într-un soi de platoşă. Unghiile devin gheare retractile, astfel că vârfurile degetelor unui Protector sunt, de fapt, mai sensibile decât anterior şi reprezintă unelte mai bune. Se formează o inimă simplă, cu numai două cavităţi, unde se contopesc cele două vene de la picioare — cum naiba s-or numi ele! Observaţi că pielea mea este mai groasă aici? Ei bine, există şi alte modificări mai puţin dramatice, dar toate contribuie pentru a face din Protector o maşină de luptă puternică şi inteligentă. Garner, se pare că nu mai eşti la fel de amuzat.

— Toate astea mi se par teribil de familiare.

— Mă-ntrebam dacă-ţi vei da seama… Transformările emoţionale sunt radicale. Un Protector care a prăsit simte un singur imbold: să-i protejeze pe cei de acelaşi sânge cu el. El îi recunoaşte după miros. În cazul respectiv, inteligenţa lui sporită nu-l ajută cu nimic, deoarece motivaţiile îi sunt dictate de hormoni. Nick, te-ai gândit că toate transformările astea sunt un fel de exagerări, de amplificări ale proceselor prin care trec oamenii la bătrâneţe? Garner şi-a dat seama imediat.

— Da, dar…

— Inima suplimentară, interveni Luke. Ce-i cu ea?

— La fel ca şi creierul mărit, ea nu se formează fără arborele-vieţii. După cincizeci de ani, în absenţa unor tratamente medicale moderne, inima unui om obişnuit devine necorespunzătoare. În cele din urmă, ea se opreşte.

— Mda…

— Vi se par convingătoare spusele mele?

— De ce ne-ntrebi? întrebă Luke, evitând să se pronunţe.

— Mă interesează mai mult să-l conving pe Nick. Cetăţenia mea cen-turană depinde de posibilitatea de a te convinge că eu sunt Brennan. Ca să nu mai amintesc de contul bancar, de navetă şi de încărcătura ei. Nick, am găsit o treaptă intemediară abandonată de Mariner XX. Este legată de naveta mea, care, când am lăsat-o în urmă, cădea prin Sistemul Solar.

— Nu l-a părăsit încă. Nici nava extrasolarului. Ar trebui să facem ceva pentru a le recupera.

— Pe ochii lui Finagle, sigur că da! Nu-i vorba de concepţia în sine, pe care aş putea s-o îmbunătăţesc legat la ochi, dar cu monopolii ăia ai putea cumpăra întregul Ceres!

— Să nu ne grăbim, rosti încetişor Garner.

— Dacă n-o facem, nava poate părăsi Sistemul Solar. Aha, am înţeles la ce te referi, ţi-e teamă să aduci un alien în preajma unei nave aflate în stare de funcţionare.

Monstrul-Brennan întoarse capul spre armă, apoi păru că renunţă la ideea de a deturna şalupa.

— Bine, încuviinţă el, vom rămâne aici până veţi fi convinşi. De acord? Aţi putea găsi alternativă mai bună?

— În nici un caz din partea unui centuran. Uite ce-i, Brennan, există destule dovezi că omul este înrudit cu celelalte primate de pe Pământ.

— Nu mă-ndoiesc. Am şi eu unele ipoteze.

— Şpune-le.

— În legătură cu colonizatorii aceia… Vasăzică, în Sistemul Solar a intrat o navă mare şi pe Pământ au coborât patru navete, cu vreo treizeci de Protectori şi o mulţime de Prăsitori. După un an, Protectorii şi-au dat seama că aleseseră o planetă necorespunzătoare. Tufişul de care aveau nevoie nu se dezvolta aşa cum ar fi trebuit. S-au folosit de laser ca să expedieze un mesaj prin care solicitau ajutor, apoi au murit. Moartea prin inaniţie este normală pentru un Protector, însă de obicei reprezintă un act voluntar. Aceştia au murit de foame împotriva voinţei lor.

Pe chipul ca de mască al monstrului-Brennan nu se vedea nici o expresie, iar glasul lui rămânea egal.

— Aşadar, ei au murit. În schimb, Prăsitorii se înmulţeau fără noimă. Spaţiul locuibil era imens şi probabil că Protectorii eliminaseră toate formele de viaţă periculoase. Ce s-a petrecut după aceea rămâne deschis speculaţiilor. Protectorii nu mai existau, iar Prăsitorii erau învăţaţi să fie ajutaţi de ei şi nu s-au îndepărtat de navete.

— Şi?

— Fără Protectori, care să aibă grijă de ele, reactoarele s-au încălzit peste măsură. Ţinând seama de dezvoltarea lortehnologică, era vorba despre reactoare de fisiune. Poate că au explodat, sau poate că nu. Oricum, radiaţiile au determinat mutaţii ce au dus la apariţia tuturor formelor de viaţă cunoscute nouă, de la lemuri la cimpanzei, apoi la om. Asta ar fi o ipoteză. Alta ar fi că Protectorii au determinat în mod deliberat mutaţiile, astfel ca Prăsitorii să aibă şansa de a supravieţui până la sosirea ajutoarelor. Rezultatul avea să fie acelaşi.

— Eu nu cred, vorbi Nick.

— O s-o crezi. Deja ar trebui să crezi. Există suficiente dovezi, mai cu seamă în religie şi în miturile străvechi. Câţi la sută dintre oameni cred realmente că vor trăi veşnic? De ce atât de multe religii amintesc de o rasă de nemuritori ce se luptă permanent între ei? Care-i justificarea pentru venerarea strămoşilor? Ştii bine ce se întâmplă cu un om care nu-i supus tratamentelor geriatrice moderne — pe măsură ce îmbătrâneşte, celulele lui cerebrale mor. Cu toate acestea, oamenii manifestă tendinţa să-i respecte pe bătrâni, să-i asculte. De unde provin îngerii păzitori?

— Din memoria rasei?

— Probabil. Este greu de crezut că o tradiţie ar putea supravieţui atât de mult.

— Africa de Sud, vorbi pe neaşteptate Luke. Probabil c-au aterizat în Africa de Sud, undeva pe lângă Parcul Naţional Olduvai Gorge. Toate primatele se află acolo.

— Nu tocmai. Poate că una dintre navete a coborât în Australia, în căutare de metale. Este posibil ca Protectorii să fi împrăştiat doar praf radioactiv şi nimic mai mult. În absenţa unor duşmani naturali, Prăsitorii s-ar fi înmulţit ca iepurii, iar radiaţiile le-ar fi ajutat transformarea. Protectorii fiind morţi cu toţii, ei trebuiau să-şi dezvolte noi aptitudini. Unii şi-au dezvoltat puterea, alţii agilitatea, unii au devenit inteligenţi… Evident, majoritatea au murit. Aşa se petrece în cazul mutanţilor.

— Îmi amintesc, spuse Luke, că procesul îmbătrânirii omului a fost comparat cu programul calculatorului care pilotează o sondă spaţială automată. După ce sonda şi-a încheiat programul de explorare preconizat, nu mai contează ce se întâmplă cu ea. În mod similar, după ce noi depăşim vârsta la care putem procrea…

— Ne-am încheiat evoluţia. Ne deplasăm din inerţie, urmându-ne traiectoria fără să mai beneficiem de mecanisme de corecţie. — Monstrul-Brennan aprobă din cap. — Evident, rădăcina asigură programul pentru etapa