Se trezise murmurând „Vă rog, vă rog, am să fiu bună, am să fiu bună, vă rog, nu”, însă nu avea cum să audă nici un răspuns.

Când, în cele din urmă, veniră cu adevărat după ea, Sansa nu auzi nici o clipă zgomotul paşilor. Joffrey era cel care deschise uşa, nu Ser Ilyn, ci băiatul care fusese prinţul ei. Ea era în pat, ghemuită strâns, cu draperiile trase, şi nici n-ar fi putut spune dacă era amiază ori miezul nopţii. Primul lucru pe care-l auzi fu uşa trântită. Apoi draperiile patului fură trase, iar ea ridică o mână spre a se apăra de lumina care năvălise brusc, şi-i văzu aplecaţi asupra ei.

– Mă vei însoţi la curte în această după-amiază, spuse Joffrey. Vezi să te îmbăiezi şi să te îmbraci cum se cuvine pentru logodnica mea.

Sandor Clegane stătea lipit de umărul lui, înveşmântat într-o tunică maro, cu o mantie verde, iar faţa sa rotofeie lucea hidos în soarele dimineţii. În spatele lor erau doi cavaleri din Garda Regelui, în mantii lungi, albe, din satin.

– Dacă nu te scoli şi nu te îmbraci singură, Câinele te va ajuta, spuse Joffrey.

– Te implor, prinţul meu...

– Sunt rege acum. Câine, scoate-o din pat. Sandor Clegane o înşfacă de talie şi o ridică din patul de puf în timp ce ea se zbătea fără vlagă. Pătura-i căzu la podea. Pe dedesubt nu avea decât o cămaşă subţire de noapte, ca să-i acopere goliciunea.

– Fă cum ţi se spune, copilă, zise Clegane. Îmbracă-te. O împinse spre dulapul ei, aproape cu blândeţe.

Sansa se retrase de lângă ei.

– Am făcut cum mi-a cerut regina, am scris scrisorile, am scris ce mi-a spus ea. Ai promis că vei fi milostiv. Te rog, lasă-mă să plec acasă. Nu voi comite nici o trădare, am să fiu bună, jur, nu am sânge de trădătoare în vene, nu am. Nu vreau decât să plec acasă. Amintindu-şi de buna ei creştere, îşi plecă fruntea. Dacă vă este pe plac, sfârşi ea vlăguită.

– Nu-mi este pe plac, zise Joffrey. Mama spune că trebuie să mă căsătoresc cu tine, aşa că vei rămâne aici şi te vei supune.

– Nu vreau să mă mărit cu tine, izbucni Sansa. Ai tăiat capul tatălui meu!

– A fost un trădător. N-am promis niciodată că-l voi cruţa, numai că voi fi milos, şi am fost. Dacă n-ar fi fost tatăl tău, aş fi pus să fie sfâşiat în bucăţi ori jupuit de viu, dar eu i-am oferit o moarte curată.

Sansa se zgâi la el, de parcă l-ar fi văzut pentru prima dată. Purta o tunică roşcată, matlasată, ornamentată cu lei, şi o mantie din fir de aur, cu un guler înalt care-i încadra faţa. Se întrebă cum de-l putuse considera cândva chipeş. Buzele lui erau moi şi roşii, precum râmele pe care le găseai după ploaie, iar ochii-i erau goi şi cruzi.

– Te urăsc, murmură ea. Chipul regelui Joffrey se înăspri.

– Mama îmi spune că nu se cade ca un rege să-şi lovească soaţa. Ser Meryn!

Cavalerul năvăli peste ea înainte să apuce măcar să-şi dea seama ce se întâmplă, răsucindu-i mâna la spate pe când ea încerca să-şi apere faţa, şi o lovi peste ureche cu dosul pumnului înmănuşat. Sansa nu-şi mai aminti când căzuse, dar următorul lucru pe care-l ştiu era că zăcea într-un genunchi printre haine. Capul îi răsuna încă. Ser Meryn Trant era aplecat asupra ei, cu sânge pe încheieturile mănuşii sale din mătase albă.

– Acum te supui, sau îl pun să te lovească din nou?

Sansa-şi simţea urechea amorţită. O atinse, iar vârfurile degetelor se umplură de sânge.

– Eu... după... cum porunciţi, stăpâne al meu.

– Maiestatea Voastră, o corectă Joffrey. Te aştept la curte. Se răsuci şi plecă.

Ser Meryn şi Ser Arys îl urmară afară, însă Sandor Clegane zăbovi destul ca să o ridice în picioare.

– Scuteşte-te singură de alte suferinţe, copilă, şi dă-i ce vrea.

– Ce... ce vrea? Te rog, spune-mi.

– Vrea ca tu să zâmbeşti şi să mirosi frumos, să fii doamna lui îndrăgostită, hârâi Câinele. Vrea să te audă spunându-i toate cuvintele alea drăguţe, aşa cum te-a învăţat septa. Vrea să-l iubeşti... şi să te temi de el.

După ce plecă, Sansa căzu înapoi între haine, uitându-se la pereţi până când două dintre slujnicele sale se strecurară sfioase în cameră.

– Îmi trebuie apă fierbinte pentru baie, vă rog, le spuse ea, şi parfum, ceva pudră ca să-mi ascund urma asta.

Partea dreaptă a feţei era umflată şi începea s-o doară, însă ştia că Joffrey o dorea frumoasă. Apa fierbinte o făcu să se gândească la Winterfell şi asta îi dădu forţă. Nu se mai spălase din ziua în care murise tatăl ei şi fu surprinsă cât de murdară se făcuse apa. Slujnicele îi şterseră sângele de pe faţă, îi curăţară murdăria de pe spate, îi spălară părul şi-l pieptănară până când îi căzu din nou pe spate în bucle roşcate. Sansa nu vorbi cu ele, în afara de poruncile date; erau slujitoarele Lannisteril or, nu ale ei, şi nu avea încredere în ele. Când veni momentul să se îmbrace, alese rochia verde din mătase pe care o purtase la turnir. Îşi aminti cât de curtenitor fusese atunci Joffrey, în noaptea aceea, la ospăţ. Poate că-l va face să-şi amintească asta şi s-o trateze cu mai multă blândeţe.

Bău un pahar cu lapte şi ciuguli nişte pesmeţi dulci în timp ce aştepta. Era amiază când Ser Meryn se întoarse, îşi pusese armura albă; o cămaşă din zale smălţuite, suflate cu aur, un coif înalt cu coroana solară aurită, apărători pentru mâini şi gât, mănuşi şi cizme din metal strălucitor, o mantie grea, de lână, prinsă cu o clemă de forma unui leu din aur. Viziera fusese scoasă de pe coif pentru a-i dezvălui mai bine chipul; pungi sub ochi, o gură mare şi mohorâtă, păr ruginiu, cu şuviţe cărunte.

– Doamna mea, făcu el cu o plecăciune, de parcă nu el ar fi bătu-o cu numai trei ore înainte. Maiestatea Sa m-a instruit să vă escortez până în sala tronului.

– Te-a instruit şi să mă loveşti dacă as