în romanul lui Orwell, remodelarea trecutului constituia o metodă de bază pentru crearea unui întreg eşafodaj de criterii, standarde şi obişnuinţe menite să motiveze acţiunile din realitatea imediată a conducătorilor regimurilor totalitare. Deja, în analiza trecutului, propovăduitorii totalitarismului încep să opereze distincţii. Nu mai există un singur trecut, cel consemnat de istorie, ci mai multe. Dintre acestea doar unul trebuie păstrat, amplificat, glorificat. Nicolae Ceauşescu accentua clar această distincţie în "indicaţiile" adresate responsabililor din învăţământul politico-ideologic:

Dar în afară de aceste trecuturi ― ca să spun aşa ― de tristă amintire, mai există şi un alt trecut: este vorba (...) de trecutul glorios al mişcării revoluţionare şi comuniste, de trecutul anilor construcţiilor socialiste, care a ridicat patria noastră la un înalt grad de dezvoltare în toate domeniile activităţii economico-sociale. Acest trecut glorios stă la baza dezvoltării viitoare a poporului nostru, în centrul politicii educative!

În scopul remodelării trecutului au fost puse în mişcare colective întregi de "cercetători", "istorici", "scriitori". Astfel întreaga istorie a fost rescrisă. Venirea comuniştilor la putere, prin forţă, impuşi de sovietici, a fost prezentată ca un rezultat al voinţei întregului popor român, toate evenimentele trecutului au fost reinterpretate pentru a folosi doctrinei comuniste, până şi numele localităţilor sau ale domnitorilor au fost modificate, personalităţile istoriei naţionale s-au trezit brusc, în fruntea lor, ca o apoteoză, cu figura liderului Nicolae Ceauşescu. Biografiile lui Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost rescrise, rolul lor minor în cadrul mişcării comuniste fiind exacerbat la dimensiuni mesianice. Pe baza acestei reconstruiri a trecutului s-a ridicat, treptat-treptat, absurdul cult al personalităţii.

Din păcate, mecanismul minciunii instituţionalizate nu a dispărut o dată cu revoluţia din decembrie '89. Protestatarii calificaţi de Ceauşescu drept "huligani" aflaţi în solda "agenturilor străine" au devenit, după revoluţie, "golani" şi "animale", rapoartele optimiste ale Comisiei Naţionale de Statistică sunt în permanentă contradicţie cu nivelul de trai tot mai scăzut al majorităţii populaţiei. O altă contradicţie flagrantă a fost sesizată între concluziile roz ale raportului celor trei ani de guvernare ai cabinetului Văcăroiu şi concluziile îngrijorătoare ale secţiunii economice din raportul SRI, prezentat de directorul respectivei instituţii în Parlament.

Exemplele pot continua la nesfârşit. Cea mai importantă concluzie însă trebuie să rezide nu în cât de extins poate ajunge sistemul manipulării conştiinţelor, ci în metodele de contracarare eficientă a acestuia. Condiţia fundamentală a oricărei democraţii este asigurarea de alegeri libere şi corecte. Dar corectitudinea alegerilor nu înseamnă doar împiedicarea fraudelor electorale, ci, în primul rând, crearea condiţiilor ca fiecare cetăţean să voteze în deplină cunoştinţă de cauză. Iar acest deziderat se realizează numai prin înlăturarea controlului asupra informaţiilor. Fiecare cetăţean trebuie să aibă acces liber la surse de informaţie alternative, pentru a putea fi contracarate influenţele subiective ale unuia sau altuia dintre mijloacele de informare în masă. Procurându-şi informaţiile din cât mai multe surse, cetăţeanul poate avea o imagine cât mai apropiată de realitate şi poate vota în consecinţă. Evident, în completare, trebuie ca şi mass-media să se bucure de o totală libertate.

Controlul comunicaţiilor umane se referă nu numai la cenzura informaţiilor pe care le primeşte individul din exterior, ci şi la comunicarea cu el însuşi. Permanenta discordanţă percepută între presiunea falsităţilor exterioare şi simţămintele interioare provoacă individului o stare de nesiguranţă, perceperea unei profunde ameninţări la adresa autonomiei sale. Pentru a ieşi din această stare, inconştient, individul încearcă să se detaşeze, să privească realitatea ca pe ceva ce nu are o legătură apropiată cu el. Acest lucru însă nu îl scuteşte de a fi profund afectat în capacitatea lui de a mai înţelege ce este bun, adevărat şi relevant în lumea exterioară, dar şi în interiorul său. Permanent, mai mult sau mai puţin, el se va simţi victimizat de cei aflaţi la controlul societăţii. Acest lucru este foarte bine ştiut de liderii societăţilor totalitare. Ei caută să înceapă procesul de reeducare în primul rând cu tânăra generaţie. În Uniunea Sovietică, în China, în Cambodgea, copiii au ajuns să-şi trădeze părinţii şi chiar să ceară condamnarea lor la moarte pentru "crima de a gândi"...

Manipularea "mistică", cea de-a doua cale de remodelare a minţii umane, constă în crearea unei aure aproape mistice în jurul grupului conducător, al acţiunilor şi concepţiilor lui. Acest lucru, indiferent că se face prin mijloace de un cinism revoltător sau prin propovăduirea unui idealism aproape pur, are aceleaşi efecte: induce în rândul maselor un anume tip de comportament, creează reflexe şi obişnuinţe în sensul dorit de lideri. Ideologii totalitarismului renunţă aparent la ideea menţinerii la putere, susţinând că acţiunile lor sunt îndreptate spre un scop mai presus de orice altceva. Ei sunt dispuşi chiar să recunoască manipularea, justificând-o ca pe o necesitate în atingerea măreţului scop. În acelaşi timp, pe ei înşişi se prezintă drept "aleşii" (de către istorie, Dumnezeu sau alte forţe supranaturale) mandataţi să conducă societatea spre îndeplinirea ţelului respectiv (comunismul, spre exemplu). Propovăduind "noua religie", dictatorii înşişi, precum şi apropiaţii lor, se învăluie în aceeaşi aură "mistică". Caracterul lor mesianic nu poate fi pus la îndoială, orice acţiune, oricât de bizară, cinică sau absurdă se desfăşoară în virtutea unor raţiuni superioare, greu de înţeles sau chiar inaccesibile cetăţenilor de rând. Orice încercare de a le pune la îndoială autoritatea, buna-credinţă sau competenţa nu este decât manifestarea egoismului, a josniciei sau a duşmăniei unor indivizi meschini. Indiferent dacă încercările de a introduce în minţile oamenilor ideea guvernării în numele unor scopuri nobile reuşesc sau nu, efectul acestora este în folosul conducătorilor. Pentru cei care cred, manipularea apare ca o binecuvântare, datorită aurei de misticism. Ei acceptă cu bucurie misterul, găsesc plăcerea chiar şi în suferinţă, se simt utili în îndeplinirea acelor scopuri mai presus de înţelegere. Dar şi cei care nu cred devin la fel de manevrabili. Simţind că nu pot să scape de sub apăsarea unor forţe mai puternice decât ei, încearcă să se adapteze. Învaţă să citească printre rânduri, să anticipeze diverse evenimente, să-şi canalizeze energia în a descifra mersul lucrurilor, pentru a se feri de necazuri. Mai mult, îi sfătuiesc şi pe alţii cum să se ferească de necazuri, cum să supravieţuiască. Pe nesimţite, ajung ei înşişi agenţi