Albul înseamnă toate culorile care există, combinate.

  Tot aşa, dragostea nu este absenţa unei emoţii (ură, mânie, desfrâu, gelozie, avariţie), ci însumarea tuturor sentimentelor. Ea este suma totală. Totul adunat la un loc. Totul.

  Astfel, pentru ca sufletul să trăiască experienţa dragostei perfecte, el trebuie să trăiască experienţa fiecărui sentiment uman.

  Cum pot Eu să am compasiune pentru ceea ce Eu nu înţeleg? Cum pot Eu să iert la altul ceea ce nu am trăit niciodată Eu Însumi ca experienţă? Şi, astfel, noi vedem atât simplitatea, cât şi măreţia terifiantă a călătoriei sufletului. În sfârşit înţelegem ceea ce urmăreşte el:

  Scopul sufletului uman este să trăiască experienţa a tot ceea ce există astfel încât el să poată fi tot ceea ce exista.

  Turn să ştiu către ce se îndreaptă sufletul, dacă el nu a fost niciodată nici în sus nici în jos, nici la dreapta nici la stânga. Cum poate să-i fie cald, dacă nu a cunoscut niciodată frigul; cum poate să fie bun, dacă neagă răul? Este absolut clar că sufletul nu poate alege să fie ceva, dacă nu are din ce alege.

  Pentru ca sufletul să trăiască experienţa grandorii sale, el trebuie să ştie ce înseamnă grandoarea. Şi asta nu poate s-o ştie, dacă în jurul lui nu există decât grandoare.

  Şi, astfel, sufletul înţelege că grandoarea există numai în spaţiul a ceea ce nu este grandios. De aceea, sufletul nu condamnă niciodată ceea ce nu e grandios, ci îl binecuvântează, văzând în el o parte din el însuşi care trebuie să existe, pentru ca o altă parte din el însuşi să se manifeste.

  Treaba sufletului este, desigur, să vă facă pe voi să alegeţi grandoarea, să selectaţi cei mai bun din Cine Eşti – fără să condamnaţi ceea ce nu selectaţi.

  Aceasta este o sarcină uriaşă care se desfăşoară în mai multe vieţi, pentru că voi aveţi obiceiul să vă repeziţi să judecaţi, să numiţi un lucru „greşit”, sau „rău”, sau „nu suficient”, mai degrabă decât să binecuvântaţi ceea ce nu alegeţi.

  Voi faceţi ceva şi mai rău decât să condamnaţi, pur şi simplu căutaţi să vătămaţi ceea ce nu alegeţi. Încercaţi să-l distrugeţi. Dacă există o persoană, un loc sau un lucru cu care nu sunteţi de acord, îl atacaţi. Dacă există o religie care nu este conformă cu a voastră, o consideraţi greşită. Dacă există un gând care-l contrazice pe al vostru, îl ridiculizaţi. Dacă există o idee diferită de a voastră, o respingeţi.

  Aici greşiţi voi, deoarece creaţi numai o jumătate dintr-un univers. Şi nu puteţi nici măcar să înţelegeţi jumătatea voastră, atunci când o respingeţi, din pornire, pe cealaltă.

  E o gândire foarte profundă şi Îţi mulţumesc. Nimeni nu mi-a spus vreodată asemenea lucruri. Cel puţin, nu într-un mod atât de simplu. Încerc să înţeleg. Crede-mă că încerc. Şi, totuşi, o parte din ce mi-ai spus e greu de „digerat”.

  De exemplu, se pare că spui că noi ar trebui să iubim „ceea ce este greşit” ca să putem cunoaşte „ceea ce este corect”. Vrei să spui că trebuie să-l îmbrăţişăm pe diavol, ca să zic aşa?

  Şi cum altfel vrei să-l vindeci? Desigur, diavol adevărat nu există, dar Eu îţi răspund în limbajul pe care-l alegi tu.

  Vindecarea este procesul de a accepta totul şi-apoi de a alege ce e mai bine. Înţelegi? Nu poţi să alegi să fii Dumnezeu dacă nu ai din ce să alegi.

  Hei, stai un pic! Cine a zis ceva despre a alege să fii Dumnezeu?

  Cel mai înalt sentiment este dragostea perfectă, nu-i aşa?

  Da, aşa cred.

  Şi poţi găsi o descriere mai bună a lui Dumnezeu?

  Nu, nu pot.

  Vezi tu, sufletul tău caută sentimentul cel mai înalt. El caută să trăiască experienţa – să fie – dragoste perfectă.

  El este dragoste perfectă şi o ştie. Totuşi, el doreşte să facă mai mult decât să o ştie. El doreşte să fie astfel în cadrul experienţei sale.

  Desigur că încerci să fii Dumnezeu. Ce altceva credeai că urmăreşti?

  Nu ştiu. Nu sunt sigur. Cred că n-am văzut niciodată lucrurile în felul acesta. Mi se pare, doar, că există o umbră de blasfemie aici.

  E interesant că nu consideri blasfemie căutarea de a fi ca diavolul, dar căutarea de a fi ca Dumnezeu te revoltă.

  Stai un pic! Cine încearcă să fie ca diavolul?

  Tu! Voi toţi! Aţi creat religii care vă spun că sunteţi născuţi în păcat – că sunteţi păcătoşi prin naştere – pentru a vă convinge de propriul vostru rău. Şi dacă v-aş spune că sunteţi născuţi din Dumnezeu – că sunteţi Dumnezei şi divinităţi pure la naştere – dragoste pură, M-aţi respinge.

  V-aţi petrecut toată viaţa străduindu-vă să vă convingeţi pe voi înşivă că sunteţi răi. Nu numai că sunteţi răi, dar şi că lucrurile pe care le doriţi sunt rele. Sexul este rău. Banii sunt răi, bucuria este rea, puterea este rea, a avea mult din orice este rău. Unele religii v-au făcut chiar să credeţi că dansul este rău, muzica este rea, bucuria vieţii este rea. În curând, veţi considera că zâmbitul este rău, râsul este rău, dragostea este rea.

  Nu, prietene, multe lucruri s-ar putea să nu-ţi fie clare, dar un singur lucru este clar: că şi tu şi mare parte din ceea ce doreşti sunt rele.

  După ce ai emis această judecată de valoare despre tine însuţi, ai decis că treaba ta este să devii mai bun. E în regulă, dar fii atent. În orice circumstanţă, destinaţia este aceeaşi, doar că există o cale mai rapidă, un drum mai scurt, o cărare mai dreaptă.

  Care-i aceea?

  Acceptarea imediată a lui Cine şi Ce Eşti şi demonstrarea acesteia. Aceasta este ceea ce a făcut Iisus. Este cărarea lui Buddha, drumul lui Krishna, mersul fiecărui Maestru care a apărut pe această