Arta războiului PSI descarcă romane dragoste online gratis .PDF 📖

Ovidiu-Dragoş Argeşanu

ediţia a IV-a

Editura Virtuală

2015

Arta războiului PSI

Copyright ©2015 Ovidiu-Dragoş Argeşanu

www.ovidiudragosargesanu.com

Toate drepturile rezervate

Ediţie digitală produsă de Editura Virtuală

www.editura-virtuala.ro

Tel./Fax: (+40)755-335-237/(+40)318-178-309

E-mail: office@editura-virtuala.ro

ISBN ePub: 978-606-8504-22-3 (Editura Virtuală)

ISBN Print: 978-606-92732-7-2 (Editura PRO DAO)

Colecţia Scrieri esoterice

Toate drepturile de reproducere, integral sau parţial, prin orice mijloace, inclusiv stocarea neautorizată în sisteme de căutare sunt rezervate. Reproducerea se poate face doar cu acordul scris al autorului, cu excepția unor scurte pasaje care pot constitui obiectul recenziilor și prezentărilor.

Cărţile digitale protejează pădurile şi mediul.

Această versiune este validată EPUB.

Ediţie digitală produsă de www.editura-virtuala.ro.

În lume există două puteri: sabia şi spiritul. În perspectivă, sabia este întotdeauna învinsă de spirit!

Napoleon Bonaparte

Dacă experienţa şi raţiunea nu vă confirmă ce vă spun, să nu mă credeţi!

Rudolf Steiner

După apariţia primei ediţii, am realizat că multe întâmplări descrise în ea par neverosimile. Ba într-una dintre emisiunile la care am fost invitat, A cincea roată la căruţă, moderatorul, Robert Şerban, mi-a pus o întrebare de bun-simţ: „Nu mi se pare că ceea ce scriu este desprins din Războiul Stelelor?“

Şi este adevărat că, privind prin prisma omului simplu, care nu a avut nicicând acces la vreun fel de cunoaştere spirituală, totul pare de domeniul fantasticului. Am încercat în precedenta carte, Atacul PSI, să aduc dovezile ştiinţifice care susţin puterea nebănuită a psihicului şi, din păcate, posibilitatea folosirii ei pentru atacarea, manipularea şi distrugerea altor oameni. Nu am dorit, aşa cum mi s-a reproşat, să produc o psihoză în masă, ci doar să avertizez asupra folosirii neraţionale a cunoaşterii ezoterice şi de necesitatea ca aceasta să fie controlată cumva. Nu ştiu cum. Eu nu am încercat decât să fiu un reporter care să descrie un fenomen, PSI, care a căpătat caracter de masă. Pentru mai buna înţelegere a acestei cărţi voi încerca să fiu mai explicit.

Din păcate, în loc să îmi aducă liniştea, mi-a complicat şi mai mult viaţa. Cred că din cauză că nu m-am făcut bine înţeles: nu mai vreau să lupt în nici un fel. Sunt bătrân şi hârşâit de lupte spirituale precum un oştean al lui Ştefan cel Mare care a supravieţuit tuturor bătăliilor.

Dar pe undeva este adevărat că, într-un fel sau altu,l rezonez cu cei care încearcă să mă atace şi că ei sunt oglinda mea, reflexia mea. Asta înseamnă că am meritul meu în ceea ce mi se întâmplă.

Cum am ales de mult timp ca viaţa mea să nu fie una simplă, evident că această carte mi-a ridicat o nouă problemă: în ce măsură şi până unde poate fi spus adevărul. Unde trebuie să mă opresc în căutările mele, până unde să spun şi unde trebuie să încep să tac.

Niciodată nu am simţit nevoia să nu spun un lucru şi din cauza aceasta mi s-a spus că pot face mai mult rău decât bine.

Ţin minte că eram odată în chilia părintelui Dosoftei de la Ciorogârla, unde mă dusesem cu fosta mea soţie, actualmente medic de urgenţă. Ne certam pe tema reîncarnării şi, cum ea nu credea în asta, pentru că aşa spune biserica, îl alesese pe bătrânul călugăr drept arbitru. Când îl întrebase cum este cu reîncarnarea, părintele bătuse în retragere şi îi spusese că nu există aşa ceva, însă la sfârşit mă oprise să-mi spună ceva între patru ochi şi îmi reproşase că am smintit-o. Adică, mai exact, îi spusesem un adevăr pe care nu era pregătită să-l primească. Atunci, pe moment, nu ştiam ce să zic, mai ales că nu te naşti cu ştiinţa de a-i spune cuiva ceea ce este constructiv pentru el, pentru sufletul lui.

Supărat pe mine însumi, am vrut să nu mai vorbesc nimănui despre nimic, dar m-a certat de astă dată părintele Argatu: „De ce pui lumina sub obroc?“ Cum aş fi vrut să împac şi capra şi varza, mai exact să fac ceea ce trebuie şi pentru mine şi pentru ceilalţi, nu am găsit altă soluţie decât să mă rog. Şi atunci am zis eu, în sinea mea, Celui de Sus: „Dacă eu nu sunt capabil să discern ce anume pot spune astfel încât să nu rănesc, să înnebunesc sau să supăr pe cineva cu tainele spiritului uman care, vrem nu vrem, există şi, fără vreun merit personal, mi s-au