Propovăduitorii regimurilor totalitare, spuneam, aveau şi au un total dispreţ faţă de fiinţa umană, văzând oamenii ca pe o masă amorfă, depersonalizată, gata de a fi remodelată pentru a da naştere şirurilor de supuşi perfecţi. Credinţa propovăduitorilor în posibilitatea de a controla minţile oamenilor, de a le stăpâni, era totală. Iată ce spuneau trei dintre ei, referitor la acest subiect:

Daţi-ne un copil de opt ani şi vă garantez că va fi bolşevic toată viaţa. (Lenin, cuvântare în faţa comisarilor educaţiei, 1923)

Individul trebuie să accepte lipsa de importanţă a propriei sale persoane, să se integreze unei puteri superioare şi să fie mândru că este parte din forţa şi gloria acestei puteri superioare. (Hitler, Mein Kampf 1933)

Fără nici o exagerare trebuie spus că însuşi viitorul comunist al patriei noastre depinde de dezvoltarea cu succes a muncii ideologico-educative (...) Trebuie să facem din fiecare unitate şcolară un puternic centru de educaţie în spirit socialist şi comunist a copiilor şi tinerilor. (Ceauşescu, Programul PCR pentru îmbunătăţirea activităţii ideologice, 1971)

În cartea sa, Reforma gândirii şi psihologia totalitarismului, R.J. Lifton identifică opt căi de acţiune pentru remodelarea gândirii, în scopul obţinerii controlului asupra minţii maselor de oameni. Acestea sunt: Controlul comunicaţiilor umane, Manipularea "mistică", Cerinţa de puritate, Cultul confesiunii, Ştiinţa sacră, Remodelarea limbajului, Doctrina mai presus de oameni şi Delimitarea socială. În toate aceste direcţii, minciuna joacă un rol primordial. Chiar dacă, în realitate, ideologiile totalitare nu au utilizat o combinaţie perfectă între cele opt "căi", chiar dacă unele metode de remodelare a gândirii au fost experimentate într-o proporţie mai mare decât altele şi chiar exacerbate, clasificarea lui Lifton rămâne valabilă, pertinentă şi utilă în încercările de radiografiere a oricărui sistem totalitar, indiferent că este de sorginte comunistă, nazistă, fundamentalist-religioasă ş.a.m.d.

Controlul comunicaţiilor umane este mijlocul fundamental de acţiune în remodelarea gândirii umane. În cartea sa, 1984. cea strict interzisă de regimurile comuniste, George Orwell imagina un sistem totalitar ce tindea spre perfecţiune. Teza de bază a liderilor acelui regim era: Cine controlează prezentul, controlează trecutul. Cine controlează trecutul, controlează viitorul. O uriaşă armată de oameni lucra pentru modificarea trecutului. Permanent, în funcţie de cei care se succedau în posturile de conducere sau cădeau în dizgraţie, în funcţie de necesităţile momentului, istoria era rescrisă. Cărţile, articolele din ziare, documentele erau reformulate şi noile variante le înlocuiau în arhive pe cele vechi, care erau distruse, pentru a nu rămâne nici o urmă despre ceea ce se întâmplase cu adevărat cândva sau măcar despre care fusese ultima versiune agreată de conducători. De fapt nimeni nu mai ştia exact ce se întâmplase în realitate. Trecutul era adaptat pentru a motiva acţiunile din realitatea imediată, dar şi pentru a justifica acţiunile din viitor. În acelaşi timp, o altă armată de oameni lucra la recrearea prezentului. Pentru a justifica o acţiune sau alta, permanent erau inventaţi inamici, conflicte, dezastre. Nimeni nu mai ştia exact ce se petrecea cu adevărat. Realitatea însăşi fusese anihilată şi înlocuită cu o aparenţă de realitate.

În cartea sa, Structura minciunii, Piotr Wierzbicki se ocupă de analiza amănunţită a minciunilor din sfera informaţiilor. Principiul esenţial de informare într-un sistem totalitar, spune Wierzbicki, are forma următoarelor directive: Ce trebuie să ştie poporul şi Ce trebuie să nu ştie poporul.

Pentru îndeplinirea primei directive se pune în mişcare un întreg sistem de propagandă care să inducă în conştiinţa publică ideea şi mai apoi convingerea că ar fi "cea mai bună dintre lumi". Acţiunea însă are şanse foarte limitate de reuşită, atât timp cât oamenii au acces şi la alte surse de informaţie. De aceea, partea cea mai grea este imaginarea mijloacelor prin care la urechile poporului să nu ajungă informaţiile ce ar putea afecta reuşita activităţii de propagandă.

Metodele prezentate în Structura minciunii au fost experimentate şi în România aproape o jumătate de secol. Referitor la ceea ce se petrecea în ţară, presa, televiziunea, radioul erau obligate să prezinte doar "măreţele realizări", mai mult, modul de prezentare cuprindea, uneori, exagerări şi minciuni ce frizau absurdul. Suprafaţa raportată ca recoltată depăşea suprafaţa arabilă a ţării, inaugurarea unor noi obiective industriale se făcea cu multe luni înainte de finalizare doar pentru a fi bifate în planul de investiţii, bunurile nu se scumpeau, ci numai "preţurile se reaşezau", în România nu existau bolnavi de SIDA, handicapaţi, case de copii orfani ş.a.m.d. În acelaşi timp, toate informaţiile ce veneau din exterior erau cenzurate şi deformate pentru a arăta "degradarea societăţii capitaliste aflate în putrefacţie", pentru a împiedica "răspândirea concepţiilor retrograde, reacţionare".

Iată câteva fragmente din cuvântarea lui Nicolae Ceauşescu din 1971, cu privire la programul PCR pentru îmbunătăţirea activităţii ideologice. Nici un segment din sfera informaţiei sau a culturii în general (care are un efect decisiv în crearea mentalităţii individuale, dar şi colective) nu era neglijat.

...radioteleviziunea trebuie să pună în centrul emisiunilor problemele educaţiei socialiste (...), pe această cale să fie biciuite fără cruţare moravurile retrograde, să fie promovate normele socialiste de convieţuire. (...) Filmul să devină un puternic mijloc de educaţie socialistă a maselor! (...) Pe scena teatrelor noastre, a operei, trebuie să-şi facă loc (...) lucrări contemporane, cu caracter revoluţionar, militant. (...) Casele de cultură, cluburile şi căminele culturale trebuie să desfăşoare o activitate cultural-artistică multilaterală, să cuprindă milioane de oameni, îndeosebi tineretul, contribuind în mod activ la educaţia socialistă a maselor. (...) Ziarele şi revistele trebuie să deschidă larg paginile lor problemelor educaţiei socialiste. (...) Ele trebuie să promoveze cu curaj experienţa înaintată, să critice obiceiurile şi moravurile înapoiate. (...) Criticii de artă trebuie să acţioneze întotdeauna în spiritul principiilor marxist-leniniste. (...) Este necesar ca organele şi organizaţiile de partid să acţioneze pentru unirea tuturor forţelor de care dispune societatea noastră în direcţia realizării hotărârilor partidului privind îmbunătăţirea activităţii politico-educative, formarea conştiinţei socialiste, care să devină o uriaşă forţă în înfăptuirea programului general de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate în România."

Îndeplinirea tuturor acestor "indicaţii preţioase" se realiza printr-un imens mecanism al minciunii instituţionalizate, radiografiat minuţios în cartea lui Piotr Wierzbicki.

Ca şi