a omului de a căuta un ghid, un suport omnipotent (fie că este vorba de o forţă supranaturală, de o idee filozofică, de un mare conducător sau de o ştiinţă precisă şi universal valabilă) care să permită solidarizarea definitivă a tuturor oamenilor şi să elimine teroarea reprezentată de moarte şi de nimicnicie. Această permanentă căutare este prezentă, într-o formă sau alta, în mai toate mitologiile şi religiile, în istoria umanităţii, dar şi în viaţa fiecărui individ în parte.

Rădăcinile tendinţei individuale spre totalitarism ar putea fi căutate în copilăria fiecăruia. Sentimentul de neajutorare al celor mici şi impresia de putere şi de autoritate pe care le-o inspiră părinţii se pot manifesta mai târziu prin tendinţa de a căuta un suport puternic, omnipotent, care să faciliteze rezolvarea tuturor problemelor. De asemenea, sentimentul de haos încercat de unii în copilărie poate induce, la maturitate, un sentiment de intoleranţă faţă de haos. Părinţii prea autoritari îi fac şi pe copii, mai târziu, să dorească un sistem bine definit, în alb-negru, de valori ş.am.d. Cum asemenea stări se regăsesc în copilăria mai tuturor, potenţialul pentru dezvoltarea şi acceptarea tendinţelor şi mai apoi a ideologiilor totalitare se menţine aproape constant. La maturitate, în circumstanţe favorabile, el poate fi reactivat într-o formă îmbogăţită prin experienţa personală. În societăţile echilibrate, tendinţa spre totalitarism este mult atenuată, pentru că şi sentimentul de insecuritate personală este foarte restrâns. Însă în perioadele de criză culturală sau de schimbări istorice rapide, sentimentul de invulnerabilitate creşte şi o dată cu el creşte si tendinţa de a căuta sau de a accepta o forţă omnipotentă care să aducă salvarea. Revoluţia comunistă din Rusia a avut loc în timpul primului război mondial, nazismul a apărut imediat după aceeaşi primă conflagraţie mondială, instaurarea comunismului în celelalte ţări europene s-a produs imediat după cel de-al doilea război mondial. Şi exemplele pot continua.

O concluzie a acestei explicaţii aproximative ar putea fi: stabilitatea favorizează democraţia, iar instabilitatea ― totalitarismul.

A doua întrebare: Care este, de fapt, rolul acestor studii referitoare la sistemele totalitare?

De data aceasta răspunsul e simplu: Knowledge is power (Ştiinţa înseamnă putere), după cum spunea filozoful englez Francis Bacon. Ideologiile totalitariste, chiar dacă îşi trag rădăcinile dintr-o permanentă zbatere a fiinţei umane de a găsi o forţă mai presus de înţelegerea comună, care să-i unească şi să-i protejeze împotriva spaimelor universale, în practică s-au dovedit falimentare. Pentru că ele au fost imaginate tot de oameni sau de grupuri de oameni, care au vrut să se identifice cu acele forţe supreme şi, inevitabil, şi-au depăşit condiţia, iar pentru a se menţine la putere au apelat la constrângeri şi la teroare. Începutul, dezvoltarea şi declinul sistemelor totalitare au fost însoţite de tragedii soldate cu nenumărate victime omeneşti, dar şi cu regretabile involuţii ale comunităţilor umane. Pentru ca astfel de fenomene să nu se mai întâmple, pentru a rezista manipulărilor de orice fel, dezinformării şi presiunilor subtile, individul trebuie să fie avertizat, să cunoască în amănunt esenţa şi mecanismul intim ale sistemelor totalitare. Astfel va deveni mai puternic şi mai puţin influenţabil. Simpla opoziţie faţă de totalitarism, fără a-i cunoaşte esenţa şi căile de acţiune, nu este decât tot o expresie a vulnerabilităţii individului, uşor de exploatat de artizanii manipulării.

Cercetătorii în psihologia socială au imaginat numeroase modalităţi de educare a cetăţenilor pentru a rezista manipulării. Toate însă au la bază analiza minuţioasă a strategiilor de remodelare a gândirii. Fără această analiză, chiar şi metodele de educare ar reprezenta tot un anume gen de manipulare, chiar dacă scopul lor este nobil. Dar, teoretic, şi ţelul ideologiilor totalitare era nobil...

De aceea cel mai eficient mijloc de "imunizare" faţă de influenţele exterioare este studiul analizelor referitoare la asemenea influente...

 

 

 

Eminenţele negre ale propagandei

 

În primul capitol al acestei cărţi erau descrise câteva imagini semnificative din filmul Triumful voinţei, realizat de Leni Riefenstahl, în cadrul acţiunilor de propagandă nazistă. Dincolo de faptul că Adolf Hitler era prezentat ca un zeu coborând din cer pentru a-şi binecuvânta milioanele de supuşi, tehnică menită, printre altele, să creeze o aură mistică Führer-ului, secvenţele devin de-a dreptul înspăimântătoare pentru spectatorul neutru atunci când înfăţişează sute de mii de oameni în uniformă, comportându-se precum roboţii, mărşăluind, cântând şi scandând lozinci, părând simple păpuşi, manevrate prin fire invizibile de liderii regimului nazist. Cum a fost posibil aşa ceva?

În capitolul precedent am analizat metodele prin care propovăduitorii unei ideologii totalitare acţionează pentru a obţine controlul total asupra minţii, a comportamentului şi a sentimentelor unei mase imense de oameni. Cele opt căi, Controlul comunicaţiilor umane, Manipularea "mistică", Cerinţa de puritate, Cultul confesiunii, Ştiinţa sacră, Remodelarea limbajului, Doctrina mai presus de oameni şi Delimitarea socială sunt, în diverse variante, caracteristice tuturor sistemelor totalitare. Pentru a înţelege şi mai bine mecanismele de manipulare în masă, se cuvine prezentarea unui studiu de caz. Cum pentru exemplificarea pe larg a celor opt metode ar fi necesar spaţiul unui volum de sine stătător, ne vom limita doar la Controlul comunicaţiilor umane.

Până la apariţia Partidului Naţional Socialist German, au existat în istoria omenirii nenumărate alte sisteme totalitare, ce au distrus sute de mii sau milioane de vieţi în numele unor ideologii, însă niciodată până atunci tehnicile de manipulare nu au fost atât de perfecţionate şi de extinse, pentru a controla tot ceea ce înseamnă cuvânt tipărit sau vorbit, imagine artistică sau sunet muzical, în scopul controlului total al individului. Sistemele comuniste, mai ales cele din perioada lui Stalin, Mao sau Kim Ir Sen, au ajuns la "performanţe" similare după experienţa nazistă şi într-un interval de timp sensibil mai lung.

Totodată, trebuie reamintit faptul că, deşi teroarea nazistă a provocat milioane de victime umane, totuşi alte zeci de milioane de oameni au fost determinaţi să creadă sincer în discursurile lui Hitler, să se supună cu devotament unor experienţe altminteri umilitoare, să-şi dea viaţa de bună-voie pentru cel de-al Treilea Reich. Cum a fost posibilă această isterizare fără precedent a maselor şi cine a fost artizanul ei, iată două întrebări cărora li se va da un posibil răspuns în cele ce urmează.

Fundamentele ideologiei naziste şi principalele metode propagandistice de impunere a ei au fost