Acestea erau cuvintele.

  9. Pe când evoc aflându-mă, ca Bach acela, în prag, am senzaţia că încep să comit un fel de homan şi asta mă oripilează; oricum, scriind ca un prozator nenorocit despre una şi despre alta, nu fac decât să reconstitui coridorul pe care îl străbăteam în fugă, restul n-are nici o importanţă; iar coridorul acela nu poate fi reconstituit altfel când la un capăt al lui te lichefiază viziunile iar la celălalt capăt te duci să cumperi vinete şi aşa mai departe, pe când la mijloc te aşteaptă doamna Gerda cu nelipsita ei oliţă; există, poate, o zonă de filtru prin care trece numai ce, prin natura sa, poate să treacă, indiferent de disponibilităţi sau de criterii conştiente, o zonă dură, penetrabilă numai pentru ceea ce e menit să devină comunicabil, o zonă a cărei desăvârşire sălbatică nu e întrecută decât de necesitatea (la fel de sălbatică) de a rămâne măcar un timp în ea.

  Dacă treci cu un milimetru mai sus, se petrece altceva (la început îmi era şi frică), dacă treci un milimetru mai jos se nasc jalnice texte, e ca şi cum te-ai apuca să desparţi, într-un ocean imens, sarea de ape. Ce tot bâigui eu aici, ce tot explic? în fine…

  * Populaţia din Saint-Pierre-et-Miquelon, grup de insule situat în vestul Oceanului Atlantic, asistă de câteva zile, fără a putea interveni, la agonia a 63 cetacee cunoscute sub numele de Steno rostratus şi eşuate pe plajele pustii ale arhipelagului.

  10. Aşadar, pe vremea când alergam jignit şi dezgustat de-a lungul coridorului, am plutit o noapte întreagă şi pesemne că am mormăit prea tare pentru că, a doua zi, întâmpinându-mă la chiuvetă, după ce mi-a reamintit cât este ea de curată şi a remarcat bandajul care îmi acoperea pumnul drept, doamna Ger-da a spus: „Ţi-a fost hău azi-noapte?” „Nu. De ce?” „Fiindcă te-am auzit vohbind singuh, mi s-a păhut că aiuhezi.” „Nu aiuram, doamnă Gerda, cred că vorbeam în somn.” „Nu se poate”, a spus doamna Gerda, „nu doh-meai, te-ai lovit de peheţi, am auzit eu.” „Se poate, doamnă Gerda, să mă fi lovit de pereţi, în somn; vă rog să nu mă spuneţi la nimeni pentru că mai sunt, pe deasupra, şi somnambul, mai am şi insomnii…” „Eu ştiu să păsthez, un sec-het”, m-a asigurat doamna Gerda, „şi eu am insomnii, deşi nu sunt somnambulă, dah dacă mai păţeşti ca azi-noapte, bate-mi în pehete, ieşim pe cohidoh, stăm de vohbă…” „Dumneavoastră sunteţi extraordinar de bună, doamnă Gerda, trebuie să recunosc, dar eu mă tem că n-am avea ce vorbi, noaptea, noi amândoi, pe coridor şi nici în altă parte pentru că, ştiţi, când sunt într-o stare ca azi-noapte nu folosesc cuvintele în discuţii, mă mulţumesc cu literele şi atunci, pentru un cuvânt în limba română pe care ambii o posedăm la perfecţiune îmi vine, nu ştiu de ce, să folosesc numai o literă din acel cuvânt, tradusă şi ea într-o limbă străină.” „Nu cumva ai febhă?” m-a întrebat doamna Gerda.

  „S-ar putea să am, doamnă Gerda, de ce să n-am? Dar ce vă spun e purul adevăr, câteodată mă aflu într-o stare din care vreau să comunic ceva şi atunci pac! vin cuvintele, iar starea aceea, dacă mă las furat de ele, se duce dracului şi dumneavoastră abia atunci vă place fiindcă începeţi să recunoaşteţi în cuvintele mele ceva bine ştiut pe când mie, încă de la naştere, mi-a intrat în cap că am de comunicat lucruri uitate, de undeva unde sensibilitatea mea ar putea întâlni marea sensibilitate generală pierdută pe drum, vă rog să mă scuzaţi că folosesc cuvântul sensibilitate, îmi vine să plâng de necaz fiindcă e vorba de cu totul altceva dar vedeţi cum sunt şi n-am încotro, aşa mai puteţi şi dumneavoastră aprecia, cât de cât, sau măcar puteţi presimţi, ştiu că sunteţi cultă, mi-aţi dovedit-o făcându-mi confidenţa că citiţi homane, dar nu de literatură e vorba şi nici de cuvinte, puţin mă interesează şi literatura şi cuvintele, de aceea n-aş folosi cuvântul sensibilitate şi nici vreo altă tâmpenie pentru că acum îmi vine în minte un cuvânt în limba kurdă sau în altă limbă, dracu ştie de unde îmi vine dar îmi vine, iar altădată îmi vine numai o literă din el sau numai iniţiala lui (uite, de pildă litera U: atunci când e gotică ea prescurtează, purifică şi exprimă pentru mine, scuzaţi, Necunoscutul, cred că se leagă de Unbekannt sau de Unknown, vedeţi legătura? vedeţi de unde sare, afurisitul?), iar pentru dumneavoastră care, deşi nu mi-aţi mărturisit-o încă, simt eu că sunteţi foarte muzicală, e ca atunci când vă duceţi la operă şi, în loc s-o luaţi la goană înainte de a începe uvertura, staţi emoţionată pe scaun şi abia aşteptaţi să vină aria aceea pe care o ştiţi pe dinafară (a-a-di-i-o del pa-ssa-a-to!) şi când vine aria o fredonaţi ultrasatisfăcută că o ştiţi, şi nu ştiţi că tocmai ce ştiţi vă împiedică să ştiţi, pe când eu vă cer scuze pentru polologhia asta idioată şi vă admir pentru răbdarea cu care m-aţi ascultat, amin.” „Sunt convinsă, totuşi, că ai febră, poate de la pumnul ăsta bandajat, ia să văd”, a spus doamna Gerda.

  Şi, lăsând jos oliţa, mi-a pus pe obraji nişte degete foarte mângâietoare.

  „Ia mâna de pe mine!” am strigat eu atât de tare încât, de la capătul celălalt al coridorului, ecoul a răspuns: „de pe mine…” „Vai!” a spus doamna Gerda, uluită de neaşteptata mea grosolănie, „dah eu îţi sunt ca o sohă…” „Surori ca dumneavoastră am văzut eu multe, doamnă Gerda, era una, de exemplu, doamna Ojog, de vârsta dumneavoastră actuală pe când eu abia împlinisem patrusprezece ani, venise din America, fuma trabuc, juca poker cu mama, avea un căţel, Buster, o javră împuţită, fără păr; odată, seara, după joc, a zis că-i e urât să meargă singură pe străzi, acasă, mama a zis că nu-i nimic, te conduce Gellu, am condus-o, pe drum vorbea de una şi