spre templul de lut. Cei trei călăreţi de sânge îi urmau. Dany îi porunci lui Ser Jorah şi războinicilor din khas-ul ei să păzească intrarea şi se asigură că nimeni nu putea da foc clădirii cât timp ei erau înăuntru.

Trecură prin câteva săli şi ajunseră în încăperea centrală, sub ceapă. O lumină firavă cădea dinspre ferestrele de sus. Câteva torţe ardeau fumegând în nişele din pereţi. Piei de oaie erau răspândite pe podeaua din pământ.

– Acolo, zise Mirri Maz Duur, arătând spre altar, o piatră masivă, cu vinişoare albăstrii, în care erau cioplite imagini ale unor păstori cu turmele lor. Khal Drogo se aşeză pe ea. Femeia bătrână aruncă o mână de frunze uscate într-o vatră, iar încăperea se umplu de fum aromat.

– Ar fi cel mai bine dacă aţi aştepta afară, le spuse celorlalţi.

– Suntem sânge din sângele lui, zise Cohollb. Aşteptăm aici.

Qotho se apropie de Mirri Maz Duur.

– Să ştii asta, soaţă de Zeu Miel: de-l vatămi pe khal, vei suferi la fel. Îşi scoase cuţitul strălucitor şi-i arătă lama.

– Nu va face nici un rău. Dany simţea că se putea încrede în această femeie bătrână, cu fata lată şi nasul borcanat; la urma urmei, o salvase din mâinile violatorilor.

– Dacă trebuie să rămâneţi, atunci ajutaţi, le zise Mirri călăreţilor de sânge. Măreţul Călăreţ este prea puternic pentru mine. Ţineţi-l în timp ce eu scot săgeata din carnea lui. Lăsă să-i cadă pe şold zdrenţele robelor şi deschise un scrin sculptat, de unde luă sticle şi cutii, cuţite şi ace. Când fu gata, rupse vârful zimţat şi trase săgeata, intonând în limba Lhazareeană, cântată. Încălzi pe vatră, până la fierbere, un ulcior cu vin şi-l turnă pe răni. Khal Drogo o sudui, dar nu se clinti. Închise rana de săgeată cu un amestec din frunze ude şi turnă pe tăietura de pe piept, ungând-o apoi cu o pastă de un verde-deschis, aşezând fâşia de piele la locul ei. Khal-ul strânse dinţii şi-şi înghiţi un urlet. Preoteasa luă un ac de argint şi un mosor de mătase şi începu să coasă carnea. Când termină, unse pielea cu o alifie roşie, o acoperi cu şi mai multe frunze şi înfăşură pieptul cu o bucată zdrenţuită de piele de miel.

– Trebuie să spuneţi rugăciunile pe care vi le dau eu şi să ţineţi pielea de miel pe loc timp de zece zile şi zece nopţi, rosti ea. Vor apărea fierbinţeală şi mâncărime şi o cicatrice mare, când vindecarea se va încheia.

Khal Drogo făcu clopoţeii să răsune.

– Le cânt rănilor mele, femeie oaie. Îşi flexă braţul şi se strâmbă.

– Să nu beţi nici vin şi nici lapte de mac, îl preveni ea. Veţi avea dureri, dar trebuie să vă păstraţi trupul puternic pentru a lupta cu duhurile otrăvurilor.

– Sunt un khal, zise Drogo. Scuip pe durere şi beau ce vreau eu. Cohollo, adu-mi vesta.

Bărbatul mai vârstnic se grăbi să iasă.

– Înainte, îi vorbi Dany femeii Lhazareene, te-am auzit vorbind de cântecele de născare...

– Ştiu toate secretele patului însângerat, Doamnă de Argint, n-am pierdut niciodată un copil, răspunse Mirri Maz Duur.

– Mi se apropie sorocul, făcu Dany. Aş dori să-mi fii prin preajmă când vine clipa, dacă vrei.

Khal Drogo râse.

– Lună a vieţii mele, nu trebuie să te rogi de o sclavă, îi spui doar. Va face precum porunceşti. Sări jos de pe altar. Veniţi, sângele meu. Armăsarii ne cheamă, acest loc este cenuşă. E vremea să călărim.

Haggo îşi urmă khal-ul afară din templu, însă Qotho mai zăbovi suficient de mult încât să o blagoslovească pe Mirri Maz Duur cu o privire lungă.

– Să-ţi aminteşti, maegi, cum îi merge khal-ului, tot aşa îţi va merge şi ţie.

– Aşa cum spui, călăreţule, răspunse femeia, adunându-şi borcanele şi sticlele. Marele Păstor păzeşte turma.

TYRION

 

Pe dealul care domina drumul regelui fusese aşezată o masă lungă din scânduri de pin, tăiate grosolan, pusă sub un ulm şi acoperită cu o pânză aurie. Acolo, lângă pavilionul său, Lordul Tywin lua masa de seară, împreună cu principalii săi cavaleri şi cu lorzii-stegari, iar flamura sa imensă, stacojie cu auriu, flutura pe deasupra, agăţată de un catarg înalt.

Într-un târziu se arătă şi Tyrion, băşicat de la şa şi mohorât, mult prea conştient de cât de caraghios trebuie să fi arătat în timp ce urca panta spre tatăl său, clătinându-se. Marşul din ziua aceea fusese lung şi obositor. Se gândea că s-ar putea îmbăta în noaptea asta. Era pe la amurg, iar văzduhul fremăta de licurici.

Bucătarii gătiseră, desigur, carne: cinci purcei de lapte cu pielea rumenă şi crocantă, fiecare cu câte un alt fruct în gură. Mirosul îl făcu să-i lase gura apă.

– Scuzele mele, începu el şi luă loc pe bancă, lângă unchiul său.

– Poate că cel mai bine ar fi să te pun să ne îngropi morţii, Tyrion, spuse Lordul Tywin. Dacă întârzii la fel de mult şi în bătălie precum faci la masă, lupta se va termina cam pe la venirea ta.

– Oh, desigur că mai laşi şi pentru mine vreun ţăran, doi, tată, răspunse Tyrion. Nu prea mulţi, n-aş vrea să par lacom.

Îşi umplu cupa cu vin şi-l privi pe servitor cum taie din carnea de porc. Crusta crocantă pocni sub cuţit, iar zeama fierbinte se scurse din carne. Era cea mai încântătoare privelişte pe care o văzuse Tyrion de multă vreme.

– Cercetaşii lui Ser Addam spun că armata lui Stark s-a mişcat spre sud, de la Gemeni, relată tatăl său, pe când talgerul de lemn care-i servea de farfurie fu umplut cu felii de carne. Trupele Lordului Frey i s-au alăturat. Nu se află la mai mult de o zi de marş, la nord de noi.

– Te rog, tată, făcu Tyrion. Vreau să mănânc.

– Gândul că te vei confrunta cu Stark te moleşeşte. Tyrion? Fratele tău, Jaime, ar fi nerăbdător să se înfrunte cu el.

– Mai degrabă m-aş înfrunta cu porcul ăsta. Robb Stark nu este nici pe jumătate atât de fraged şi nici n-a mirosit vreodată atât de bine.

Lordul Lefford, ca o pasăre mohorâtă, cel care se ocupa de aprovizionarea lor, se aplecă în faţă.

–