— Ce știi despre istoria computerului?

Helene ridică iarăși din umeri:

— Păi, chestii obișnuite. L-a inventat un englez, cu aproape o sută de ani în urmă. Primele aparate funcționau cu aburi.

— Știi și cum se numea acesta?

Ea se gândi și voi să nege, când își aminti:

— Babbage. Sir Charles Babbage.

— Exact. Dar el nu a construit un computer așa cum este acesta astăzi – nici nu ar fi putut, pentru că pe atunci electricitatea nu era atât de bine cunoscută. El a construit un aparat mecanic, pe care l-a denumit mașină analitică. Era un mecanism extrem de complicat, o adevărată minune. O mașină care putea să socotească! Ceva senzațional la acea vreme. Cei mai mulți contemporani nici nu înțelegeau de ce era atât de senzațională. Și anume că această mașină putea fi programată. Ea funcționa cu cartele perforate, cum funcționau și războaiele de țesut. Mașina era universală, putea efectua orice calcul, putea memora rezultatele și le putea folosi în calcule ulterioare. Cartelele perforate erau cele care decideau ce făcea mașina de fapt.

Privirea lui căzu pe fereastră și se pierdu în zare dincolo de marginea orașului.

— Am văzut mașina analitică originală. Este expusă la British Museum din Londra și mai funcționează încă. Sau funcționa pe atunci. De două ori pe zi era alimentată cu aburi, se introduceau cartelele și aceasta calcula. Urcau și coborau știfturile din alamă strălucitoare ca aurul! Ce mai zbârnâiau și zăngăneau – o adevărată simfonie de sunete! Un aparat grozav. Un apogeu al artei mecanice. Babbage a tot lucrat la ea douăzeci de ani, a angajat cei mai buni specialiști în mecanică fină și cei mai buni ceasornicari ai lumii, iar investitorii și cei care îl sponsorizau au fost aduși aproape la faliment de acest proiect. Dar într-o zi a fost terminat. Și nu a rămas unica mașină. O voiau oamenii de știință și astronomii în special. Plus băncile și asigurările. Imperiul Britanic nu ar fi ajuns ce a ajuns, dacă mașina analitică nu ar fi existat.

Helene examină cu privirea capul împăiat de antilopă fixat pe perete deasupra unchiului ei, prăfuit și plin de pânze de păianjen, și mărturisi încet:

— Acum nu îmi mai este atât de teamă ca înainte.

Unchiul Siegmund zâmbi. Nu era zâmbetul vesel pe care și-l amintea, dar era un zâmbet. Cât fusese închis se schimbase, era mai bătrân, mai subțire și încărunțit.

— Este momentul să îți vorbesc despre ceea ce se cheamă împărțirea clasică a muncii în prelucrarea informațiilor. Pentru că Charles Babbage nu a realizat singur acest uriaș proiect, ci a avut o parteneră.

— Lady Ada.

Acest lucru știa și Helene.

— Exact. Lady Ada Augusta, Countess of Lovelace. Aceasta era fiica celebrului poet Lord Byron și își făcuse deja un renume ca matematiciană, când a intrat în contact cu Babbage. În timp ce el migălea la mecanica mașinii analitice, ea se ocupa de ceea ce avea să conducă mașina când urma să fie gata, pentru a da rezultatele scontate. Ea a fost cea care a introdus termenul programare, pornind de la programele pentru concerte, care stabileau conținutul concertului, succesiunea pieselor muzicale ce urmau să fie interpretate. Unchiul Siegmund mai luă o sorbitură din cafea, se încruntă și adăugă: Prin asta s-a stabilit care era diviziunea optimă a muncii – bărbatul construiește mașina, deci creează baza tehnică, iar femeia decide cum este cel mai bine să fie condusă pentru a produce beneficiul urmărit. Cele două domenii nu ar avea un sens unul fără celălalt, niciunul nu este mai important decât celălalt. Lady Ada nu a mai trăit până la punerea în funcțiune a mașinii analitice, a murit de tânără mult înainte ca aparatura să fie terminată. Dar toate programele elaborate de ea au funcționat de la prima încercare. Ea a dezvoltat toate tehnicile fundamentale ale programării singură și fără a avea posibilitatea să le testeze. Este o performanță uriașă. Și nu este nicio minune faptul că astăzi ea este un fel de sfântă protectoare a tuturor programatoarelor.

— Și bărbații chiar nu pot face programare? se miră Helene.

Unchiul Siegmund clătină din cap:

— Ba da, există câțiva care o fac. Dar se spune sau oamenii care se pricep spun că îți dai seama când un program este elaborat de un bărbat. Că acesta emană un gen de aroganță a impunerii, pentru că bărbații nu se pot abține. Le vine greu să se supună sarcinilor.

— Dar bărbații sunt totuși soldați. Soldații nu trebuie să se și supună?

— Hm! Unchiul se gândi puțin la acest argument, după care ridică mâinile: Ah, știi, probabil că asta este doar o prejudecată. În principiu, bărbații pot și să spele veselă, să gătească și să înfeșe bebeluși, dar nu o fac. De ce? Pentru că le este teamă că își pierd din bărbăție dacă fac un lucru care este specific femeiesc. Probabil acesta este motivul adevărat. Stai, mi-a venit o idee…

El se ridică extrem de greu, se duse în încăperea alăturată și reveni cu o carte groasă, pe care i-o dădu Helenei. Titlul acesteia era Introducere în programare, iar subtitlul Cu o atenție specială acordată limbajului structurat de interogare. Avea supracoperta roz, cu ornamentație în stil art nouveau, și era scrisă de Prof. dr. Elena Kroll.

— Cartea este cam veche, dar cred că reprezintă încă o lucrare fundamentală, îi spuse unchiul Siegmund. Am cumpărat-o la puțin timp după ce mi-am luat computerul, dar nu am ajuns să mă ocup de ea. Inițial am avut prea mult de lucru, apoi… dar asta știi și tu. Cred că am deschis-o o singură dată. Ia-o și citește-o. Sper să te ajute să faci o alegere și poate îți va fi de folos și după aceea.

— Mulțumesc, spuse cu modestie Helene și strânse cartea la piept.

— Aceasta este direcția în care se îndreaptă lumea, zise unchiul Siegmund dus pe gânduri. Cei care știu să folosească un computer sunt aceia care decid în ultimă instanță. Pentru că la