şaptesprezece ani! Harry înşfacă bagheta de lângă pat, o îndreptă către biroul plin de lucruri pe care îşi lăsase ochelarii şi zise: „Accio Ochelari!". Deşi erau cam la un metru depărtare, simţi o mare satisfacţie să îi vadă zburând spre el, cel puţin până când îl loviră în ochi.

— Elegant, nu glumă, pufni Ron.

Bucurându-se că îi fusese anulat Identificatorul, Harry făcu lucrurile lui Ron să zboare prin cameră, trezindu-o pe Pigwidgeon şi făcându-o să ţopăie entuziasmată prin colivie. Harry încercă de asemenea să îşi lege şireturile de la adidaşi cu ajutorul magiei (după aceea, îi luă câteva minute numai ca să  desfacă nodul) şi, doar de plăcere, prefăcu robele portocalii din  afişele lui Ron cu Tunurile din Chudley în unele de-un albastru aprins.

— Eu mi-aş închide şliţul cu mâna, dacă aş fi în locul tău, îl  sfătui Ron pe Harry şi începu să râdă când Harry verifică  imediat dacă se închisese la pantaloni. Uite cadoul. Desfă-l aici,  mai bine să nu-1 vadă mama. O carte? spuse Harry, luând în mână pachetul dreptunghiular. Puţin cam departe de tradiţie,  nu?

Nu e o carte obişnuită, spuse Ron. E aur pur:

Douăsprezece metode garantate pentru a fermeca vrăjitoarele. Explică tot ce trebuie să ştii despre fete. Dacă aş fi avut-o anul  trecut, aş fi ştiut exact cum să scap de Lavender şi cum să mă  descurc cu... mă rog. Fred şi George mi-au dat un exemplar şi  am învăţat o grămadă de lucruri. N-o să-ţi vină să crezi şi să ştii  că nu e doar despre vrăjile cu bagheta. Când ajunseră în  bucătărie, găsiră pe masă un morman de cadouri care îl  aşteptau pe Harry. Bill şi monsieur Delacour terminau de mâncat şi doamna Weasley vorbea cu ei, prăjind în acelaşi timp ceva în tigaie.

— Arthur m-a rugat să îţi urez „La mulţi ani", Harry, spuse doamna Weasley, zâmbindu-i larg. A trebuit să plece mai  devreme la serviciu, dar va veni la timp pentru cină. Cadoul

nostru este cel de deasupra.

Harry se aşeză, luă pacheţelul pătrăţos pe care î-l indicase doamna Weasley şi îl desfăcu. Înăuntru era un ceas foarte asemănător cu cel pe care doamna şi domnul Weasley i-l  făcuseră cadou lui Ron când împlinise şaptesprezece ani  auriu, cu stele care se învârteau în jurul cadranului, în locul  limbilor obişnuite.

— Este o tradiţie să-i dai unui vrăjitor un ceas atunci când devine major, spuse doamna Weasley, privindu-l nerăbdătoare de lângă aragaz. Mă tem că acesta nu este nou cum era al lui  Ron, a fost de fapt al fratelui meu, Fabian, şi el nu prea avea  grijă de lucrurile lui, este un pic zgâriat pe spate, dar...

Lăsă fraza neterminată, pentru că Harry se ridicase deja şi o îmbrăţişase. Încercă să-i transmită prin această îmbrăţişare multe lucruri nespuse şi poate că ea le înţelese, pentru că îl  atinse stingherită pe obraz când el îi dădu drumul, apoi îşi  flutură bagheta destul de neîndemânatică, răsturnând jumătate din costiţa afumată din tigaie direct pe podea.

— La mulţi ani, Harry! spuse Hermione, intrând grăbită în  bucătărie şi punând cadoul ei peste celelalte. Nu este cine ştie ce, dar sper să îţi placă. Tu ce i-ai luat? îl întrebă ea pe Ron,  care păru să nu o audă.

— Hai, deschide cadoul de la Hermione! zise Ron.

Îi cumpărase un Tartar nou. Celelalte pachete conţineau un  aparat de ras fermecat, de la Bill şi Fleur.( „Da, acesta îţi va  oferrri cel mai bun bărrrberrrit posibil , îl asigură monsieur Delacour, „darrr trrrebuie să îi spui clarrr ce vrrrei…pentrrru că  altfel, s-arrr putea să te trrrezeşti că ai mult mai puţin părrr decât ţi-ai dorrri… ) , dulciuri de la  familia Delacour şi o cutie enormă cu ultimele produse Weasley Bing-Bong din partea lui  Fred şi George. Harry, Ron şi Hermione nu mai rămaseră la  masă, dat fiincă nu mai era deloc spaţiu în bucătărie odată cu sosirea lui madame Delacour, Fleur, şi Gabrielle.

— Îţi împachetez eu astea, spuse Hermione veselă, luândui  lui Harry cadourile din braţe, în timp ce toţi trei se duceau înapoi la etaj. Aproape că am terminat, mai aştept doar să iasă  de la spălat ultimele perechi de pantaloni Ron… Bolboroseala  lui Ron fu întreruptă de o uşă care se deschise pe holul de la  etajul unu.

— Harry. poţi să vii puţin?

Era Ginny. Ron se opri brusc, dar Hermione o apucă de cot şi îl  trase în sus pe scări. Harry o urmă neliniştit pe Ginny în  camera ei. Nu mai intrase niciodată acolo. Era mică, dar  luminoasă. Pe un perete era un afiş mare cu formaţia  vrăjitorească „Harpiile din Holyhead . Biroul se afla în faţa unei  ferestre deschise care dădea spre livada unde el şi Ginny jucaseră odată vâjthaţ la dublu contra lui Ron şi a Hermione şi  unde acum se afla un cort mare sidefiu. Steagul auriu din vârf era la acelaşi nivel cu fereastra lui Ginny. Ginny se uită în sus,  privind-ul pe Harry în ochi, trase aer în piept şi zise:

— La mulţi ani!

— Da… mersi.

Se uita lung la el; lui însă îi era greu să o privească, era ca şi  când s-ar fi uitat direct la o lumină foarte puternică.

— E frumoasă priveliştea, spuse el încet, arătând spre fereastră.

Ginny ignoră aceste cuvinte şi Harry nu putu să o condamne.

— Nu am ştiut ce să-ţi iau cadou, spuse ea.

— Nu era nevoie să îmi iei nimic.

Făcu abstracţie şi de replica aceasta.

— Nu am ştiut ce ţi-ar fi mai de folos. Trebuia să fie mic,  pentru că altfel nu ai fi putut să-l iei cu tine.

Îndrăzni să se uite la ea. Nu avea lacrimi în ochi, acesta era  unul din numeroasele lucruri minunate la Ginny, rareori  plângea. Lui Harry îi trecuse câteodată prin minte că poate o întărise faptul că avea şase fraţi. Făcu un pas spre el, venind mai aproape.

— Aşa că m-am gândit să-ţi dau ceva care să-ţi aducă  aminte de mine, ştii tu, dacă te întâlneşti co vreo Vella cât o să  fii plecat pe unde te-oi duce.

— Sincer să fiu, cred că ocaziile de ieşit cu fete la întâlniri  vor