— Ştiu la ce vă gândiţi, spuse Bill, şi eu m-am întrebat când mă întorceam, pentru că păreau să ne aştepte, nu-i aşa? Dar  Mundungus nu se poate să ne fi trădat. Nu ştiau că aveau să fie şapte Harry, asta i-a derutat când am apărut şi, în caz că aţi uitat, Mundungus a fost cel care a sugerat vicleşugul cu pricina. De ce nu le-ar fi spus esenţialul? Cred că Dung a intrat  în panică, pur şi simplu. Nu a vrut să vină de la bun început,  dar l-a obligat Ochi-Nebun şi Ştim-Noi-Cine s-a dus direct spre ei. Oricine ar fi intrat în panică în locul lor.

— Ştim-Noi-Cine s-a purtat exact aşa cum prevăzuse OchiNebun, suspină Tonks. Ochi-Nebun a spus că era sigur că se aştepta ca adevăratul Harry să fie cu cei mai rezistenţi şi  pricepuţi Aurori. Întâi l-a urmărit pe Ochi-Nebun şi, apoi, când Mundungus i-a dat de gol, a trecut la Kingsley...

— Da, este perrrfect adevărrrat, se răsti fleur, darrr nu explică cum de au ştiut că aveam să îl mutăm astă-searrră pe Harrry, nu-i aşa? Cineva trrrebuie să fi dat dovadă de neglijenţă. Cineva a lăsat să-i scape data în faţa unui strrrăin. Numai aşa se explică faptul că au ştiut data, darrr nu şi planul  complet. Se uita urât la toţi cei din jur. Pe chipul ei frumos se mai vedeau încă urmele lacrimilor. Acum tăcea, dar parcă îi  provoca să o contrazică. Nimeni nu o făcu. Singurul zgomot care sparse tăcerea veni din partea lui Hagrid, care sughiţă în  batistă. Harry aruncă o privire în direcţia lui, el care tocmai îşi  riscase viaţa pentru a-l salva - Hagrid pe care îl iubea, în care avea încredere, pe care Cap-de-Mort îl păcălise pentru a obţine informaţii esenţiale, oferindu-i în schimb un ou de dragon...

— Nu, spuse Harry răspicat şi toţi se uitară la el surprinşi băutura de foc părea că îi amplificase vocea. Adică... dacă  cineva a făcut o greşeală, continuă Harry, şi i-a scăpat ceva,  ştiu că nu a vrut să o facă. Nu este vina lui, repetă el, vorbind  mult mai tare decât ar fi făcut-o în mod normal. Trebuie să  avem încredere unii în alţii. Am încredere în voi toţi, nu cred că  cineva din camera aceasta m-ar da vreodată pe mâna lui Capde-Mort. Cuvintele sale fură urmate din nou de tăcere. Toţi  aveau privirile îndreptate spre el. Harry simţi un nou val de fierbinţeală şi, ca să nu stea degeaba, mai bău nişte whisky-foc.  In timpul acesta, se gândea la Ochi-Nebun, care îl judecase întotdeauna foarte aspru pe Dumbledore pentru felul în care avea mereu încredere în oameni.

— Bine spus, Harry, îl aprobă Fred dintr-odată.

— Da, o adevărată încântare pentru oricine are urechi să  audă, spuse George, uitându-se cu coada ochiului la Fred,  căruia i se mişcară un pic colţurile gurii.

Lupin se uită la Harry cu o expresie ciudată, părea că aproape îl compătimeşte.

— Crezi că sunt prost? întrebă Harry.

— Nu, spuse Lupin, cred că eşti ca James, care considera  că nu există nimic mai dezonorant decât să nu ai încredere în  prieteni. Harry ştia la ce se referea Lupin: la faptul că tatăl său fusese trădat de către un prieten, Peter Pettigrew. Se simţi  deodată neobişnuit de mânios. Voia să se certe cu el, dar Lupin  îi întorsese deja spatele, îşi pusese paharul pe o măsuţă şi îi  spuse lui Bill:

— Avem ceva de făcut. Pot să-l întreb pe Kingsley dacă nu ar...

— Nu, spuse Bill numaidecât, o fac eu, vin eu.

— Unde mergeţi? întrebară Tonks şi Fleur în acelaşi timp.

— După trupul neînsufleţit al lui Ochi-Nebun, spuse Lupin. Trebuie să-l recuperăm.

— Dar nu mai puteţi aş... ? începu doamna Weasley,  uitându-se rugător la Bill.

— Să aşteptăm? se miră Bill. Doar dacă nu vrei cumva să  ajungă la Devoratorii Morţii.

Toţi tăcură. Lupin şi Bill îşi luară la revedere şi plecară.

Ceilalţi se prăbuşiră în scaune, toţi, cu excepţia lui Harry, care rămase în picioare. Moartea plutea în aer ca o prezenţă  concretă, secerătoare şi ireversibilă.

— Trebuie să plec şi eu, spuse Harry. Zece priviri speriate se  opriră asupra lui.

— Fii serios, Harry, spuse doamna Weasley. Ce vrei să spui?

— Nu pot rămâne aici.

Harry se frecă pe frunte - Îl ustura din nou. Nu îl mai duruse atât de tare de mai mult de un an.

— Atâta timp cât eu sunt aici, sunteţi cu toţii în pericol...

— Te rog, nu vorbi prostii! spuse doamna Weasley. Tot ce sa întâmplat astă-seară a fost pentru a te aduce aici în siguranţă  şi slavă Domnului că a funcţionat. Iar Fleur a fost de acord să  se mărite aici, şi nu în Franţa, am aranjat totul ca să putem  rămâne cu toţii împreună, ca să avem grijă de tine...

Doamna Weasley nu înţelegea; îl făcea să se simtă mai rău, nu mai bine.

— Când Cap-de-Mort va afla că sunt aici...

— Dar de ce să afle? întrebă doamna Weasley.

— Ai putea fi în alte douăsprezece locuri, Harry, spuse domnul Weasley. Nu are cum să ştie în care dintre casele protejate te afli.

— Nu pentru mine îmi fac griji! spuse Harry.

— Ştim asta, spuse domnul Weasley încet, dar, dacă ai

pleca, ai face ca toate eforturile noastre din seara aceasta să  pară inutile.

— Nu pleci nicăieri, mormăi Hagrid. Fir-aş al naibii, Harry,  după toate prin câte am trecut ca să te aducem aici?!

— Exact, cum rămâne cu urechea mea? spuse George,  ridicân-du-se pe perne.

— Ştiu toate astea...

— Ochi-Nebun nu ar fi vrut să...

— Ştiu! strigă Harry.

Se simţea încolţit şi şantajat: oare chiar credeau că nu ştia ce au făcut pentru el, chiar nu înţelegeau că tocmai din cauza asta  voia să plece acum, înainte să mai aibă din nou de suferit din  vina lui? Se lăsă o tăcere lungă şi plină de tensiune, timp în  care cicatricea îl ustura şi îi zvâcnea în continuare. Cea care rupse tăcerea până la urmă fu doamna Weasley:

—