exerciţii intelectuale! N-ar trebui să vă lăsaţi în voia acestui obicei. Şi pe mine mă zgîndăreşte întîmplarea de adineauri, ba chiar foarte mult; însă un westman trebuie să se deprindă cu asemenea incidente. Nu degeaba li se spune acestor ţinuturi the dark and bloody grounds, adică întunecoase şi însîngerate.

Vă asigur că terenul de aici e îmbibat la fiece pas cu sînge, iar insul care posedă un nas atît de simţitor, încît nu suportă mirosul sîngelui, mai bine rămîne acasă şi bea apă îndulcită. Nu vă puneţi povestea la inimă şi daţi-mi lăbuţa aceea, să v-o frig.

— Mulţumesc, Sam; nu, zău, nu mănînc! V-aţi decis ce faceţi cu Rattler?

— Am discutat, fireşte, cazul.

— Ei şi ce pedeapsă aţi stabilit?

— Pedeapsă?! Credeţi că e nevoie de pedeapsă?

— Hotărît lucru.

— Aşa! Şi cum socotiţi să procedăm? Să-l ducem cumva la San Francisco, la New York sau la Washington şi să-l dăm în judecată pentru crimă?

— Fleacuri! Noi înşine sîntem autoritatea care are dreptul să-l judece. Trebuie să se supună legilor vestului.

— Ia te uită cîte ştie acest greenhorn despre legile Vestului sălbatic!

Nu cumva v-aţi ostenit pînă încoace, din bătrîna Germanie, ca s-o faceţi pe judecătorul suprem? Ori sînteţi rudă cu Klekih-Petra sau măcar prieten?

— Ştii bine că nu.

— Iată punctul principal. Într-adevăr, Vestul sălbatic are legile sale specifice, trainice. Vestul cere ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, sînge pentru sînge, cum scrie în Biblie. Dacă se săvîrşeşte un omor, cel îndreptăţit poate să-l ucidă pe făptaş fără întîrziere, sau ia fiinţă un tribunal care dă verdictul şi-l execută imediat. Astfel ne debarasăm de ticăloşii care, altminteri, ar sări în capul vînătorilor cinstiţi.

— Ei bine, să alcătuim un tribunal.

— Pentru asta e nevoie mai întîi de un acuzator.

— Eu voi fi acuzatorul.

— Cu ce drept?

— Cu dreptul omului care nu poate tolera ca o asemenea crimă să nu fie pedepsită.

— PshawVorbiţi exact ca un greenhorn. Vă puteţi constitui acuzator în două ipoteze: mai întîi, dacă cel ucis v-a fost rudă, prieten sau camarad; ceea ce nu e cazul, aţi recunoscut şi dumneavoastră. În al doilea rînd, aţi putea deveni acuzator al ucigaşului dacă aţi fi chiar, dumneavoastră cel ucis, hi-hi-hi-hi! Sînteţi cumva respectivul?

— Ascultă, Sam, chestiunea nu e dintre acelea care se pretează la spirite!

— Ştiu, ştiu! Am precizat lucrurile numai pentru a nu da loc la confuzii; fiindcă, în cazul unui omor, cel dintîi care ar avea dreptul sfînt de a cere pedepsirea ucigaşului ar fi, desigur, însăşi victima. Prin urmare, nu aveţi nici o justificare să vă dirijaţi în acuzator şi ne aflăm cu toţii în aceeaşi situaţie. Iar unde nu există acuzator, nu poate fi nici judecător. Lipseşte, aşadar, temeiul de a forma un tribunal.

— Va să zică, Rattler să scape nepedepsit?!

— Nicidecum. Nu vă pripiţi! Vă dau cuvîntul meu că-şi va primi răsplata tot atît de sigur cum glonţul plecat din buna mea Liddy îşi atinge ţinta. Las' că vor avea grijă apaşii.

— Atunci pedeapsa ne va lovi şi pe noi!

— Foarte probabil. Dar vă imaginaţi că, ucigîndu-l pe Rattler, am evita primejdia? Toţi sîntem o apă. Apaşii nu-l consideră numai pe el drept asasin, ci şi pe noi; cu siguranţă că, dacă le cădem în mîini, ne tratează ca atare.

— Chiar dacă ne dezbărăm de el?

— Chiar şi atunci. Ne curăţă fără să întrebe dacă Rattler se mai află printre noi. Dar cum aţi vrea să scăpăm de el?

— Să-l alungăm.

— În privinţa asta, ne-am şi sfătuit. Am ajuns la concluzia că, mai întîi, n-avem dreptul să-l alungăm din mijlocul nostru şi, al doilea, chiar de-am avea un asemenea drept, n-ar fi cuminte s-o facem.

— Zău, Sam, nu te-nţeleg! Dacă un om nu mi-e pe plac, mă despart de el. Dar încă un ucigaş! Sîntem oare obligaţi să tolerăm mai departe printre noi o astfel de canalie şi pe deasupra un beţivan înrăit, care ne poate provoca noi şi noi încurcături?

— Din păcate, sîntem obligaţi. Rattler a fost angajat, ca şi noi, adică eu, Stone şi Parker, pentru paza dumneavoastră şi numai cei care l-au angajat, care îl plătesc au calitatea să-l concedieze. Trebuie să ne menţinem în cadrul legal.

— Cadru legal! Faţă de cine? Faţă de un om care calcă în picioare zi de zi legile umane!

— Ei şi! Admit că teza dumneavoastră e foarte justă; totuşi, nu trebuie să comitem o greşeală, sub pretext că altul a comis o crimă, vă spun cinstit: înainte de toate, respectul autorităţii. De aceea noi, westmenii, care ţinem eventual loc de autoritate, avem toate motivele să ne păstrăm reputaţia neştirbită. Şi pe urmă, daţi-mi voie să vă întreb, ce-ar face Rattler dacă l-am alunga?

— Îl priveşte!

— Şi pe noi de asemenea! Căci am fi în orice clipă ameninţaţi; aproape sigur că ar umbla să se răzbune. E de preferat, deci, să rămînă printre noi, sub ochii noştri, decît să-l gonim şi pe urmă dumnealui să ne dea tîrcoale şi să expedieze cui vrea el cîte un glonţ în cap.

Sper că acum veţi fi şi dumneavoastră de acord.

Vorbind astfel, mă privi cu tîlc şi-mi făcu semn cu ochiul către oamenii lui Rattler. U pricepui bine: dacă l-am pedepsi, probabil că aceştia ar face cauză comună cu banditul.

Îmi spuneam şi eu la fel. Nu aveam nici o încredere în ei. De aceea i-am răspuns lui Sam:

— Înţeleg. După ce mi-ai expus situaţia, recunosc şi eu că e preferabil ca lucrurile să meargă de la sine. Acum însă, mă îngrijorează apaşii. Nu încape îndoială că vor reveni ca să ne-o plătească.

— Se vor întoarce, de bună seamă şi aceasta cu atît mai sigur, cu cît n-au proferat nici o ameninţare. Au procedat nu nu tot foarte demn, dar şi foarte înţelept. Dacă s-ar fi răzbunat pe loc şi presupunînd că n-am fi ripostat, ceea ce nu prea cred, atunci numai Rattler şi-ar fi luat porţia. Dar ei ne condamnă pe toţi, pentru că ştiu că Rattler e dintr-ai noştri şi pentru că, din pricina măsurătorilor, ne socotesc duşmani trimişi aici ca să le răpească ţara şi avutul. Iată de ce s-au stăpînit şi ne-au