tatăl tău şi pe mama ta.

Să nu ucizi.

Să nu comiţi adulter.

Să nu furi.

Să nu depui mărturie falsă împotriva vecinului tău.

Să nu râvneşti la casa vecinului tău, nici la soţia sa, la nici un alt lucru care aparţine vecinului tău.

Şi a fost o zi de jale şi de ispăşire pentru marele păcat faţă de Creator care nu s-a sfârşit. Şi tablele sparte ale Legii nevăzute trăiesc ascunse în pieptul lui Moise până ce au apărut Copiii Luminii în deşert şi îngerii au apărut pe pământ.

Comuniunile

Bolnavii şi chinuiţii mergeau pe malul unui râu pentru a-L reîntâlni pe Domnul Iisus. Şi asemenea copiilor, ei uitaseră Legea şi tot asemenea copiilor, căutau pe Tatăl lor pentru a-L ruga să le arate greşelile şi de a-i aduce pe calea cea bună. Şi când soarele se ridica la orizont, ei Îl văzură pe Domnul Iisus coborând de pe munte şi îndreptându-Se către ei, cu capul aureolat de lumină. El ridică mâna şi le zise zâmbind:

„Pace vouă!”

Dar lor le fu ruşine să răspundă la salut, căci fiecare în felul său se abătuse de la învăţăturile sfinte şi îngerii Maicii Pământeşti şi ai Tatălui Ceresc nu mai erau cu ei.

Un bărbat ieşi în faţă şi declară cu tristeţe:

„Doamne, avem nevoie de înţelepciunea Ta. Noi ştim ce este bine şi totuşi ne ataşăm răului. Noi ştim că pentru a intra în împărăţia cerurilor, trebuie să mergem cu îngerii zilei şi ai nopţii, dar picioarele noastre iau calea răului. Lumina zilei nu luminează decât mersul nostru către plăcere şi noaptea cade asupra nechibzuitei noastre letargii. Spune-ne, Doamne, cum putem să vorbim cu îngerii şi să rămânem în compania lor, astfel ca Legea să ardă în inimile noastre cu o flacără durabilă?”

Şi Domnul Iisus le-a zis:

„Să ridici ochii la ceruri,

Când toţi oamenii privesc în pământ,

Nu este uşor.

Să adori îngerii

Când toţi oamenii adoră faima şi bogăţiile,

Nu este uşor.

Dar cel mai dificil lucru dintre toate

Este de a gândi cum gândesc îngerii,

Şi de a acţiona ca îngerii.”

Cineva exclamă: „Dar, Doamne, noi suntem doar oameni, nu îngeri! Cum putem noi spera să urmăm calea lor? Spune-ne ce trebuie sa facem?”

Şi Domnul Iisus le-a răspuns:

„După cum fiul moşteneşte pământul de la tatăl său,

Tot aşa, noi am moştenit Pământul Sfânt

De la părinţii noştri.

Acest tărâm nu este un câmp de lucrat,

Ci un loc în sufletul nostru

Unde noi putem construi

Templul nostru Sfânt.

Dar chiar şi un templu trebuie construit

Piatră cu piatră,

Tot aşa vă voi da pietrele necesare,

Pentru a ridica acest Templu Sfânt

Pe care noi l-am moştenit

De la Părinţii noştri

Şi de la Părinţii Părinţilor noştri.”

Şi toţi se adunară în jurul Domnului Iisus, şi feţele lor exprimau dorinţa de a auzi cuvintele ce aveau să le pronunţe buzele Sale. El Îşi ridică capul spre soarele care răsărea şi strălucirea razelor sale se reflecta în ochii Săi, în timp ce El vorbea:

„Templul Sfânt poate fi construit

Numai cu vechile Comuniuni,

Acelea care sunt vorbite,

Acelea care sunt gândite,

Şi acelea care sunt trăite.

Pentru că dacă sunt spuse numai cu gura,

Ele sunt ca stupul mort

Pe care albinele l-au părăsit

El nu mai dă miere.

Comuniunile sunt o punte

Între om şi îngeri

Şi întocmai ca o punte,

Ele nu pot fi construite decât numai cu răbdare,

Pentru că iată, chiar un pod peste un râu

Este făcut piatră cu piatră

Până ce se poate trece de pe un mal pe celălalt.

Comuniunile sunt în număr de patrusprezece,

După cum îngerii Tatălui Ceresc

Sunt şapte,

Şi îngerii Maicii Pământeşti

Sunt tot şapte.

Şi după cum rădăcinile pomului

Se afundă în pământ şi sunt hrănite,

Iar ramurile lor

Se întind ca nişte braţe spre ceruri,

Tot aşa omul, asemenea trunchiului copacului,

Cu rădăcinile sale se afundă

În sânul Maicii sale Pământeşti,

Iar sufletul său se înalţă

Către stelele strălucitoare ale Tatălui său Ceresc.

Iar rădăcinile Arborelui

Sunt îngerii Maicii Pământeşti

Iar ramurile lui,

Îngerii Tatălui Ceresc.

Şi acesta este Arborele Sfânt al Vieţii

Care se înalţă în Marea Eternităţii.

Prima Comuniune este cu

Îngerul Soarelui.

El vine în fiecare dimineaţă

Şi, asemenea unei logodnice, iese din camera sa,

Pentru a arunca lumina aurie asupra lumii.

O, tu nemuritor cursier, scânteietor de lumină

Înger al Soarelui!

Nu există căldură fără tine.

Nici foc,

Nici viaţă.

Frunzele verzi ale arborilor

Te venerează.

Prin tine, micul bob de grâu

Se metamorfozează în râuri de fire aurii

Unduind în bătaia vântului.

Prin tine înfloreşte floarea.

În străfundul fiinţei mele,

Niciodată nu mă voi ascunde

De tine.

Înger al Soarelui,

Sfânt mesager al Maicii Pământeşti,

Intră în Templul Sfânt din mine

Şi dă-mi focul vieţii!

Cea de-a doua Comuniune este cu

Îngerul Apei.

El aduce ploaia pe câmpiile însetate

Şi umple puţurile aride.

Da, noi te venerăm

Apă a vieţii.

Din marea cerească

Curg şi şiroiesc ape

Către izvoarele nesecate.

În sângele meu curg

Mii de izvoare pure,

Şi vapori, şi nori,

Şi toate apele

Care se răspândesc pe toate cele şapte împărăţii

Toate apele

Pe care le-a făcut Creatorul

Sunt sfinţite.

Vocea Domnului

Este deasupra apelor;

Vocea Sa izbucneşte în tunet.

Domnul domneşte asupra tuturor apelor.

Înger al Apei,

Sfânt mesager al Maicii Pământeşti,

Intră în sângele care circulă în mine

Spală-mi corpul în ploaia

Care cade din ceruri

Şi dă-mi Apa Vieţii!

Cea de-a treia Comuniune este cu

Îngerul Aerului

Care răspândeşte parfumul

Suav al câmpurilor,

Al ierbii de primăvară după ploaie,

Al mugurilor de

Trandafiri de Sharon.

Noi venerăm Suflul Sacru

Care este mai presus

De toate lucrurile create.

Pentru că, iată, spaţiul luminos,

Etern şi suveran

În care se deplasează nenumăratele stele

Este aerul pe care îl inspirăm

Şi aerul pe care îl expirăm.

Iar în momentul care separă inspiraţia

De expiraţie

Sunt ascunse toate misterele

Grădinii Infinite.

Înger al Aerului,

Sfânt mesager al Maicii Pământeşti

Intră adânc în mine

Asemenea rândunicii care împodobeşte cerul,