Se așezară în tăcere și el începu să împartă cărțile.

Folosea cărți măsluite, dar însemnate altfel decât știa ea. Se comportă ca și cum ar fi jucat corect și o lăsă pe ea să câștige de mai multe ori, prefăcându-se că se necăjește că are ghinion. Dar bineînțeles că în final ea era goală, în timp ce el mai avea chiloții pe el.

— Bine, zise ea, ce trebuie să fac?

El îi explică.

Ea îl privi înspăimântată.

— Nu fac asta! Nu sunt dintre acelea!

Eugen ridică Minoxul.

— Există doar două posibilități. Prima este să o faci și primești filmul. Cealaltă este să nu o faci, eu developez filmul și tatăl tău primește pozele. Le primește de asemenea KaDeWe, împreună cu adresa ta.

Maxilarul ei începu să tremure.

— Ai trișat! Cărțile erau însemnate.

— Cine a pierdut a pierdut, răspunse Eugen neînduplecat.

Totul s-a terminat cu el stând sprijinit cu spatele de un stâlp al podului, în timp ce ea, în genunchi în fața lui, îi făcea cu penisul exact ceea ce îi ceruse el, totul fiind atât de excitant încât se simți cu mult mai bine decât își imaginase în cele mai îndrăznețe visuri ale sale, astfel că nu mai avea importanță că ea bocea. Ba dimpotrivă, asta făcea totul și mai excitant.

Și celorlalte trei fete, își jură el, le va face același lucru.

Helene așteptă mult un semn de viață de la Ruth. Doar prietena ei nu dispăruse fără să îi lase măcar o scrisoare de adio? Fără a-i da o adresă unde să îi poată scrie? Dar nu se întâmplă nimic. Ruth dispăru din viața ei și dispărută rămase.

La școală, la începutul fiecărei ore de curs, se striga „Heil Hitler!” și elevele erau tot mai puține, pentru că școlărițele evreice plecau una câte una. Un entuziasm unanim a stârnit decretul ministerial al noului guvern, care prelungea vacanța de Paști până la 30 aprilie. 20 aprilie, ziua de naștere a noului cancelar al Reichului, a fost sărbătorită cu o paradă cu torțe, la care au fost obligați să participe toți elevii din oraș. Manifestațiile au fost acceptate de locuitori, mai ales pentru că s-au dovedit o adevărată sărbătoare prin participarea pompierilor, asociațiilor sportive și a veteranilor de război.

La reînceperea anului școlar, în luna mai, cele trei clase a treia de liceu au fost comasate în două clase, Helene a primit o nouă colegă de bancă, o fată pe nume Veronika, o frumusețe eterică, cu sâni deja impresionanți, pe care și-i prezenta cu mândrie când se schimba în echipamentul pentru ora de gimnastică. Helenei îi părea o prințesă din basme, apărută din poveștile fraților Grimm. Oricât se străduia, nu știa cum să se apropie de ea.

Pe 24 iunie a fost iarăși sărbătoare. Solstițiul a căzut miercurea. Iarăși s-a mărșăluit pe străzi, într-o coloană lungă, care se termina într-o piață mare, în care a fost aprins un rug. În timp ce focul se înălța spre cer, Helene și ceilalți au intonat Flamme empor. După care directorul liceului pentru băieți a vorbit despre importanța sărbătoririi solstițiului în vremurile vechi și în cele noi, care abia răsar, dar Helene asculta fără interes. Directorul termină cu un sonor „Ura! Ura! Ura pentru cancelarul nostru Adolf Hitler! Ura pentru președintele Reichului Von Hindenburg!”, apoi s-au cântat imnul Germaniei și cântecul lui Horst Wessel, după care li s-a dat voie să plece acasă.

Marea zarvă a momentului a stârnit-o apropiata desființare a numerarului. Despre nimic nu s-a discutat atât și cei mai mulți nu agreau ideea de a nu mai avea bancnote și monede, ci doar un fel de legitimație. Săptămâni întregi la televiziune se difuzau emisiuni doar pe tema aceasta. Criticii avertizau că măsura este prematură și pripită, sistemul încă nu este finalizat și în practică au să apară mari probleme. Și reprezentanții guvernamentali recunoșteau de cele mai multe ori: da, la început ne vom confrunta cu probleme, dar se va face tot ce se va putea pentru a le rezolva. Dar așa trebuie procedat, deoarece doar în acest mod corupția și crima organizată vor fi eficient combătute. Și mai ales aceasta este singura cale de a elibera Germania din funesta încâlceală a marelui capital internațional și de a o smulge din sclavia evreiască a dobânzilor. „Marii bancheri evrei care manipulează politica mondială încearcă să facă tot ce le stă în putere să nu le scăpăm din ghearele lacome”, spunea un asistent al ministrului finanțelor în cadrul unei runde de discuții la nivel înalt. „Cea mai mare parte a propagandei contra eliminării numerarului provine din aceste cercuri și un german onest nu ar trebui să dea crezare unor asemenea argumente, ci să contribuie din toate puterile ca noul sistem să aibă succes. Pe termen lung el se va dovedi un pas corect, și anume unul care va face viața substanțial mai comodă. Fără pfenigi strânși prin portofele, fără greutățile cu darea restului. În viitor veți putea avea la dumneavoastră toți banii, fără ca aceștia să vă poată fi furați!”

Așa s-a și întâmplat. Până pe 1 iulie toți banii lichizi trebuiau predați la bancă, pentru a fi trecuți în contul propriu. Cine nu avea un cont primea unul, chiar și copiii. Când Helene și-a spart pușculița în care băgase ani la rând monede și când și când câte o bancnotă, în ea se aflau 217 Reichsmark! Ar fi vrut să păstreze ca amintire cel puțin câte un exemplar din fiecare tip de monedă, dar tatăl ei o avertiză că acest lucru este strict interzis: După 1 iulie se vor face controale, iar cei la care se vor găsi monede ori bancnote vor fi aspru pedepsiți, posibil chiar cu închisoarea.

Bineînțeles că Helene nu voia să ajungă la închisoare, așa că și-a depus ascultătoare comoara la bancă. Acolo banii au fost numărați din nou și ea a primit un card din carton lăcuit, având tipărite fotografia