biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Lacul Duhurilor de Munte descarcă top cărți bune despre magie online gratis .pdf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Lacul Duhurilor de Munte descarcă top cărți bune despre magie online gratis .pdf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 28 29 30 ... 35
Mergi la pagina:
răzbătu până la marea șosea pentru automobile a acestui ținut. Aici, în localitatea Tața-gol, ne-am revizuit motorul într-un mare garaj și ne-am aprovizionat cu benzină pentru tot drumul. Iată dar că eram pregătiți să înfruntăm lupta hotărâtoare cu necercetatele nisipuri ale deșertului Gobi-Zaaltaiski. Combustibilul pentru întoarcere urma să ne fie pus la dispoziție la Orok-nor, mai târziu.

În această parte a drumului n-am întâlnit nicio piedică. Până la Orok-nor, am străbătut câteva sectoare grele, nisipoase, dar cu ajutorul miraculoaselor supraanvelope le-am trecut cu bine și în seara zilei a treia, am zărit în depărtare culmea netedă a munților Zhî, scăldată în lumina trandafirie a amurgului.

Urcând pantele, motorul zbârnâia vitejește, de parcă s-ar fi bucurat și el de răcoarea înserării. Am hotărât să profităm de noaptea rece și am continuat să lunecăm la lumina farurilor aproape până în zori, când de pe culmea unui delușor argilos am zărit panglica largă a tufărișului de pe malurile lacului Orok-nor. Călăuza și Mișa care moțăiau în mașină săriră jos. Am ales repede un loc de popas, ne-am adunat vreascuri pentru foc și ne-am instalat cu toții pe un covor așternut lângă mașină, să bem ceaiul și să discutăm planul celor ce aveam de făcut a doua zi. De aici începea porțiunea necunoscută a drumului nostru și pentru început voiam să-l cercetez și să stabilesc un punct astronomic corect, pentru a verifica unele afirmații ale lui Vladimirțev, care mi se păreau îndoielnice. Șoferul intenționa să facă o revizie serioasă a motorului, Mișa să doboare niscai vânat, iar bătrânul Darhin să stea de vorbă asupra drumului cu vreun localnic. Iată de ce popasul de douăzeci și patru de ore, hotărât de mine, fu primit cu unanimă bucurie.

După ce am stabilit din ce direcție și sub ce unghi caroseria camionului ne va umbri mai bine, ferindu-ne în zori de razele soarelui, ne-am făcut culcușurile pe un covor larg și ne-am culcat. O adiere umedă foșnea ușor prin stufăriș și mireasma deosebită a unei plante necunoscute se amesteca cu mirosul motorului încins, duhnind a benzină, cauciuc și ulei. Tare era plăcut să-ți întinzi în voie picioarele ostenite și culcat pe spate, să-ți afunzi privirea în cerul scânteietor! Am adormit și eu destul de curând, dar înainte de a mă cufunda în somn, am auzit alături de mine respirația egală a șoferului. Călăuza și ajutorul meu, Mișa, mai șușotiră multă vreme între ei.

M-am trezit dimineața, din pricina căldurii. Soarele alunecase peste o bună parte din umbra mașinii și-mi dogorea picioarele. Grișa își făcea de lucru la roțile din față, îngânând încetișor un cântec. Mișa și Darhin lipseau. Am sărit în picioare și după o baie în lac și un ceai fierbinte, m-am dus să dau o mână de ajutor șoferului.

Împușcăturile, care răsunară de undeva de departe, mărturiseau că nici Mișa nu-și irosește vremea de pomană. Am terminat verificarea mașinii abia către seară. Mișa se întoarse cu câteva rațe, două dintre ele ni se părură deosebit de frumoase; o specie necunoscută mie. Grișa se apucă să pregătească supa, iar radiofonistul instală antena portativă și-și pregăti aparatul de emisie-recepție pentru a prinde emisiunea de seară a buletinului meteorologic. Eu am pornit să caut în jurul taberei un loc prielnic pentru observații astronomice și înălțarea unui stâlp trigonometric. La întoarcere, apropiindu-mă de mașină, am constatat îndată că masa era gata. Călăuza care se întorsese ceva mai înainte îi povestea ceva lui Mișa și șoferului. Zărindu-mă pe mine, bătrânul amuți. Grișa însă îmi spuse zâmbind nepăsător cu toată gura:

— Vrea să ne bage-n sperieți moșneagul, Mihail Ilici! Cică dac-om porni în direcția stabilită chiar mâine încăpem în gheara diavolului! Nu-i chip să scăpăm în niciun fel!

— Ce s-a întâmplat, Darhin? întrebai eu, instalându-mă lângă ceaunul așezat pe o foaie de cort.

Bătrânul mongol îl privi indignat pe Grișa și, posac, mormăi ceva despre ușurătatea și lipsa de înțelepciune a șoferului.

— Grișka nu știe decât să râdă întruna, dar nu-nțelege primejdia care ne paște…

Râsul voios al celor doi tineri nu făcu decât să supere de-a binelea pe bătrân. L-am împăcat de bine, de rău și l-am întrebat ce aflase despre drumul de-a doua zi. S-a dovedit că bătrânul căpătase informații amănunțite de la mongolii din partea locului. Înarmat cu o nuielușă uscată, Darhin trase câteva linioare subțiri pe nisip, înfățișându-mi astfel culmile muntoase care se desfăceau aici din masivul Altaiului mongol. Itinerariul nostru trecea peste valea largă de la vest de Ihî-Bogdo și, urmând un vechi drum de caravane, se așternea drept spre miazăzi, traversând o câmpie nisipoasă pentru a ajunge la fântâna Țagan-Tologoi, cale de vreo cincizeci de kilometri după spusele lui Darhin. De acolo urma un drum destul de bun, pe un sol argilos, lung de aproape două sute cincizeci de kilometri, până la culmile muntoase Noin-Bogdo. Dincolo de munții aceștia începea spre apus o fâșie de nisipuri amenințătoare, lată nu mai puțin de patruzeci de kilometri, pe direcția nord-sud, deșertul Dolon-Hali-Gobi, iar după ea, tocmai până la frontiera Chinei se întindeau nisipurile pustiului Gobi-Djungar. Din câte aflase el, Darhin, nisipurile acestea erau cu desăvârșire aride și nelocuite, bucurându-se la mongoli de un renume blestemat, un loc în care este foarte primejdios să te aventurezi. Un renume deopotrivă de rău îl avea partea apuseană a deșertului Dolon-Hali-Gobi. M-am străduit să conving pe bătrân că, ținând seama de viteza mașinii noastre, că doar o știa din drumurile parcurse până aici — nisipurile aride nu ne pot fi primejdioase. Și apoi nici n-aveam de gând să zăbovim prea mult prin acele locuri. „N-am să arunc decât o singură privire asupra stelelor — și ne-ntoarcem.” Darhin clătină tăcut din cap și nu mai spuse nimic. Totuși n-a refuzat să plece cu noi mai departe.

Noaptea se scurse în liniște. M-am trezit anevoie și fără chef a doua zi în faptul zorilor, zgâlțâit de Darhin. Motorul pornise să duduie răsunător, răscolind tăcerea sfârșitului de noapte și trezind păsările încă adormite ale lacului. Răcoarea proaspătă a zorilor mă înfrigurase, dar în mașină m-am încălzit repede și am lăsat jos geamul. Mașina mergea

1 ... 28 29 30 ... 35
Mergi la pagina: