loturilor lor. Datele arată că cei care doreau să profite de noua legislaţie erau ţăranii cei mai săraci; cei mai mulţi o făceau cu intenţia de a vinde pământul. Scopul reformei lui Stolîpin, acela de a contribui la crearea unei clase puternice de agricultori autonomi, rămânea astfel departe de a fi fost îndeplinit. În preajma Revoluţiei din 1917, numai 10% din gospodăriile ruseşti funcţionau ca ferme independente. Chiar şi acestea aveau să dispară între 1917-1918, când ţăranii din comune au pus mâna pe pământurile aflate în proprietate particulară, inclusiv pe cele ale ţăranilor independenţi, pentru a le împărţi între ei. Mult-aşteptata revoluţie agrară nu s-a mai produs.

Stolîpin a reluat încercările lui Witte de a introduce în cabinet reprezentanţi ai societăţii, inclusiv din rândul cadeţilor, fără să aibă mai mult succes decât predecesorul lui. A cerut cadeţilor să condamne terorismul, dar aceştia au refuzat, ratând şansa de a câştiga un statut legal ca partid politic.

 

Spre dezamăgirea Coroanei, cea de-a doua Dumă, care şi-a deschis lucrările în februarie 1907, s-a dovedit chiar mai radicală decât cea care o precedase. Atât social-democraţii, cât şi socialist-revoluţionarii hotărâseră să participe la alegeri, cu intenţia de a folosi privilegiile şi imunitatea parlamentară pentru a submina parlamentul şi a radicaliza masele. În aprilie social-democraţii au decis să participe la lucrările Dumei, pentru „[a exploata] în mod sistematic conflictele dintre guvern şi Dumă, ca şi pe cele din interiorul Dumei, în interesul extinderii şi adâncirii mişcării revoluţionare”. Socialist-revoluţionarii au hotărât prin vot să participe la alegeri cu scopul de „a utiliza Duma de Stat pentru organizarea maselor şi răspândirea spiritului revoluţionar în rândul lor”. Cadeţii, sub impresia înfrângerii suferite cu un an înainte, au adoptat o strategie mai constructivă, care a fost însă dejucată de partidele radicale situate la stânga lor, deţinătoare a 222 de fotolii parlamentare.

Ţarul Nicolae şi consilierii lui erau deja excedaţi de acţiunile Dumei şi luau în considerare desfiinţarea ei. Poate că şi-ar fi pus în practică planul, dacă nu ar fi existat riscul ca pieţele financiare internaţionale să reacţioneze negativ şi să devalorizeze obligaţiunile ruseşti. Membrii luminaţi ai administraţiei au adus propriile argumente împotriva ideii de a desfiinţa Duma. În cele din urmă s-a hotărât menţinerea acesteia, însă în condiţiile unei revizuiri a legii electorale, care să întărească reprezentarea păturilor conservatoare şi să reducă în mod corespunzător influenţa liberală şi radicală.

Guvernul a dizolvat a doua Dumă la 2 iunie 1907 şi, în ziua următoare, prevalându-se de Articolul 87, a făcut public textul unei noi legi electorale. Aceasta creştea reprezentarea claselor de proprietari, în detrimentul ţărănimii, muncitorilor şi al minorităţilor etnice. Rezultatul a fost formarea unei legislaturi ruse mai conservatoare şi mai omogene din punct de vedere etnic. Fără discuţie că manevra era neconstituţională, din moment ce Legile Fundamentale interziceau în mod explicit utilizarea Articolului 87 în scopul modificării dispoziţiilor privitoare la dreptul de vot. Opoziţia a calificat de aceea legea electorală de la 3 iunie drept „o lovitură de stat”, dar termenul pare neadecvat, în măsura în care legea nu afecta drepturile fundamentale ale parlamentului.

Cea de-a treia Dumă, întrunită în noiembrie 1907, a fost singura care şi-a dus mandatul de cinci ani până la capăt. Din cei 422 de deputaţi, 154 aparţineau Uniunii „17 Octombrie”, ai cărei membri, cunoscuţi sub numele de octombrişti, îmbrăţişau o ideologie liberal-conservatoare şi se declarau deschişi colaborării cu Coroana. Alţi 147 de deputaţi aparţineau diferitelor grupări de dreapta şi naţionaliste. Cadeţii trebuiau să se mulţumească cu 54 de locuri, iar socialiştii ajunseseră la 32 de reprezentanţi. Deşi noua Dumă era mult mai pe placul Coroanei, nu avea nici pe departe un rol decorativ. Stolîpin s-a văzut obligat să recurgă la manevre parlamentare dificile pentru a face să treacă unele din proiectele de lege ale guvernului.

Octombriştii, care dominau a treia Dumă, aşa cum liberalii o dominaseră pe prima şi socialiştii pe cea de-a doua, au acceptat aranjamentul constituţional din 1906. Dacă pentru liberali bunul cel mai de preţ era libertatea, iar pentru socialişti, egalitatea, octombriştii puneau accentul pe legalitate; din acest punct de vedere, se aflau pe aceeaşi lungime de undă cu birocraţia liberală pe care o reprezenta Stolîpin. Liderul lor, Alexandr Guşkov, îmbina patriotismul cu credinţa în necesitatea unei autorităţi puternice şi respectul faţă de lege. Cooperarea dintre Stolîpin şi Guşkov a oferit celei de-a treia Dume echilibrul de care avea nevoie pentru a desfăşura o activitate intensă şi constructivă. Duma a votat 2571 de proiecte de lege propuse de guvern, a iniţiat 205 proiecte proprii şi a adresat 157 de interpelări miniştrilor. Comisiile din cadrul ei se ocupau de probleme agrare, de legislaţie socială şi alte chestiuni similare. În 1908 şi mai ales în 1909, recoltele au fost extrem de bogate, ceea ce a readus liniştea în mediul rural. Violenţa în descreştere şi relansarea dezvoltării industriale păreau să fi şters urmările nefericite ale Revoluţiei. Stolîpin se afla la apogeul carierei lui.

În chiar acest timp însă, primii nori negri au apărut la orizont. Curtea era nemulţumită de manevrele din parlament ale lui Stolîpin, suspectându-l că în loc să servească interesele Coroanei, aşa cum afirma, îşi construia o bază proprie de putere. După moartea lui, ţarina avea să îi avertizeze succesorul, făcând în mod clar aluzie la Stolîpin, „să nu caute sprijin în rândul partidelor politice”. Cu cât primul ministru înregistra mai multe succese, cu atât Coroana făcea mai puţin apel la el şi îi arăta mai multă ostilitate.

Reformele în curs şi cele proiectate ale lui Stolîpin se loveau de interese din ce în ce mai puternice. Politica lui agrară irita aristocraţia funciară conservatoare, care nu privea cu ochi buni perspectiva ca micii agricultori independenţi să devină clasa dominantă în mediul rural. Birocraţii se împotriveau planurilor lui de descentralizare a administraţiei şi diminuare a prerogativelor poliţiei. Încercările lui, de altfel lipsite de succes, de a acorda evreilor drepturi civile depline au înfuriat extrema dreaptă, care era convinsă că evreii se aflau la originea tuturor dificultăţilor prin care trecea Rusia. Liberalii şi socialiştii îl detestau pentru eforturile lui de a consolida monarhia şi pentru reprimarea terorismului. Atacat din toate direcţiile, izolat