Cărți «Scara magică spre succes descarcă cărți motivaționale online gratis pdf 📖». Rezumatul cărții:
Să intrăm acum puțin mai adânc în analiza principiului psihologic pe care se bazează legea unui scop principal și clar. Studierea amănunțită a vieții și activității unui număr de peste o sută de lideri din practic toate domeniile de activitate a dezvăluit faptul că fiecare dintre ei lucra în orizontul unui scop principal clar și în termenii unui plan bine definit pentru atingerea acelui scop.
Mintea umană este asemenea unui magnet, în sensul că atrage echivalentul gândurilor dominante pe care le are și în special pe acelea care constituie un scop sau un obiectiv principal și clar. De exemplu, dacă cineva își stabilește ca scop clar și ca obiectiv pentru care lucrează zilnic, să spunem, de exemplu, creșterea cu o sută a numărului de consumatori care cumpără în mod regulat o anumită marfă sau un serviciu, atunci acel scop sau obiectiv va deveni imediat o influență dominantă, care îl va determina pe patronul afacerii să facă tot ce este necesar pentru a asigura creșterea numărului de consumatori cu o sută.
Fabricanții de automobile și alte linii de produse stabilesc deseori ceea ce ei numesc „cote“, care acoperă numărul automobilelor sau al unităților de marfă ce trebuie să fie vândute în fiecare zonă. Aceste cote, când sunt clar stabilite, constituie scopul principal clar în direcția căruia toți cei angajați în distribuirea automobilelor sau a mărfii își direcționează eforturile. Rareori se dă greș în atingerea cotelor stabilite, dar este un fapt bine cunoscut acela că, în lipsa cotelor, vânzările ar fi mult mai scăzute decât atunci când cotele există. Cu alte cuvinte, pentru a atinge succesul în vânzări sau în practic orice domeniu de activitate, trebuie să stabilim un standard către care să țintim, ca să spunem așa, căci, în lipsa acestei ținte, rezultatele vor fi slabe.
Există un subiect asupra căruia cercetătorii, fizicienii, psihologii, psihiatrii, consultanții și educatorii sunt de acord. Simplu spus, acesta constă în următoarele: există o conexiune puternică între evenimentele din viața omului și gândurile și credințele acestuia. De aceea, oricine își stabilește un scop clar și are încredere totală în capacitatea sa de a realiza lucrul propus nu poate fi niciodată înfrânt definitiv. S-ar putea să existe o înfrângere temporară, poate vor fi chiar mai multe asemenea înfrângeri, dar despre eșec nu va fi vorba niciodată!
Există o singură cale sigură de a evita criticile: să nu fii nimic și să nu faci nimic! Să speli vase într-un restaurant și să-ți ucizi ambițiile neprețuite. Formula funcționează întotdeauna.
Dacă alegi, în schimb, calea spre Succes, primul pas pe drumul către succes constă în a ști unde mergi, cum anume intenționezi să călătorești și când intenționezi să ajungi acolo, ceea ce este doar un alt mod de a spune că trebuie să te decizi asupra unui scop clar. Trebuie să îți notezi pe hârtie acest scop, în cuvinte clare, astfel încât să-l poți înțelege în primul rând tu, înainte să-l înțeleagă oricine altcineva. Dacă există aspecte „vagi“ în ceea ce privește scopul tău, înseamnă că acesta nu este clar. Un lider de succes afirma cândva că 90 la sută din ceea ce alcătuiește succesul în orice întreprindere constă în a ști ce anume îți dorești. E adevărat.
În momentul în care îți notezi pe hârtie scopul principal, sădești ferm o imagine a scopului în subconștientul tău. Printr-un proces pe care nici măcar cei mai luminați dintre oamenii de știință nu l-au descoperit încă, natura face ca subconștientul să folosească scopul acesta principal ca hartă care ghidează majoritatea gândurilor, ideilor și eforturilor tale către atingerea obiectivului stabilit.
Acesta este un adevăr ciudat și abstract – ceva care nu poate fi cântărit și nici disecat –, dar este adevărat!
Vei pătrunde mai adânc în misterul acestei legi stranii atunci când vei ajunge, în capitolele următoare, la legea imaginației, precum și la alte legi.
Lecția 3
Încrederea în sine
A treia dintre cele șaptesprezece Legi ale Succesului este încrederea în sine. Acest termen este destul de explicit – și se referă la faptul că, pentru a atinge succesul, trebuie să ai încredere în tine. Totuși, aceasta nu înseamnă că nu ai limitări. Înseamnă că trebuie să te analizezi, să afli ce calități puternice și folositoare ai și apoi să organizezi aceste calități într-un plan de acțiune bine definit, cu care să îți poți atinge scopul principal și clar.
În toate limbile lumii nu există alt cuvânt care să aibă același sau măcar aproximativ același înțeles precum cuvântul „credință“. Acesta nu se referă neapărat la credința într-o Putere Superioară, și totuși, dacă e adevărat că există „miracole“, atunci ele sunt înfăptuite doar cu ajutorul unei supercredințe. Mințile înclinate spre îndoială nu sunt creative. Caută unde vei dori, dar nu vei descoperi nici un caz de mare realizare, în orice domeniu, care să nu fi fost mai întâi concepută în imaginație și apoi transpusă în realitate prin intermediul credinței!
Pentru a reuși, trebuie să crezi în capacitatea ta de a face orice îți pui în minte să faci. De asemenea, trebuie să îți cultivi obiceiul de a crede în cei cu care te asociezi, indiferent dacă sunt într-o poziție de autoritate față de tine sau dacă ești tu într-o poziție de superioritate asupra lor. Motivul psihologic al acestui lucru va fi dezbătut clar și minuțios mai târziu, în capitolul referitor la legea cooperării.
Cei care se îndoiesc nu