Cărți «Scara magică spre succes descarcă cărți motivaționale online gratis pdf 📖». Rezumatul cărții:
– Cât de mult crezi că va trebui să aștepți? a întrebat omul.
– Nu știu cât de mult, dar sper să scap cât mai repede de aici, pentru că nu există oportunități aici pentru tipi deștepți ca mine. Am o diplomă de liceu și aș putea avea o slujbă mult mai bună dacă mi s-ar ivi ocazia.
– Da? a întrebat străinul. Dacă ți-aș oferi chiar acum o slujbă mai bună decât cea pe care o ai, crezi că ți-ar fi mai bine decât ți-e acum?
– N-aș putea spune, a răspuns tânărul.
– Atunci, a zis străinul, permite-mi să-ți ofer sugestia că posturile mai bune apar de obicei în calea celor care sunt pregătiți să le ocupe. Dar nu cred că tu ești gata pentru un post mai bun; cel puțin nu atâta vreme cât ai acest mod de a gândi. Poate că există o mare oportunitate pentru tine exact aici, în locul în care ești acum. Dă-mi voie să-ți recomand… (Și aici i-a recomandat cartea motivațională a anului.) Ar putea să-ți dea o idee care să-ți fie de folos toată viața.
Străinul s-a urcat în mașină și a plecat. Era președintele corporației care deținea benzinăria. Tânărul vorbise cu angajatorul lui fără să o știe și fiecare cuvânt pe care l-a scos i-a distrus șansele de a atrage asupra lui o atenție favorabilă.
Mai târziu, aceeași benzinărie a fost dată în grija unui alt tânăr și a devenit una dintre cele mai profitabile benzinării deținute de companie. Stația e practic aceeași ca înainte să fi fost predată unui nou manager. Magazinul dinăuntru este exact la fel, prețurile sunt aceleași, dar personalitatea omului care îi întâmpină pe cei care opresc la benzinărie nu este aceeași.
Practic, orice succes în viață depinde, în ultimă instanță, de personalitatea omului. O fire neplăcută poate distruge șansele omului educat, și asemenea firi chiar distrug multe astfel de șanse.
Abilitățile actoricești ca parte a personalității
Viața poate fi numită pe bună dreptate o mare piesă de teatru, în care abilitățile actoricești sunt de maximă importanță. Oamenii de succes din toate domeniile sunt, în general, actori foarte buni; adică au obiceiul de a juca un rol în funcție de cel care se află în fața lor. Hai să comparăm câteva personalități faimoase din diverse domenii în privința abilităților lor actoricești. Următorii s-au bucurat la un moment dat de un succes nemaipomenit în domeniile lor de activitate, pentru că geniul și invențiile lor au fost puse în valoare de abilitățile lor actoricești:
Theodore Roosevelt
Henry Ford
Thomas A. Edison
Billy Sunday
William Randolph Hearst
George Bernard Shaw
Mai jos urmează o listă de persoane bine-cunoscute, fiecare faimoasă pentru o calitate anume, dar având mai puține abilități actoricești decât cei din prima listă:
Woodrow Wilson
Calvin Coolidge
Herbert Hoover
Abraham Lincoln
Includerea numelui lui Lincoln aici dovedește că celelalte calități neprețuite pe care le poseda au fost dominante și l-au plasat în topul personalităților celebre, în ciuda lipsei lui naturale de abilități actoricești. Un bun actor este cel care înțelege cum să livreze mulțimii ceea ce aceasta așteaptă de la el. Succesul nu este o chestiune de șansă sau de noroc. Este rezultatul planurilor atente și al punerii minuțioase în scenă și al jocului actoricesc abil al actorilor implicați.
Ce e de făcut în legătură cu acest defect al omului care nu a fost binecuvântat cu o personalitate care să-l facă apt să fie un bun actor? Este o asemenea persoană destinată eșecului pe viață din cauză că natura a neglijat să o înzestreze cu o astfel de personalitate?
Deloc! Iată unde intervine principiul Minții Supreme. Aceia care nu au personalități plăcute pot să se înconjoare de oameni care compensează această lipsă. Finanțistul J.P. Morgan avea o atitudine combativă, care îl împiedica să fie un actor bun. Totuși, s-a asociat cu alții, care au adus ce îi lipsea în această privință.
Henry Ford nu a fost binecuvântat de la natură cu abilitatea înnăscută de a juca teatru, iar personalitatea sa nu era sută la sută perfectă, dar, știind cum să se folosească de principiul Minții Supreme, a trecut peste acest defect înconjurându-se de oameni care aveau această abilitate.
Care sunt cele mai importante caracteristici ale talentului actoricesc?
Prima este abilitatea de a apela la imaginația publicului și de a menține interesul și curiozitatea oamenilor cu privire la activitățile tale. A doua este profunda înțelegere a valorii atracției psihologice prin intermediul publicității. A treia, să ai suficientă agerime a minții încât să-ți permită să identifici și să folosești prejudecățile, aprecierile și lipsa de apreciere a publicului în momentul psihologic potrivit.
Un rezumat al factorilor care constituie o personalitate plăcută
În continuare, iată o listă condensată cu descrierea factorilor majori care stau la baza unei personalități plăcute:
1.Modul în care strângi mâna cuiva
2.Îmbrăcămintea și postura
3.Vocea, tonul, volumul și calitatea acesteia
4.Tactul
5.Sinceritatea scopului
6.Alegerea cuvintelor, potrivirea lor în context
7.Calmul
8.Altruismul
9.Expresia facială
10.Gândurile dominante (pentru că se înregistrează în mințile celorlalți)
11.Entuziasmul
12.Onestitatea (intelectuală, morală și economică)
13.Magnetismul (rata înaltă de vibrații datorate unei sexualități bine definite, sănătoase)
Dacă dorești să faci un experiment interesant și poate chiar util, analizează-te și dă-ți o notă în privința fiecăruia dintre acești treisprezece factori ai personalității plăcute. O verificare atentă a acestor treisprezece puncte te-ar putea ajuta să observi care sunt lucrurile ce îți pot permite să elimini defectele care fac succesul imposibil.
Va fi, de asemenea, un experiment interesant acela de a-ți forma obiceiul să-i analizezi pe cei pe care îi cunoști îndeaproape, evaluându-i în funcție de cele treisprezece puncte descrise aici. Un asemenea obicei te va ajuta, în timp, să găsești în alți oameni cauzele succesului sau ale eșecului.