Şi iată că, deodată, gazele datorate nutriţiei mele purificatoare dar unilaterale au început să-mi apese vezica; simţeam că mor, că înnebunesc de ruşine, ar fi existat două soluţii de salvare, una constând din evacuarea urgentă a lichidului din vezică, cealaltă, sonoră, legată de împrăştierea la fel de urgentă a gazelor, ambele de neconceput în faţa unei fete de la catedra de Filologie Clasică.

  Curând, am simţit că nu mai pot, m-am trântit cu faţa la pământ, izbeam cu pumnii iarba, gemând cât puteam de tare pentru că, neavând încotro, alesesem soluţia sonoră, infamă şi degradantă, pe care gemetele mele nu izbuteau s-o acopere, domnişoara se uita uluită la mine, se speriase.

  „Să nu confuzi”, strigam, „dacă vorbesc despre Theodor am în vedere numai modul lui de viaţă şi mă refer la stări, nu la idei; nu mă amesteca în tagma lui sau a altuia, nu mă amesteca în nici o tagmă, nu uita”, strigam (inutil, pentru că nu izbuteam să acopăr totul), „să nu-mi pui etichete, mă sufoc, dacă rostesc un nume din cărţile nenorocite pe care mi le aduci îmi şi găseşti o etichetă; să ştii că eu citesc ca să recunosc şi nu ca să cunosc; să ştii că nu trăiesc pentru şi contra, ca în capcana voastră” (strigam din ce în ce mai furios). „Să ştii că eu sunt în afară şi să te cari de-aici, cât poţi mai repede; du-te la gară, lasă-mă…”

  Domnişoara încerca să mă ajute, nu ştia cum, dar mi-a trecut curând şi ne-am continuat plimbarea ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, ba chiar cred că i s-au părut plăcute acele ore petrecute cu un pohet, pe un câmp cu margarete şi cu maci.

  16. Scăpaseră tehnicile, îşi făceau de cap într-o haotică goană; ne înmulţeam pe rupte, n-a existat secol mai sălbatic şi mai minunat; doamne! (aceasta e o expresie ca oricare alta) şi ce-o să mai fie! Se pare că abia a început, deşi trăim sub auspiciile unui număr favorabil; poate se face un fel de numărătoare greşită şi se găseşte că suntem prea mulţi; există un fir de iarbă crescut într-o singură noapte la lumina unei stele, el ar putea să ne spună dar nimeni nu l-ar crede, un firicel plăpând şi mărunt, la lumina unei stele abia vizibile; nimeni nu l-ar crede pentru că fiecare ştie atî-tea, iar toţi împreună ştim şi mai şi, chiar eu citeam tom după tom, studiam cu multă seriozitate şi cu mare dezgust, dădeam şi examene, eram întrebat, indiferent dacă asta se întâmpla la logică sau la mama dracului, despre Hegel, băieţii ziceau că am baftă, era ca un făcut, aş fi putut să tocesc numai Hegel şi bună ziua, aveam metoda mea, stai să vezi: închideam uşor ochii, vedeam paginile de parcă le-aş fi avut în faţă, exact cum erau tipărite, până la adnotările cele mai mărunte nu-mi scapă nimic, le citeam, înşiram totul, fără greş, repetam toată polologhia pe care căutam apoi s-o uit cât mai repede, ca să rămân curat.

  Ei nu vroiau decât să se convingă dacă m-au vârât sau nu în maşinăria lor; îmi venea să urlu, aveam şi eu un creier acolo, nenorocit, mă rog, făcea şi el ce putea, printre altele mai era şi autorul erorilor mele, iar ei mă obligau să-l astup cu ciorapul lor mâncat de molii pe când el mârâia ca un câine pe care îl purtam în ţeastă.

  * în regiunea de vesta statului Kentucky a fost declanşată o puternică ofensivă împotriva a milioane de mierle şi sturzi, prin împrăştierea din helicoptere a unor detergenţi care dizolvă grăsimile ce impregnează penele acestor păsări. Lipsite astfel de protecţie şi expuse la intemperii, ele nu mai pot supravieţui.

  17. Ca nişte plăci tectonice, masive, inconştiente şi invizibile, se mişcau forţele; era greu să le urmăreşti cu nişte biete picioruşe, fără să aluneci; era greu să ră-mâi liniştit în faţa disproporţiei dintre ele şi tine, să pui în acord condiţia ta cu ferocele ei temelii; aşa se face că uneori cădeam, pentru un timp; de vreo două ori, de exemplu, am fost vârât cu sila într-o încăpere instituţională unde am stat, ce e drept nu prea mult, printre borfaşi de treabă, era şi un hârdău acolo, în numele igienei, ca să ne facem nevoile în el şi să-l vărsăm, pe rând, dar nu puteam dormi pentru că numai oamenii înzestraţi cu însuşiri speciale pot dormi în picioare şi nu aveam de ce să mă rezem ca să dorm; de-a lungul pereţilor mişunau păduchii. Când izbuteam să aţipesc un pic, pe vine, ghemuit undeva, pe cimentul muced, venea un om, unul gol, se spunea că ar fi nebun, în orice caz era nebun de profesie, ceea ce e cam acelaşi lucru, şi mă ungea pe faţă cu materiale scoase din hârdău pe când borfaşii râdeau, se distrau şi ei, săracii; apoi venea mama, alerga de la unul la altul prin birouri, încerca să mă scape, n-avea decât un argument; „nu vedeţi? e nebun! în loc să fie şi el ca alţii de vârsta lui, e nebun…”

  Şi pentru că tot eram nebun, făceam o mică minune, ţineam degetele într-un anumit fel sau mai ştiu eu ce făceam, oricum mă cuprindea o amplă linişte interioară, o vastă seninătate, borfaşii se potoleau, începeau să moţăie ca la comandă, ăla gol mă lăsa în pace, uşa de fier se deschidea, eram chemat afară, condus într-un birou unde o vedeam ca prin ceaţă pe mama vorbind cu unul, un tată de familie, fireşte, care spunea: „Păcat de băiatul ăsta, că nu pare prost dar nu ştiţi să-l creşteţi. Să fie al meu l-aş sminti în bătăi, i-aş băga minţile în cap.”

  Mama îşi continua argumentaţia: „E nebun, domnule”, „Dacă vă spun că e nebun…”

  De două ori mi s-a întâmplat asta şi, de fiecare dată, în drum spre casă, deci, cum s-ar zice, liber, pe sub imensa mea linişte