închis valea la ambele capete şi am ţâşnit din beznă cu sabia şi lancea. Lannisterii trebuie să fi crezut că Ceilalţi înşişi tăbărâseră peste ei când lupul lui Robb a dat iama. L-am văzut smulgând braţul unui om de la umăr, iar caii au înnebunit la mirosul lui. Nici nu vă pot spune câţi oameni au fost aruncaţi din şa...

– Theon, îl întrerupse ea, unde l-aş putea găsi pe fiul meu?

– Lordul Robb s-a dus să viziteze grădina zeilor, doamna mea.

Asta era ceea ce ar fi făcut şi Ned. Este fiul tatălui său, la fel de mult ca al meu, trebuie să-mi amintesc. Oh, zeilor, Ned...

Îl află pe Robb sub acoperişul verde al frunzelor, înconjurat de sequoia înalţi şi de ulmi bătrâni, măreţi, îngenuncheat înaintea copacului inimii, un arbore zvelt, cu un chip mai degrabă trist decât fioros. Sabia lungă era aşezată înaintea lui, cu vârful înfipt în pământ, iar mâinile sale înmănuşate erau strânse pe mâner. În jurul său erau şi alţii îngenuncheaţi: Marele Jon Umber, Rickard Karstark, Maege Mormont, Galbart Glover, mulţi alţii. Chiar şi Tytos Blackwood se afla printre ei, marea lui mantie din pene de corb era desfăşurată în evantai în spatele lui. Aceştia sunt cei care-i venerează pe vechii zei, îşi dădu ea seama. Se întrebase la ce zei mai ţine ea în aceste zile şi nu putuse găsi vreun răspuns.

Nu-i va deranja în timpul rugăciunilor. Zeii trebuiau lăsaţi să-şi ia partea... chiar şi zeii cruzi care i-l luaseră pe Ned şi pe tatăl ei, lordul. Aşadar, Catelyn aşteptă. Vântul dinspre râu mişca crengile înalte şi la dreapta ei putea vedea Turnul Roţii, cu iedera pe o latură. Pe când stătea acolo, o inundară toate amintirile.

Tatăl ei o învăţase să călărească printre copacii aceştia, aici era ulmul din care căzuse Edmure când îşi rupsese braţul, iar acolo, sub umbrarul acela, ea şi Lysa se jucaseră de-a sărutatul cu Petyr.

Nu se mai gândise la asta de ani de zile. Cât de tineri fuseseră toţi, ea nu mai mare decât Sansa, Lysa mai mică decât Arya, iar Petyr, tânăr şi nerăbdător. Fetele îl schimbaseră între ele, serioase sau chicotind, pe rând. Amintirea îi revenise atât de vie, încât aproape că-i simţea degetele transpirate pe umeri şi mirosul de mentă din respiraţie. Întotdeauna prin grădina zeilor găseau mentă, iar lui Petyr îi plăcea s-o mestece. Fusese un băiat atât de neastâmpărat, mereu dând de necazuri.

– A încercat să-mi bage limba în gură, îi mărturisise Catelyn surorii sale, după aceea, când rămăseseră singure.

– Şi mie mi-a făcut la fel, şoptise Lysa, timidă şi cu respiraţia tăiată. Mi-a plăcut.

Robb se ridică încet în picioare şi-şi băgă sabia în teacă, iar Catelyn se trezi întrebându-se dacă fiul ei sărutase vreodată o fată în grădina zeilor. Fireşte că o făcuse. O văzuse pe Jeyne Poole aruncându-i cele mai galeşe priviri, şi pe unele dintre slujnice, chiar unele de optsprezece ani... Se dusese la război şi ucisese bărbaţi cu sabia, în mod sigur că sărutase fete. Avea lacrimi în ochi. Şi le şterse nervoasă.

– Mamă, spuse Robb când o văzu stând acolo. Trebuie să convocam consiliul. Sunt nişte hotărâri de luat.

– Bunicul tău ar vrea să te vadă, zise ea. Robb, e foarte bolnav.

– Mi-a spus Ser Edmure. Îmi pare rău, mamă... pentru Lordul Hoster şi pentru tine. Dar trebuie întâi să discutăm. Avem veşti din sud. Renly Baratheon a cerut coroana fratelui său.

– Renly? spuse ea şocată. Mă gândisem că, mai mult ca sigur, lordul Stannis...

– Aşa ne-am gândit cu toţii, doamna mea, zise Galbart Glover.

Consiliul de război se adună în Marea Sală, la patru mese lungi, din bârne, aranjate într-un careu. Lordul Hoster era prea slăbit ca să ia parte, adormit în balconul său, visând la soarele de pe râurile tinereţii sale. Edmure şedea în jilţul înalt al familiei Tully, cu Brynden Peşte Negru alături, iar stegarii tatălui său erau aliniaţi la dreapta şi la stânga, de-a lungul meselor laterale. Vestea victoriei de la Riverrun ajunsese la lorzii fugiţi ai Tridentului, aducându-i înapoi. Karyl Vance intră; acum era lord, tatăl său murise sub Dintele Aurit. Ser Marq Piper era cu el, îl aduseseră şi pe Darry, fiul lui Ser Raymun, un băiat nu mai mare decât Bran. Lordul Jonos Bracken venise de la ruinele din Stone Hedge, radios şi lăudăros, şi luă loc cât mai departe de Tytos Blackwood.

Lorzii din nord şedeau pe partea cealaltă, cu Catelyn şi Robb faţă-n faţă cu fraţii ei. Erau mai puţini. Marele Jon şedea la stânga lui Robb, iar apoi urma Theon Greyjoy; Galbart Glover şi Lady Mormont se aflau la dreapta lui Catelyn. Lordul Rickard Karstark, sfrijit şi cu ochii goi în jalea sa, se aşeză ca un om în plin coşmar, cu barba lungă, nepieptănată şi nespălată. Lăsase doi fii morţi în Pădurea Şoaptelor, iar despre cel de-al treilea nu se mai ştia nimic, cel mai mare, care condusese suliţaşii lui Karstark împotriva lui Tywin Lannister la Furca Verde.

Disputele se întinseră până târziu în noapte. Fiecare lord avea dreptul la cuvânt, şi cuvântară... şi strigară, blestemară, linguşiră, glumiră, se târguiră, dădură cu cănile de bere în masă, ameninţară şi plecară, reveniră mohorâţi sau zâmbind. Catelyn rămase şi-i ascultă pe toţi.

Roose Bolton strânsese laolaltă rămăşiţele înfrânte ale celeilalte armate la capătul drumului. Ser Helman Tallhart şi Walder Frey încă mai ţineau Gemenii. Armata Lordului Tywin traversase Tridentul şi se îndrepta spre Harrenhal. În ţinut erau doi regi. Doi regi şi nici o înţelegere.

Mulţi dintre lorzii-stegari voiau să plece imediat în marş spre Harrenhal, să-l înfrunte pe Lordul Tywin şi să termine pentru totdeauna cu dominaţia Lannisterilor. Tânărul şi înfierbântatul Marq Piper îndemnă, în loc de asta, la o lovitură la apus de Casterly Rock. Totuşi, alţii sfătuiră să aibă răbdare. Riverrun se afla de-a curmezişul liniilor de aprovizionare ale Lannisterilor, arătă Jason Mallister; puteau să tragă de timp, împiedicându-l pe Lordul Tywin să primească trupe proaspete şi provizii în vreme ce ei îşi întăreau apărarea şi-şi odihneau oamenii istoviţi. Lordul Blackwood nu acceptă nimic din toate astea. Ar trebui să termine ce începuseră la