biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Hotul de carti top romane conteporane de citit gratis .pdf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Hotul de carti top romane conteporane de citit gratis .pdf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 32 33 34 ... 118
Mergi la pagina:
cu ea plecaseră şi clienţii evrei). Steinerii improvizau ca să se descurce. Ca mulţi alţi oameni de pe strada Himmel, trebuiau să facă troc. Liesel îi dădea ceva de mâncare de la ea de acasă, dar nu avea nici ea din abundenţă. Mama făcea de obicei supă de mazăre. În serile de duminică o gătea – şi nu doar atât cât să mai aibă una-două zile. Făcea destul de multă supă de mazăre ca să le ajungă până duminica următoare. Apoi, duminică, gătea iarăşi. Supă de mazăre, pâine, câteodată o porţie mică de cartofi sau carne. Nu lăsai nimic în farfurie şi nu puneai vreo întrebare, şi nu te plângeai.

La început, făceau diverse lucruri ca să uite de asta.

Lui Rudy nu îi era foame dacă juca fotbal pe stradă. Sau dacă luau bicicletele de la fratele şi sora lui şi mergeau până la magazinul lui Alex Steiner ori îl vizitau pe papa, dacă lucra în ziua respectivă. Hans Hubermann stătea cu ei şi le spunea bancuri în lumina târzie a după-amiezii.

Cu sosirea câtorva zile călduroase, o altă distracţie era să înveţe să înoate în râul Amper. Apa era încă puţin cam rece, dar mergeau oricum.

– Haide, o îndemna Rudy în apă. Doar aici. Nu e aşa de adâncă aici.

Ea nu văzu gaura imensă în care intra şi se cufundă cu totul. A înotat câineşte ca să se salveze, deşi aproape că s-a înecat cu apa înghiţită.

– Saukerl ce eşti, îl acuză ea când se prăbuşi pe malul râului.

Rudy s-a asigurat că păstrează distanţa. Văzuse ceea ce îi făcuse lui Ludwig Schmeikl.

– Acum poţi să înoţi, nu?

Ceea ce nu o înveseli prea tare şi plecă grăbită. Părul îi era lipit de faţă şi îi curgeau muci din nas. El strigă după ea:

– Asta înseamnă că nu primesc un sărut pentru că te-am învăţat? Ce neobrăzare!

 

Era inevitabil.

Deprimanta supă de mazăre şi foamea lui Rudy i-a împins într-un final spre hoţie. I-a făcut să se alăture unui grup de copii mai mari care furau de la fermieri. Hoţi de fructe. După un meci de fotbal, Liesel şi Rudy au descoperit beneficiile de a fi atenţi la ce se întâmplă. Stând în faţa uşii casei lui Rudy, l-au observat pe Fritz Hammer – un băiat mai mare, din echipa adversă – mâncând un măr. Era din soiul Klar – care se cocea în iulie şi august – şi arăta uimitor în mâna lui. Poate că trei sau mai multe mere erau înghesuite în buzunarele jachetei. S-au apropiat.

– De unde ai alea? l-a întrebat Rudy.

La început, băiatul doar rânji.

– Şşşt. Apoi, extrase un măr din buzunar şi îl zvârli în aer. Doar uitaţi-vă la el, îi avertiză el. Nu-l mâncaţi.

S-au luat după el data următoare când l-au văzut pe acelaşi băiat purtând aceeaşi jachetă într-o zi prea caldă pentru asta. I-a condus până în partea de amonte a râului Amper. Era aproape de locul în care Liesel citea uneori cu papa al ei când începuse să înveţe.

Acolo se afla un grup de cinci băieţi, unii înalţi şi subţiri, alţii scunzi şi slabi.

 

Existau câteva astfel de grupuri în Molching, la acea vreme, unele având membri chiar şi în vârstă de şase ani. Liderul acestui grup era un infractor simpatic, de cincisprezece ani, pe nume Arthur Berg. Privi în jur şi îi văzu pe cei doi copii de unsprezece ani în spatele lui.

– Und? întrebă el. Şi?

– Mor de foame, răspunse Rudy.

– Şi e rapid, zise Liesel.

Berg se uită la ea.

– Nu-mi amintesc să-ţi fi cerut părerea. Era un adolescent înalt şi cu gâtul lung. Pe faţă coşurile îi erau grupate în pâlcuri. Dar te plac, spuse el. Era prietenos, într-un fel adolescentin, dezgheţat. Nu e ea cea care l-a bătut pe fratele tău, Anderl?

Vestea ajunsese la ei, cu siguranţă. O chelfăneală bună impresionează indiferent de vârstă.

Băgă de seamă un alt băiat – dintre cei scunzi şi slăbuţi –, cu păr blond, zburlit şi piele de culoarea gheţii.

– Cred că da.

– Ea e, confirmă Rudy.

Andy Schmeikl se apropie şi o cercetă de sus până jos, cu o expresie meditativă înainte să zâmbească larg.

– Bună treabă, puştoaico! Chiar o bătu pe spate, dând peste un omoplat ascuţit. Şi eu aş fi fost bătut măr dacă aş fi făcut asta.

Arthur trecuse mai departe, la Rudy.

– Şi tu eşti cel cu Jesse Owens, nu-i aşa?

Rudy dădu din cap.

– Este clar, zise Arthur, eşti un idiot – dar eşti genul nostru de idiot. Veniţi!

Erau acceptaţi.

 

Când ajunseră la fermă, lui Liesel şi lui Rudy li s-a aruncat un sac. Arthur Berg apucă sacul său de pânză tare. Îşi trecu o mână prin şuviţele moi.

– Vreunul dintre voi a mai furat înainte?

– Sigur că da, îl asigură Rudy. Tot timpul.

Nu a fost foarte convingător.

Liesel a răspuns mai la obiect:

– Am furat două cărţi, la care Arthur râse cu trei fornăituri scurte, iar coşurile i se deplasau de la locurile lor.

– Cărţile nu sunt de mâncat, scumpo.

 

După aceea, toţi au examinat merii care erau aflaţi în rânduri lungi, strâmbe. Arthur Berg dădea ordine.

– Unu, zise el. Nu vă prindeţi în gard. Dacă rămâneţi agăţaţi în gard, vă abandonăm. Clar? Cu toţii au dat din cap sau au zis da. Doi. Unul în pom, altul jos. Cineva trebuie să le adune. Îşi freca mâinile. Se distra. Trei. Dacă vedeţi pe cineva că vine, strigaţi tare să treziţi morţii – şi fugim toţi. Richtig?

– Richtig, se auzi corul.

DOI HOŢI DE MERE ÎNCEPĂTORI, ŞOPTIND: – Liesel, eşti sigură? Mai vrei să faci asta?– Uită-te la sârma ghimpată, Rudy, e aşa de înaltă!– Nu, nu, uite, arunci sacul peste ea. Vezi? Ca ei.– Bine.– Hai, atunci!– Nu pot! Ezită. Rudy, eu…– Mişcă, Saumensch!

O împinse spre gard, aruncă sacul gol peste sârmă şi se caţără peste ea, alergând spre ceilalţi. Rudy urcă în cel mai apropiat pom şi începu să arunce merele. Liesel stătea sub măr, punându-le în sac. După ce-l

1 ... 32 33 34 ... 118
Mergi la pagina: