Toynbee visează la un imperiu otoman unde fanarioţii, pe nesimţite, ar fi pus mâna pe cele mai de seamă verigi ale cârmuirii, ducând încetul cu încetul la crearea unui stat multirasial, în care turcii musulmani şi creştinii de toate naţiile ar fi trăit în bună înţelegere, însă răscoala grecească din 1821, provocată artificial prin molipsire de la Revoluţia franceză, ar fi stricat totul.

  Să-1 lăsăm pe Toynbee să viseze că reface Istoria, în realitate, şaptesprezece ani după ce Constantin Mavrocordat a murit ca vrednic slujitor al Porţii, nepotul său Alexandru (acela pe care d'Hau-terive îl însoţise în Moldova) fuge în Rusia. şi treizeci şi cinci de ani mai târziu, un alt Alexandru Mavrocordat, un nepot de fiu, eroul de Ia Missolonghi, prieten cu Byron şi Shelley, se află în fruntea răscoalei din Peloponez. în nord, tot un fanariot conducea răzmerita: Alexandru Ipsilanti, fiul domnitorului Constantin şi general în armata rusească. Turbând de furie din pricina acestei „trădări", turcii, la Constantinopol, aveau să măcelărească zeci de membri ai marilor familii fanariote, împreună cu însuşi Patriarhul ecumenic.

  Asa lua sfârşit cariera fanarioţilor aflaţi în slujba imperiului otoman35.

  CAPITOLUL AL TREILEA.

  Boierii.

  Boierii moldovalahi văzuţi de străini: port, casă, caracter.

  Ion Ghica povesteşte nemaipomenita misiune a „contelui" Dudescu pe lângă Bonaparte.

  Luxul orbitor al boierilor. Schimbarea moravurilor la începutul veacului. Saint-Marc Girardin şi jeluirea bătrânului boier.

  Obârşia clasei boiereşti; bogăţia şi puterea „marilor boieri".

  Pământeni şi fanarioţi; originea împărătească a Cantacuzinilor din veacul al XVI-lea şi „mica istorie" a unor Paleologi din veacul al XlX-lea.

  Boierii mari de Curte şi boierii de tară; boierii decăzuţi sau mazilii; parveniţii sau ciocoii.

  „Sunt găzduit într-unul din acele superbe palate pe care boierii le construiesc după gustul oriental; sunt peste o sută cincizeci şi se înaltă deasupra celorlalte clădiri din capitala Moldovei."

  Printul de Ligne36, care se întorcea de la Ociakov, unde fusese trimis de losif II pe lângă ostile lui Potemkin, îşi scrie impresiile şi le trimite contelui de Segur, ministrul Franţei la Sankt-Petersburg, într-o scrisoare datată Iaşi, l decembrie 1788. Curtenitor şi un pic poet, bucurându-se din plin de tihnă şi de far niente în mijlocul societăţii moldoveneşti, iată cum descrie el îmbrăcămintea soţiilor de boieri: „O fostă străvezie, scurtă şi strimtă, abia de ascunde încântătoa-rele lor forme, iar cele două mere minunate din grădina Amorului se întrezăresc printr-un văl în care stau ca într-un buzunar."

  Printul scrie mai departe: „Capul le este acoperit cu o stofa neagră sau de culoarea focului şi străluceşte datorită diamantelor ce împodobesc acest soi de turban sau de boneţica nemaipomenit de frumoasă.

  Perle de un frumos alb-albastru le împodobesc gâtul şi braţele, atunci când nu poartă nişte reţele subţiri pline de ţechini sau de jumătăţi de ducat, înşiraţi aşa cum sunt înşiraţi şi pe la cusăturile hainelor, unde am văzut cu ochii mei până la trei mii. Restul vesmân-tului lor oriental este din stofă brodată sau lucrată cu aur şi argint, tivit cu blănuri preţioase, aidoma vesmintelor boierilor, care nu se deosebesc întru nimic de turci, dacă, pe deasupra tichiei roşii, nu-şi pun căciula, care nu seamănă cu turbanul." într-o lucrare apărută, în acelaşi an, 1788, la Neapole, fostul consul al Austriei, Raicevich, spunea şi el, vorbind despre îmbrăcămintea femeilor din Tara Românească, că „vesmintele acestea, făcute fie din ţesături de India, fie din sal de Caşmir, căptuşite cu zibelină şi cu alte blănuri scumpe din Rusia, sunt împodobite pe la toate cusăturile şi pe margini cu şireturi sau cu broderii de la Viena,'si costă până la trei mii de florini".

  Printul de Ligne descrie apoi şiragul de diamante sau de perle, coral, lapislazuli, agate sau lemn de trandafir, cu care degetele bărbaţilor şi ale femeilor se joacă tot timpul. Femeile sunt fardate foarte tare şi unghiile le sunt vopsite cu roşu aprins. şi spune mai departe: „Şapte-opt servitori, pentru boieri, şi tot atâtea fetişcane pentru nevestele lor, tineri cu toţii şi cu o înfăţişare plăcută, se află tot timpul prin iatacuri şi prin saloane, alături cu mai toată lumea, deoarece nu se deosebesc de stăpâni decât prin vesminte, mai scumpe la aceştia din urmă. Fiecare are câte o treabă: unul aduce o farfurioară şi o linguriţă cu dulceaţă de trandafir; un altul arde sau toarnă parfumuri care umplu salonul cu miresme; unul aduce o ceaşcă cu cafea, o fată un pahar cu apă, şi lucrul acesta se repetă la douăzeci de boieri într-o singură zi. Căci, dacă te duci în casa lor, ar fi o mare necuviinţa să-i refuzi.

  Odăile în care dormim sunt bune, bine încălzite; m-am îmbrăcat şi eu cum se îmbracă boierii de pe aici. Mă duc adesea pe la ei ca să cuget, deoarece eu nu stiu decât vreo câteva vorbe româneşti, şi habar n-am de greaca vorbită de doamnele acestea, care dispreţuiesc limba bărbaţilor lor; de altfel, aici se vorbeşte putin: teama de turci, obiceiul de a afla o veste proastă, nesiguranţa vieţii lor, atât dinspre partea Divanului de la Constantinopol cât şi dinspre cea a Domnitorului, i-au deprins pe oameni cu o tristeţe de neînvins; cincizeci de inşi, ce se adună zilnic pe Ia unul sau pe la altul, aşteaptă parcă funia fatală si, la fiecare clipă, auzi pe câte cineva spunând: tatăl meu a fost sugrumat din porunca Porţii, fratele meu din porunca Domnitorului.

  Fetele boierilor sunt închise aşa cum sunt închise turcoaicele, în haremuri cu zăbrele de lemn, adesea aurite. Privind printre acestea, ele îşi pot alege un soţ; însă bărbaţii nu le văd pe ele decât ca să locuiască împreună, după scurta ceremonie din biserica grecească.

  Constantinopolul dă tonul pentru Iaşi, aşa cum Parisul îl dă pentru provincie, şi cel mai repede ajunge moda; galbenul era culoarea îndrăgită de sultani; la Iaşi, a fost culoarea îndrăgită de femei; pipele foarte lungi din lemn de cireş înlocuiseră, la Constantinopol, pipele de lemn de iasomie; altele noi, boierii, nu mai avem. Slugile acestor Domni le duc în spatele trăsurilor deschise; doar lor