stînci şi în fundul apelor. Şi ce trai mizerabil aţi duce ca scriitor! În locul apei limpezi din izvoarele vestului, aţi bea cerneală neagră şi cleioasă; v-aţi roade pana de gîscă în loc să degustaţi labe de urs şi coapse de bivol; deasupra capului aţi avea nu cerul albastru, ci tavanul scund, coşcovit; sub picioare, în locul ierbii moi şi verzi, o duşumea de scînduri, numai bună să provoace dureri de şale. Aici călăriţi pe un dereş, dincolo pe un fotoliu desfundat. Aici, pe ploaie sau furtună, puteţi culege mană cerească; acolo, la primul strop de ploaie, vă acoperiţi capul cu umbrele roşii sau verzi. Aici sînteţi un om liber, voios, cu arma în mînă; acolo staţi ghemuit la masa de scris şi vă irosiţi puterile chinuind condeiul sau creionul... ei, mă opresc aici, ca să nu fulger şi mai tare. Însă dacă v-aţi pus cu adevărat în gînd să deveniţi mentorul cititorilor, atunci sînteţi omul cel mai de plîns din cîţi trăiesc pe faţa pămîntului!

Se enervase de-a binelea; ochişorii lui scăpărau şi obrazul, cît se vedea din desişul bărbii, i se colorase în rubiniu, ca şi vîrful nasului.

Bănuiam ce-l supărase atîta şi aş fi vrut s-o aflu chiar din gura lui; turnai deci untdelemn peste foc:

— Totuşi, dragă Sam, sînt convins că ţi-ar face şi dumitale plăcere dacă mi-aş atinge scopul şi aş deveni scriitor.

— Plăcere? Mie? Scutiţi-mă de nerozii! Ar fi cazul să ştiţi că nu înghit asemenea glume!

— Nu-i nici o glumă. Vorbesc serios.

— Serios? Atunci să mă lovească trăsnetul, dacă nu mă-nşel, ce găsiţi serios aici? Ce anume să-mi facă plăcere?

— Dumneata însuţi.

— Eu?

— Îţi va face plăcere, pentru că în cărţile mele va fi vorba de dumneata.

— De mine... de mine? Repetă el, în timp ce ochii miraţi i se dilatau din ce în ce.

— Întocmai, de dumneata. Doar am să te pomenesc în povestirile mele.

— Să mă pomeniţi? Adică să scrieţi despre ceea ce fac şi spun?

— Da. Relatez întîmplările prin care am trecut şi, ţinînd seama că am fost împreună, iată că apare şi Sam Hawkens în cărţile mele, aidoma celui din faţa mea.

Atunci Sam apucă arma, aruncă deoparte carnea pe care o ţinuse deasupra focului, luă o atitudine cruntă şi-mi strigă:

— Vă întreb cu toată seriozitatea şi de faţă cu aceşti martori, dacă intenţionaţi să comiteţi într-adevăr fapta cu pricina!

— Fireşte!

— Aha! În cazul acesta, vă poftesc să retrageţi imediat cele spuse şi să vă legaţi sub jurămînt că renunţaţi la idee!

— De ce?

— Fiindcă altminteri vă împuşc sau vă crap capul cu bătrîna mea Liddy pe care, cum vedeţi, o ţin în mîini. Aşadar: vreţi ori nu?!

— Nu vreau!

— Atunci lovesc! Strigă el, ameninţîndu-mă cu patul puştii.

— Dă-i drumul! Am răspuns calm.

Arma atîrnă cîteva clipe deasupra capului meu; apoi Sam o coborî, o azvîrli în iarbă şi, împreunîndu-şi a desperare mîinile, se jelui:

— Omul ăsta e trăznit, e nebun de-a binelea! Am bănuit eu încă din primul moment cînd mi-a spus că intenţionează să scrie cărţi şi să fie mentorul cititorilor săi; şi uite că acum bănuiala se adevereşte.

Numai un descreierat poate sta imperturbabil şi cu atîta sînge rece, în timp ce Liddy îi vîjîie deasupra capului. Ce să faci cu asemenea om? Cred că n-are leac!

— Nu-i nevoie de nici un leac, Sam dragă! L-am liniştit. Mintea mea e cît se poate de întreagă.

— Atunci de ce vă încăpăţînaţi? De ce preferaţi să vă zdrobesc oasele decît să rostiţi jurămîntul pe care vi-l cer?

— Pshaw! Sam Hawkens nu se va atinge de mine. Asta o ştiu.

— Ştiţi? Va să zică ştiţi! Şi, din păcate, ştiţi adevărul. Mai degrabă m-aş curăţa pe mine, decît să mă ating de un fir de păr din capul dumneavoastră.

— Iar jurăminte nu fac. Pentru mine, cuvîntul e ca şi un jurămînt, în plus, nu îngădui nimănui să-mi stoarcă vreo promisiune prin ameninţări, chiar dacă acestea vin din partea nobilei Liddy. Chestiunea cu cărţile nu-i aşa de idioată cum crezi. De altfel, dumneata n-ai de unde să cunoşti problema, dar ţi-o explic eu altă dată, cînd voi dispune de timp.

— Mulţumesc! Rosti Sam anevoie, în timp ce-şi relua locul şi punea carnea iarăşi la fript. N-am nevoie de lămuriri în chestiuni ce nu pot fi lămurite. Mentorul cititorilor! Să cîştigi bani ca făcător de cărţi!

Caraghios!

— Nu uita onoarea, Sam!

— Ce fel de onoare? Întrebă el, întorcîndu-şi brusc faţa spre mine.

— Onoarea de a fi citit de atîta lume. Ajungi renumit.

Sam ridică în aer halca de carne şi se răsti:

— Ci încetaţi odată, sir, că de nu, vă arunc drept în cap hartanul ăsta ce cîntăreşte pe puţin douăsprezece livre! Acolo e locul lui, pentru că sînteţi mai prost decît cel mai tîmpit dintre urşii grizzly. Să-ţi cîştigi faima scriind cărţi! Cine-a auzit vreodată o gugumănie mai jalnică! Eu nu, zău că nu! Ce ştiţi dumneavoastră despre faimă? Să vă spun eu cum ajunge cineva renumit. Iată blana de urs; vă îmbrăcaţi într-însa; îi tăiaţi urechile şi le fixaţi la pălărie, îi smulgeţi ghearele şi dinţii, vă faceţi din ele o salbă şi v-o atîrnaţi de gît. Aşa procedează orice alb sau indian peste care a dat norocul să răpună un grizzly.

Atunci, pe unde trece, lumea exclamă: "Uitaţi-vă la bărbatul acela! S-a bătut cu un urs cenuşiu!" Şi pretutindeni i se face loc cu plăcere şi cu adînc respect şi numele lui zboară din cort în cort, din ţinut în ţinut.

Aşa devii renumit. Înţeles? Ei, încercaţi acum să vă puneţi cărţile la pălărie şi să vă agăţaţi de gît o salbă de istorioare! Ce va spune lumea?

E nebun, nebun de legat! Iată cum arată faima de scriitor!

— Dar, Sam, ce te înfierbînţi atîta? Nici n-ar trebui să-ţi pese de treburile mele.

— Să nu-mi pese? Drace, peste ce om am dat, dacă nu mă înşel! Îl iubesc ca pe un fiu, îi sînt devotat pînă la nebunie şi dumnealui ar vrea să nu-mi pese! Asta-i culmea, ba mai mult, e chiar culmea culmilor! Individul are forţă de bivol, muşchi de mustang, tendoane şi vine de cerb, ochi de