Ochii stau să-i sară din cap.

— Stai, ascultă, Caution, zice. Nu poți spune așa ceva. Mi-e ușor s-aduc vreo șase băieți care să jure c-am fost împreună cu ei toată noaptea. Ș-apoi crede-mă c-aș fi fericit să-ți spun orice dorești să știi.

— E-n regulă, zic. Da’ mai ascultă și povestea asta.

Apoi îi spun istoria pe care mi-a servit-o Henrietta. Stă liniștit, fumînd și ascultînd. După ce-am terminat, începe să comenteze.

— După părerea mea, te duce de nas, spune rînjind. E la mintea cocoșului că de vreme ce știi că ea fusese în noaptea aia la New York, era obligată să aibă o poveste pregătită, ca să justifice faptu’ c-a fost acolo. Dacă n-ar avea un motiv, atunci face impresia c-ar fi venit de la Connecticut cu vreun alt interes pe care ea nu vrea ca tu să-l cunoști – ca, de pildă, să-l curețe pe bărbat-su Aș zice că ea a născocit povestea aia despre cealaltă damă.

Circulam mult cu Aymes, continuă. Îl duceam peste tot prin oraș și avea dame în toate părțile, dame obișnuite, da’ nu era nimic deosebit în treaba asta. Nici una nu-l preocupa în mod special. Nici vorbă; erau o grămadă și, dacă vrei, pot să-ți pregătesc o listă-ntreagă. Da’ cred că ți-ai pierde vremea.

— E-n regulă, zic. Acum ia seama, Fernandez. N-a trecut o oră de cînd un individ m-a luat în cătare ș-a-ncercat să mă curețe. Individul ăsta ai fi putut să fii tu, sau ar fi putut să fie Henrietta. sau Maloney, sau Periera. Ei bine, c-o vorbă academică, de dragu’ argumentului, am să zic c-ai fost tu.

Strecor mîna sub haină, scot automatu’ din tocu’ de umăr și-l îndrept asupra lui.

— Ascultă, iubitule, zic. Am reputația că nu știu de glumă și n-am să glumesc nici cu tine. Dacă-ncerci vreo prostie, te găuresc. Pe urmă am să spun că tu ai încercat să mă cureți ceva mai devreme-n seara asta; că te-am urmărit pîn-aici ca să te arestez și c-ai încercat înc-o dată să mă nimerești, după care te-am împușcat și te-am omorît definitiv și pentru totdeauna – și cum ți-ar place asta?

Stă pironit și observ cum încep să-l treacă sudorile.

— Și dacă preferi să nu-ți fac figura asta, îi zic, ai să-mi spui numaidecît cum o cheamă pe dama cu care se distra Aymes. C-a existat o damă e sigur, și vreau să știu cine era. Dacă nu te hotărăști să-mi spui cine-a fost și unde locuiește, da’ pe loc, pînă n-apuc să număr zece, să știi că-ți golesc tot încărcătoru-n mațe. Lămurit?

Nu spune nimic. Încep să număr.

Cînd am ajuns la nouă ridică mîna. Broboane de sudoare îi acoperă fruntea și văd că-i tremură mîinile.

— E-n regulă, zice. Ai cîștigat. Numele damei e Paulette Benito și stă-ntr-un loc numit Sonoyta, imediat cum treci frontiera din Arizona în Mexic.

— Așa, îi zic, punînd pistolu-napoi în toc.

Mă ridic.

— Te voi revedea-n curînd, Fernandez, glumesc eu, și-n timp ce voi fi plecat, bagă de seamă să nu faci ceva ce nu ți-ar conveni să afle mă-ta.

Merg înapoi, la conac.

Pe drum reflectez intens. Mă gîndesc că individul ăsta, Fernandez, știe cu mult mai mult decît lasă să să vadă. Socot c-a scăpat informațiile astea despre damicela Paulette Benito numai fiindcă i-a fost frică să nu-l împroșc c-un buchet de focuri și nici chiar atunci nu cred c-ar fi spus adevăru’, dacă n-ar fi crezut că-n orice caz știu ceva despre o damă.

Da’ mă interesează foarte mult felu-n care individul ăsta încearcă să discrediteze povestea Henriettei cu privire la existența unei alte femei. E sigur ca moartea că Fernandez lucrează mînă-n mînă cu Burdell la vreo-nscenare pe care-au combinat-o, da’ unde vor s-ajungă – să mă picați cu ceară dacă știu.

Și de un’ să știu eu dacă Fernandez, cu Burdell, cu Henrietta și cu Maloney nu sînt mînă-n mînă? Am cunoscut ș-al’ dată escroci care-au montat înscenări bune și dacă stau să mă gîndesc, nu știu nici acu’ mai mult despre afacerea asta decît atunci cînd am luat-o-n primire. Pe parcurs lucrurile s-au complicat cu oameni și chestii noi, care-au sporit încurcătura.

Un lucru le depășește însă pe toate c-un cap. Atît Langdon Burdell cît și Fernandez vor să mă facă să cred că Henrietta l-a curățat pe Granworth. Tot ce-au făcut ș-au zis e calculat ca să-mi dirijeze creieru’ să lucreze-n sensul ăsta. Ce-or fi urmărind?

Cred că va trebui să m-apropii de dama asta, Paulette Benito. Am impresia că va fi-n stare să-mi spună mai multe despre Granworth Aymes decît oricare altu’. Dacă ea o femeia de fusta căreia se ținea si dacă fusese destul de legat de ea ca să-i dea pașaportu’ unei dame de clasa Henriettei de dragul ei, atunci e sigur că trebuie să fi găsit la ea ceva ce le lipsește altora. Trebuie să fie grozavă ș-aș zice că Granworth n-avea secrete față de ea.

Presupun c-ați observat și dumneavoastră că un tip stricat se autoamăgește-ntotdeauna că tipa de care se leagă e dintre cele bune, da’ una peste alta-ntotdeauna se dă la vreo damicelă căreia-i umblă cam aceleași idei prin cap ca și lui. Treaba asta o face pentru că ea-i vorbește-ntotdeauna același limbaj și crede-n același fel de lucruri ca și el. Poate că Henrietta-l făcea pe Granworth să simtă că nu merită nici două parale, tocmai fiindcă ea era cu-atît mai bună decît el, ș-atunci o-ntinde și se combină cu Paulette asta, care știe cum să-i cînte-n strună. În nouă cazuri din zece, cine s-aseamănă, s-adună.

Mi-amintesc de-o tipă cu ifose din Minnesota. Babacu’ ei a vrut s-o-mperecheze c-un june papă-lapte cu biblia-n mînă de prin partea locului, da’ ea nici să n-audă. Într-o seară pleacă d-acasă și fuge c-un cavaler al pistolului, care-n cele din urmă e suit pe scaun și fript pentru omor. Dup-aia se-ntoarce acasă și se mărită cu tînăru’ bisericos în cea mai desăvîrșită liniște