gândite de Adolf Hitler şi prezentate în cartea sa, Mein Kampf. Însă Hitler nu se putea ocupa personal, zi de zi, cu dirijarea propagandei. El urma să fie cel adulat, figura mesianică în stare să mobilizeze întreaga energie a naţiunii germane, omul de la tribună, conducătorul suprem. Pentru a-şi putea îndeplini rolul, avea nevoie de un om de încredere, inteligent şi energic, care să preia ideile sale şi să le ducă la îndeplinire, aducându-şi, la nevoie, propria sa contribuţie. Acest om a fost găsit în persoana lui Paul Joseph Goebbels, un bărbat scund, firav, cu ochi mari şi zâmbet diabolic, căruia îi plăcea ca lumea să i se adreseze cu Herr Doktor.

Goebbels s-a născut în 1897, într-o familie de catolici din Rheydt, un mic centru al industriei textile din valea Rinului. Tatăl său muncea într-un atelier de fitile de lampă şi nota într-un carneţel cu coperte albastre fiecare ban pe care îl câştiga. Deşi părinţii se îngrijeau ca toţi trei băieţii lor să primească o educaţie sănătoasă şi să nu ducă lipsă de nimic, totuşi permanenta grijă pentru bani a tatălui şi normele morale rigide ale familiei aflate la periferia clasei de mijloc i-au lăsat micului Joseph un gust amar, din care se va dezvolta mai târziu cinismul ce îl va caracteriza.

O altă cauză a spiritului introvertit o reprezenta ura faţă de propriul său corp. Pe lângă faptul că era scund, avea şi un şchiopătat evident. Piciorul său stâng era cu vreo şapte centimetri mai scurt decât dreptul, ca urmare a unei boli din copilărie (probabil poliomielită sau osteomielită). Din cauza handicapului a fost respins de la serviciul militar, în timpul primului război mondial, lucru care l-a făcut să se urască şi mai mult pe sine, dar să urască şi lumea înconjurătoare. Ceva mai târziu, când a plecat la Universitatea din Heidelberg, să studieze literatura germană, a inventat o poveste, potrivit căreia şchiopăta din cauza unei răni suferite pe câmpul de luptă. La facultate a excelat în studiul latinei şi al religiei, însă atitudinea sa arogantă l-a făcut să fie ocolit de colegi. Deşi a absolvit Universitatea cu rezultate foarte bune şi, în 1922, şi-a luat doctoratul, cariera sa de scriitor nu a avut şanse de reuşită. A scris un roman, câteva piese de teatru, poeme şi mai multe articole pentru ziare, toate respinse de editori.

În 1924 şi-a găsit adevărata chemare, atunci când s-a angajat ca redactor la o publicaţie aparţinând alianţei de extremă dreaptă, ce includea partidul nazist. În foarte scurt timp a ajuns mâna dreaptă a lui Gregor Strasser. De profesie farmacist, Strasser era la acea vreme un foarte influent lider al naziştilor şi rivalul ideologic al lui Adolf Hitler. Goebbels şi-a slujit cu credinţă noul şef ajungând până la a-l denigra pe Hitler ca având mentalităţi "mic-burgheze" şi a cere expulzarea acestuia din partid. Cuvântările lui Goebbels au început să aibă o tot mai mare audienţă, el însuşi fiind plăcut surprins de darul oratoric pe care şi-l descoperise. Atunci când vorbea, avea senzaţia că este un adevărat predicator, un apostol, un comandant de oşti. Sufletul muncitorului german este în mâinile mele şi îl pot simţi moale precum ceara, scria el entuziasmat de fascinaţia pe care o creau discursurile lui asupra mulţimii.

Abilitatea sa de a manipula auditoriul i-a atras atenţia lui Adolf Hitler, care a declanşat o veritabilă campanie pentru a-l atrage de partea lui. Cu timpul, Goebbels a înţeles că viitorul îi va aparţine lui Hitler. Mai mult, influenţa de care se bucura Führer-ul l-a făcut să îl admire sincer, aşa cum o arată însemnările din jurnalul său personal. Nu a mai durat mult până la despărţirea de Strasser.

La douăzeci şi nouă de ani, Joseph Goebbels a fost numit de Hitler conducător al Organizaţiei berlineze a partidului nazist. În acelaşi timp, Fiihrer-ul a început să-l instruiască temeinic asupra importanţei covârşitoare pe care o are propaganda, pregătindu-l pentru viitorul pas pe scara ierarhică.

Adolf Hitler era un geniu al propagandei. El începuse să practice această artă încă din 1919, când a fost angajat ca ofiţer responsabil cu educaţia politică, în cadrul Regimentului I de puşcaşi din Bavaria. Întreaga lui activitate din acea perioadă s-a bazat pe analiza mijloacelor utilizate de propagandiştii englezi în timpul primului război mondial. Aceştia folosiseră un întreg arsenal de articole de presă, caricaturi groteşti, emisiuni radiofonice, imagini trucate pentru a-i prezenta pe soldaţii germani ca pe nişte barbari (huni, cum erau denumiţi pentru a se induce instinctiv asocierea cu imaginea triburilor de migratori). În plus, nemţii erau acuzaţi permanent de atrocităţi monstruoase, prezentate cu o asemenea abilitate, încât până şi soldaţii germani ajunseseră să creadă că, într-adevăr, acestea fuseseră comise de unii camarazi de arme de-ai lor. Adolf Hitler a sesizat efectul devastator pe care l-a avut propaganda engleză chiar asupra moralului soldaţilor şi civililor germani. Pe baza acestor observaţii a scris cartea sa de căpătâi, Mein Kampf, în care a preluat, printre altele, şi una dintre ideile fundamentale ale inamicului: Spune o minciună şi ea va prinde, la care a adăugat că propaganda trebuie să se adreseze maselor şi că ea trebuie să se concentreze doar asupra câtorva puncte care să fie repetate la nesfârşit.

Sub îndrumarea lui Hitler, Joseph Goebbels a învăţat curând că propaganda nu are nimic comun cu adevărul. Trebuind să revigoreze anemica organizaţie nazistă din Berlin, el a imaginat nenumărate căi de acţiune. A iniţiat tipărirea de afişe incitante, a publicat articole de genul Micul ABC pentru Naţional-Socialişti şi a iniţiat un ziar al partidului, numit Der Angriff (Atacul), în care vor fi publicate frecvent caricaturi groteşti ale evreilor şi ale marxiştilor. Apoi a provocat nenumărate confruntări între oamenii săi şi adversarii lor politici, comuniştii, pentru a cuceri supremaţia politică. Trebuie să ieşim din anonimat, le spunea adepţilor, lăsaţi-i să ne înjure, să ne calomnieze, să ne bată, important este să se vorbească despre noi. În urma ciocnirilor violente cu comuniştii îi punea pe soldaţii săi să îşi arate în public rănile pentru a apărea ca nişte martiri. Atunci când pe ecranele berlineze a fost programată premiera filmului american pacifist Nimic