— I-am scris lui James de trei ori pe săptămână anul trecut,  spuse Ginny.

— Şi să nu crezi tot ce îţi spune despre Hogwarts, adăugă  Harry. Ştii cum e fratele tău, e pus mereu pe glume.

împinseră împreună al doilea cărucior, luând viteză. Când ajunseră la barieră, Albus strânse din ochi şi se strâmbă, dar  nu se loviră de nimic şi familia ieşi pe Peronul nouă şi 3/4, care era învăluit în aburul gros şi alb al Expresului roşu de Hogwarts. Siluete nedesluşite roiau prin ceaţa în care James  părea să fi dispărut deja.

— Unde sunt? întrebă Albus neliniştit, cercetând siluetele înceţoşate pe lângă care trecură, în timp ce înaintau pe peron.

— O să-i găsim, îl linişti Ginny.

Dar aburul era foarte dens şi chipurile greu de distins. Vocile păreau neobişnuit de răsunătoare, fiind parcă desprinse de posesorii lor de drept. Harry avu senzaţia că îl auzise pe Percy  ţinând un discurs răspicat despre regulile folosirii cozilor de mătură şi se bucură că avu o scuză pentru a nu se opri să îl  salute.

— Cred că ei sunt, Al, zise Ginny dintr-odată.

Un grup de patru oameni ieşi din ceaţă, stând lângă ultimul vagon. Harry, Ginny, Lily şi Albus nu le desluşiră trăsăturile decât când ajunseră chiar lângă ei.

— Bună, spuse Albus, părând deosebit de uşurat.

Rose, care purta deja roba ei nou-nouţă de Hogwarts, îi zâmbi  larg.

— N-aţi avut probleme la parcare, nu? îl întrebă Ron pe Harry.  Eu am avut. Hermione n-a putut să creadă c-o să fiu în stare să iau examenul încuiat pentru permis de conducere, aşai? A crezut că osă trebuiască să arunc o vrajă Confundus  asupra instructorului.

— Nu-i adevărat, spuse Hermione, am avut completă  încredere în tine.

— De fapt, l-am vrăjit până la urmă, îi şopti Ron lui Harry,  când urcară împreună în tren cufărul şi bufniţa lui Albus. Doar  am uitat să mă uit în oglinda retrovizoare şi, hai să fim serioşi,  pot să folosesc o Vrajă Supersenzorială pentru asta.

Când terminară, îi găsiră pe Lily şi pe Hugo, fratele mai mic al lui Rose, purtând o discuţie înflăcărată despre casa în care aveau să fie repartizaţi când vor fi ajuns, în sfârşit, la Hogwarts.

— Vă dezmoştenim dacă nu picaţi la Cercetaşi, spuse Ron,  dar să nu vă simţi presaţi din cauza asta.

— Teddy al nostrul Teddy Lupin! Se pupă cu Victoire a  noastră!

Cu verişoara noastra. Şi l-am întrebat ce face...

— I-ai întrerupt? spuse Ginny. Eşti exact ca Ron.

— ... şi a zis că a venit s-o conducă! Şi după aia mi-a zis să  plec.

O sărutai adăugă James, îngrijorat că poate nu se făcuse bine înţeles

— Vai, ar fi minunat dacă s-ar căsători! şopti Lily încântată.  Atunci, Teddy ar fi cu adevărat un membru al familiei!

— Vine deja la cină cam de patru ori pe săptămână, spuse Harry. Mai bine îi propunem să vină să stea la noi şi lămurim  problema, nu?

— Da! făcu James entuziasmat. Nu mă deranjează să stau în  aceeaşi cameră cu Al. Teddy poate să stea în camera mea!

— Nu! se impuse Harry cu fermitate. Tu şi cu Al veţi sta în  aceeaşi cameră doar când o să vreau să demolez casa din  temelii. Se uită la ceasul vechi şi ponosit, care îi aparţinuse cândva lui Fabian Prewett.

— E aproape unsprezece fix, ar fi bine să vă urcaţi.

— Nu uita să îi transmiţi toată dragostea noastră lui Neville!  îl rugă Ginny pe James, îmbrăţişându-l.

— Mamă! Nu pot să-i transmit dragoste unui profesor!

— Dar îl ştii pe Neville...

James îşi dădu ochii peste cap.

— Da, în afara şcolii, dar la şcoală este domnul profesor Poponeaţă, nu-i aşa? Nu pot să mă duc la ora de lerbologie şi  să-i transmit dragoste... Clătinând din cap la vorbele mamei  sale, se răcori spunându-i lui Albus:

— Ne vedem mai încolo, Al. Ai grijă cu Thestralii.

— Nu sunt invizibili? Ai spus că sunt invizibili!

Dar James se mulţumi să râdă; o lăsă pe mama sa să  îl pupe, îl îmbrăţişa repede pe tatăl său, apoi sări în trenul care se umplea  cât vedeai cu ochii. Le făcu semn cu mâna şi apoi o luă la fugă  de-a lungul coridorului, căutându-şi prietenii.

— Nu ai de ce să îţi faci griji din cauza Thestralilor, îi spuse Harry lui Albus. Sunt nişte fiinţe paşnice, nu au nimic  înfiorător. Oricum, tu nu o să mergi la şcoală cu trăsura, ci cu barca. Ginny îl pupă pe Albus, luându-şi la revedere.

— Ne vedem de Crăciun.

— Pa, Al, spuse Harry, în timp ce fiul său îl îmbrăţişa. Nu  uita că Hagrid te-a invitat la ceai vinerea viitoare. Să nu te pui  cu Peeves. Nu te duela cu nimeni până nu înveţi cum să o faci.  Şi nu îl lăsa pe James să te supere.

— Dar dacă o să fiu la Viperini?

O spuse în şoaptă, doar pentru tatăl său, şi Harry ştiu că  numai clipa plecării l-ar fi putut face pe Albus să arate cât de mult şi de sincer se temea de aceasta. Harry se lăsă pe vine şi  chipul lui Albus ajunse acum puţin mai sus de al lui. Albus era  singurul dintre cei trei copii ai lui Harry care moştenise ochii lui  Lily.

— Albus Severus, spuse Harry, astfel încât să nu îl mai audă nimeni în afară de Ginny, destul de diplomată încât să pretindă  că îi făcea cu mâna lui Rose, care tocmai se urcase în tren -,  porţi numele a doi mari directori ai Şcolii Hogwarts. Unul dintre ei a fost Viperin şi probabil cel mai curajos om pe care l-am  cunoscut vreodată.

— Dar dacă...

— ... atunci, casa Viperinilor va avea un elev excelent, nu-i  aşa? Nouă ne e egal, Al. Dar, dacă pentru tine are atât de mare importanţă, vei putea alege să fii la Cercetaşi, şi nu la