acestea sunt scrieri sfinte. Dar Eu nu voi despica firul în patru în privinţa cuvintelor folosite, pentru că ştiu ce vrei să spui.

  Nu, nu sugerez că acest manuscris va deveni într-o zi scriere sfântă. Cel puţin nu pentru următoarele câteva sute de ani, sau până ce limbajul nu va fi ceva depăşit.

  Vezi tu, problema este că limbajul folosit aici este, prea colocvial, prea familiar, prea contemporan. Oamenii presupun că, dacă ar fi ca Dumnezeu să vă vorbească direct, El nu ar face-o cu cuvintele vecinului de peste drum. Ar exista ceva deosebit, ceva divin în limbajul Lui. O anumită demnitate. O anumită senzaţie de Dumnezeire.

  După cum am spus mai devreme, aceasta este o parte a problemei. Oamenii au senzaţia că Dumnezeu trebuie „să-şi facă apariţia” numai sub o singură formă. Tot ceea ce afectează această formă e considerat blasfemie.

  După cum am spus mai devreme.

  După cum ai spus mai devreme.

  Dar hai să ajungem la miezul problemei. De ce crezi că este o nebunie din partea ta să poţi avea un dialog cu Dumnezeu? Nu crezi în rugăciuni?

  Ba da, dar asta e cu totul altceva. Rugăciunea, din punctul meu de vedere, a fost întotdeauna unidirecţională. Eu cer şi Dumnezeu rămâne tăcut.

  Dumnezeu nu ţi-a răspuns niciodată la o rugăciune?

  O, ba da, dar niciodată verbal.

  Mi s-au întâmplat tot felul de lucruri în viaţă, lucruri despre care am fost convins că erau un răspuns – un răspuns foarte direct – la rugăciune. Dar Dumnezeu nu mi-a vorbit niciodată.

  Înţeleg. Deci, acest Dumnezeu în care crezi, acest Dumnezeu poate să facă orice – doar că nu poate vorbi.

  Desigur că Dumnezeu poate vorbi, dacă vrea. Mi se pare doar puţin probabil ca Dumnezeu să vorbească cu mine.

  Aceasta este esenţa fiecărei probleme pe care o trăieşti ca experienţă în viaţă faptul că nu te consideri destul de demn ca Dumnezeu să-ţi vorbească.

  Of, Doamne, cum poţi să te aştepţi vreodată să-mi auzi vocea dacă nu te consideri destul de demn ca să-ţi vorbesc.

  Adevăr îţi spun Eu ţie: Eu fac un miracol chiar acum. Pentru că nu vorbesc numai cu tine, ci cu oricare persoană care a luat această carte şi citeşte aceste cuvinte.

  Fiecăruia îi vorbesc acum. Ştiu cine este fiecare dintre ei. Ştiu acum cine îşi va găsi drumul prin aceste cuvinte şi ştiu că (aşa cum s-a întâmplat în cazul celorlalte comunicări ale Mele) unii vor fi în stare să audă şi unii vor fi în stare numai să asculte, dar nu vor auzi nimic.

  Asta e o altă problemă. Mă gândesc deja să public acest material chiar acum, pe măsură ce este scris.

  Da. Şi ce e „rău” în asta?

  Nu s-ar putea spune că fac toată această treabă ca să scot an profit? N-ar părea totul suspect?

  Motivul tău când scrii ceva este să scoţi o grămadă de bani?

  Nu. Nu pentru asta am început să scriu. Am început arest dialog pe hârtie pentru că mintea mea era infestată de întrebări de vreo 30 de ani încoace – întrebări care mă frământau – cărora le căutam cu disperare răspuns.

  Ideea ca toate acestea să devină o carte mi-a apărut mai târziu.

  De la Mine.

  De la Tine?

  Da. Doar nu-ţi închipui că te lăsam să arunci pe apa sâmbetei toate aceste întrebări şi răspunsuri minunate, nu-i aşa?

  Nu m-am gândit la asta.

  În final, eu doream doar să mi se răspundă la întrebări; să scap de frustrări; să închei căutările.

  Bun. Hai să nu ne mai întrebăm asupra motivelor tale (ceea ce tu faci tot timpul) şi să ne continuăm treaba.

  Ei bine, am o sută de întrebări. O mie. Un milion. Şi problema este că uneori nu ştiu de unde să încep.

  Înşiră-le la rând. Începe de undeva. Chiar acum. Fă o listă de întrebări care-ţi vin acum în cap.

  În regulă. Unele vor părea destul de simple, la mintea cocoşului.

  Nu te mai judeca. Spune-le.

  Ei bine, iată câteva care-mi vin în minte acum:

  1. Când va intra, în sfârşit, viaţa mea pe un făgaş normal? Ce trebuie să fac „să mă adun” şi să ajung măcar la un succes mediu? Se va sfârşi lupta asta vreodată?

  2. Când voi învăţa suficiente lucruri despre relaţiile umane ca să le fac să meargă lin? Există vreo modalitate de a fi fericit într-o relaţie? Trebuie ca relaţiile să fie întotdeauna o provocare?

  3. De ce nu atrag eu niciodată destui bani? Sunt oare condamnat să mă zgârcesc şi să am bani cu târâita tot restul vieţii mele? Ce mă opreşte de la a realiza maximum în această privinţă?

  4. De ce nu pot să fac ceea ce vreau cu adevărat în viaţă şi să-mi câştig şi existenţa în acelaşi timp?

  5. Cum pot să-mi rezolv câteva dintre problemele de sănătate pe care le am acum? Am suferit destule boli cronice să-mi ajungă pe-o viaţă. De ce le am pe toate?

  6. Care este lecţia karmică pe care trebuie să o învăţ?

  Ce cunoştinţe încerc să-mi însuşesc?

  7. Există reîncarnare? Câte vieţi trecute am avut? Ce am fost eu atunci? Este „datoria karmică” o realitate?

  8. Simt uneori că aş avea percepţii extrasenzoriale deosebite. Există aşa ceva? Să fiu eu oare aşa? Oare oamenii care pretind a avea astfel de percepţii „au făcut un pact cu diavolul”?

  9. E în regulă dacă iei bani când faci un bine? Dacă hotărăsc să am o activitate de vindecător în lume – lucrarea lui Dumnezeu – pot să fac aşa ceva şi să mi şi îmbogăţesc? Oare cele două situaţii te anulează reciproc?

  10. E ceva în neregulă cu sexul? Hai, spune-mi, care este adevărul ascuns în spatele acestei experienţe umane? Este sexul numai pentru procreare, aşa cum spun anumite religii?