Un greenhorn nu se pricepe în astfel de operaţii. Fiţi atent şi învăţaţi cum se procedează! Altă dată, de-ar fi să mai prepar asemenea delicatesă, nu păpaţi nimic; o mănînc eu toată.

Sam, dragul de el, nu vorbea fără temei: de îndată ce opera fu gata şi dădui de gustul fripturii, mă năvăli o poftă de mîncare cum de mult nu încercasem; uitai de preocupările mele şi mîncai şi mîncai pînă la ultima firimitură.

— Aţi văzut! Se bucură Sam. Pariez că e mult mai plăcut să mănînci dintr-un grizzly decît să te lupţi cu el. Aţi constatat-o pesemne şi singur. Acum mai tăiem cîteva bucăţi zdravene din coapsă şi le punem la frigare. Mîine le luăm la drum ca provizii; în asemenea deplasări se poate să n-ai timp pentru vînătoare şi nici posibilitatea să aprinzi focul. Dumneavoastră, sir, culcaţi-vă şi trageţi un pui de somn; pornim în revărsat de zori şi avem nevoie de toată vigoarea trupului.

— Well, mă duc la culcare. Dar mai întîi, ia spune, ce cal ţi-ai ales pentru mîine?

— Ce cal? Nici unul.

— Atunci?

— Auzi întrebare! Vă imaginaţi că am să încalec un crocodil sau ca să zic aşa, vreo altă pasăre? Călăresc pe catîrul meu, pe Mary.

— Eu n-aş face-o.

— Şi de ce, mă rog?

— Încă nu-ţi cunoşti suficient animalul.

— În schimb, mă cunoaşte el. Îmi poartă un respect grozav, dobitocul, hi-hi-hi-hi!

— Totuşi, la o expediţie cum e aceea de mîine, nu strică să fim foarte prevăzători, să chibzuim cu grijă. Un cal nesigur poate să strice totul.

— Într-adevăr? Rîse Sam.

— Da, subliniai. Ştiu că fornăitul unui cal poate costa viaţa călăreţului.

— Ah, ştiţi şi asta? Deştept băiat, n-am ce zice! Tot din cărţi aţi cules-o?

— Exact.

— Mi-am închipuit! Trebuie că e nespus de interesant să citeşti asemenea cărţi. Dacă n-aş fi westman, m-aş duce în est, m-aş instala comod pe o canapea şi aş citi numai poveşti frumoase despre indieni.

Cred că aşa poţi ajunge grăsun şi rotofei, deşi nu te-alegi cu laba de urs decît pe hîrtie. Sînt foarte curios dacă bunii gentlemeni care scriu asemenea istorii au trecut vreodată dincolo de Mississippi!

— Probabil că majoritatea au trecut.

— Aşa? Credeţi?

— Cred.

— Eu nu. Am serioase motive să mă îndoiesc.

— Şi motivele ar fi...?

— Vi le spun, sir. Ştiam şi eu cîndva scrisul, dar l-am uitat; astăzi n-aş mai fi în stare să-mi aştern numele pe hîrtie sau pe tăbliţa de şcolar. O mînă care a strunit atîta vreme caii, a tras cu puşca, a mînuit cuţitul şi lasso-ul nu se mai pretează să mîzgălească pe hîrtie tot felul de bazaconii, Un westman sadea cu siguranţă că a uitat scrisul; iar dacă nu eşti westman, ce te apuci, mă rog, să scrii despre lucruri pe care nu le cunoşti?!

— Hm! Ca să scrii o carte despre vest nu e nevoie să stai aici pînă se înţepenesc degetele şi nu mai poţi scrie.

— Hodoronc-tronc! Ce-am susţinut eu? Am spus că numai un westman destoinic ar putea scrie ca lumea, adică potrivit adevărului; dar vedeţi, un astfel de om nu se apucă să scrie.

— De ce?

— Fiindcă nu-i trece prin minte să părăsească vestul ăsta, unde nu se prea găsesc călimări. Preria e ca marea: cine a cunoscut-o şi a îndrăgit-o nu se mai desparte de ea. Toţi aceşti scriitoraşi n-au habar ce înseamnă vestul; dacă l-ar fi cunoscut, n-ar fi şters-o de aici pentru a înnegri apoi cu cerneală sute de pagini. Asta-i părerea mea şi tare mă tem că am dreptate.

— Nu prea. Cunosc, de pildă, pe unul care a îndrăgit aceste locuri şi vrea să ajungă vînător iscusit. Se va întoarce, totuşi, din cînd în cînd, în lumea civilizată, ca să scrie cărţi despre Vestul sălbatic.

— Ce vorbiţi! Cine-o fi? Întrebă Sam, privindu-mă curios.

— Ai putea să-l ghiceşti.

— Să-l ghicesc? Zău? Nu cumva chiar dumneavoastră?

— Eu.

— Măi, să fie! Vreţi, prin urmare, să intraţi în tagma trîntorilor care scriu cărţi?

— Eventual.

— Lăsaţi-vă, sir, de ideea asta, vă rog din tot sufletul. Dacă vă apucaţi de asemenea lucru, atunci vă duceţi pe copcă, zău aşa!

— Mă îndoiesc.

— Iar eu o susţin sus şi tare. Pot să şi jur! Strigă el cu patimă.

Aveţi măcar cea mai slabă idee de viaţa ce vă aşteaptă?

— De ce n-aş avea?

— Ei?

— Călătoresc prin lume, cunosc ţări şi popoare şi mă întorc, din timp în timp, acasă, în patrie, ca să aştern netulburat pe hîrtie impresiile şi întîmplările trăite.

— Şi cu ce scop, pentru Dumnezeu? Asta n-o înţeleg.

— Cu scopul de a fi un mentor al cititorilor mei şi, între altele, ca să cîştig parale.

— Zounds! Mentor al cititorilor! Şi să cîştige parale! Sir, sînteţi într-o ureche, dacă nu mă-nşel! Cititorii nu vor învăţa nimic de la dumneavoastră, fiindcă nu vă pricepeţi la nimic. E posibil oare ca un greenhorn împăiat să ajungă mentorul cititorilor săi? Vă asigur că nu veţi găsi cititori nici de leac! Şi explicaţi-mi, vă rog, de ce adică, pentru numele tuturor sfinţilor, tocmai dumneavoastră v-aţi băgat în cap să deveniţi mentor şi încă mentorul unor cititori inexistenţi?! Nu există destui dascăli pe lumea asta? E nevoie să sporiţi tagma lor?

— Ascultă-ncoa', Sam, a fi dascăl e o profesiune extrem de serioasă, chiar sacră.

— Pshawl Un westman e mult mai important, de mii de ori mai important! Asta o ştiu, pentru că sînt şi eu westman, cîtă vreme dumneavoastră abia dacă aţi deprins să vă ştergeţi nasul. Încît va trebui să mă opun categoric intenţiei dumneavoastră de a deveni mentorul cititorilor şi de a cîştiga pe deasupra şi bani! Ce idee! Absolut fistichie! Ia spuneţi, cît costă o carte din acelea pe care aţi vrea s-o scrieţi?

— Un dolar, doi, chiar trei, depinde cît e de mare.

— Bun! Şi cît costă o blană de biber? Cam cît? Un puitor de capcane cîştigă incomparabil mai mult decît un mentor al cititorilor care, dac-ar avea nenorocul să vă citească, n-ar învăţa decît prostii. Vreţi să cîştigaţi bani! Aici, în vest, e o treabă cît se poate de uşoară. Banul se află peste tot, în prerie, în pădurile virgine, printre