino.

Manuscrisele originale ale Sfântului Ieronim crezute pierdute în secolul al V-lea, au supravieţuit din fericire în mănăstirea benedictină de la Monte Cassino şi în Arhivele Secrete ale Vaticanului. Printre aceste manuscrise s-a găsit şi textul complet al Evangheliei eseniene.

Găsisem sursa: fragmentele ebraice ale Evangheliei eseniene, a cărei versiune în aramaică am citit-o din rafturile camerei închise a monseniorului Mercatti.”

Ulterior, după cum avea să menţioneze în cuvântul înainte la ediţia în engleză de la Londra din 1937, el a găsit în biblioteca Habsburgilor de la Viena, un manuscris în slavona veche, reprezentând o copie a valorosului manuscris aramaic.

El crede că acest manuscris a ajuns în Europa, odată cu retragerea preoţilor nestorieni din faţa invaziei hoardelor lui Ghingis-han în secolul al XIII-lea.

În anul 1928, aflându-se încă la Paris, Edmond Bordeaux Szekely publică pentru prima dată, în limba franceză, prima parte a manuscrisului aramaic, intitulată L’ Évangile de la Paix de Jesus Christ par le Disciple Jean (Evanghelia Păcii a Domnului Iisus Hristos de discipolul Ioan).

Tot în 1928, el înfiinţează împreună cu scriitorul Romain Rolland, International Biogenic Society, (Societatea Internaţională Biogenică).

Prima ediţie publicată în Statele Unite a avut titlul The Essene Gospel of Peace by John (Evanghelia eseniană a lui Ioan), iar în ediţiile ulterioare, The Essene Gospel of Peace (Evanghelia Eseniană a Păcii), titlu generic pe care îl poartă astăzi şi celelalte volume.

Edmond Bordeaux