— Ăsta e un ţel înalt.

— Nu atât încât să nu-l poţi atinge.

Apăru chelnerul. Am ezitat un moment. Am comandat două cafele. Ne-am prezentat. Îl chema Francis Adirubasamy.

— Spune-mi povestea ta, te rog, am spus.

— Trebuie să fii foarte atent, a replicat el.

— Voi fi.

Am adus hârtie şi creion.

— Spune-mi, ai fost la Grădina Botanică? a întrebat el.

— Am fost ieri.

— Ai observat şinele trenului de jucărie?

— Da.

— Duminica e un tren care încă mai circulă pentru distracţia copiilor. Dar înainte, circula la fiecare jumătate de oră în fiecare zi. Ai fost atent la numele staţiilor?

— Una e Roseville. E chiar lângă grădina de trandafiri.

— Aşa-i. Şi cealaltă?

— Nu-mi aduc aminte.

— Semnul a fost luat. Cealaltă se numea Zootown. Trenuleţul avea două opriri: Roseville şi Zootown. Cândva a fost o grădină zoologică în Grădina Botanică din Ponticherry.

A continuat. Am luat notiţe, elementele poveştii.

— Trebuie să vorbeşti cu el, a spus el despre personajul principal. L-am cunoscut foarte bine. Acum e bărbat în toată firea. Trebuie să-l întrebi tot ce vrei.

Mai târziu, în Toronto, printre nouă coloane de Patel în cartea de telefon, l-am găsit pe personajul principal. Inima îmi bătea cu putere în timp ce-i formam numărul. A răspuns. În engleza lui se simţea o cadenţă indiană, uşoară, dar inconfundabilă, ca o urmă de parfum în aer.

— Asta a fost acum mult timp în urmă, a spus.

Cu toate acestea, a fost de acord să ne întâlnim. Ne-am întâlnit de multe ori. Mi-a arătat jurnalul pe care-l ţinuse atunci. Mi-a arătat tăieturile îngălbenite din ziare care l-au făcut cunoscut pentru o scurtă şi obscură perioadă. Mi-a spus povestea lui. În tot acest timp am luat notiţe. Aproape un an mai târziu, după numeroase dificultăţi, am primit o casetă şi un raport de la Ministerul Transporturilor din Japonia. În timp ce ascultam banda, am fost de acord cu domnul Adirubasamy că aceasta era într-adevăr o poveste care te făcea să crezi în Dumnezeu.

Era firesc ca povestea domnului Patel să fie spusă la persoana întâi cu vocea lui şi prin ochii lui. Dar orice inadvertenţă sau greşeală îmi aparţine.

Trebuie să le aduc mulţumiri câtorva persoane. Îi sunt îndatorat în special domnului Patel. Recunoştinţa mea e la fel de nemărginită ca Oceanul Pacific şi sper ca modul în care îi spun povestea să nu-l dezamăgească. Pentru că m-a făcut să încep, trebuie să-i mulţumesc domnului Adirubasamy. Că m-au ajutat să o termin, trebuie să le fiu recunoscător unor persoane de un profesionalism desăvârşit: domnul Kazuhiko Oda, de la Ambasada Japoneză de la Ottawa; domnul Hiroshi Watanabe, de la Compania Oika Shipping; şi în special domnul Tomohiro Okamoto, de la Ministerul Japonez al Transporturilor, acum la pensie. Cât despre scânteia de viaţă, i-o datorez domnului Moacyr Scilar. În cele din urmă, aş vrea să exprim sincera mea recunoştinţă acelei instituţii, Consiliul Canadian al Artelor, fără a cărui bursa n-aş fi putut să adun această poveste care nu are nimic în comun cu Portugalia anului 1939. Dacă noi, cetăţenii, nu ne susţinem artiştii, atunci ne vom sacrifica imaginaţia pe altarul realităţii vulgare şi vom sfârşi prin a nu mai crede în nimic şi prin a avea visuri lipsite de valoare.

Suferinţa m-a făcut să fiu trist şi înnegurat.

Studiile academice şi practicarea constantă şi atentă a religiei m-au readus la viaţă. Mi-am păstrat ceea ce unii ar putea numi ciudatele mele practici religioase. După un an de liceu, am urmat Universitatea din Toronto şi m-am specializat în religie şi zoologie. Teza din anul patru la religie a cuprins anumite aspecte ale teoriei cosmogoniei dezvoltate de Isaac Luria, marele kabbalist al secolului al XVI-lea care a trăit în Safed. Teza de zoologie a fost analiza funcţională a glandei tiroide la leneşul cu trei degete. Am ales leneşul pentru că modul său de a fi calm, liniştit şi introspectiv m-a ajutat să mă adun.

Există leneşi cu două degete şi cu trei degete, diferenţa fiind dată de picioarele din faţă ale animalului, deoarece toţi leneşii au trei gheare la picioarele din spate. Într-o vară, am avut marea şansă să studiez un leneş cu trei degete in situ în jungla ecuatorială din Brazilia. Este o creatură uimitoare. Singurul său obicei este lenea. Doarme sau se odihneşte în medie douăzeci de ore pe zi. Echipa noastră a analizat somnul a cinci leneşi cu trei degete punându-le pe cap seara, după ce adormeau, farfurioare roşii cu apă. Le găseam a doua zi în acelaşi loc,