Mare grozăvie! Un turc ce trecea pe acolo îl zăreşte, scoală cartierul în picioare; mulţimea mânioasă îl târăşte în fata judecătorului, care, pe loc, pune să-i taie capul. Iată cum trăiau – şi mureau – grecii din Fanar, în Oraşul ce fusese vestita capitală a imperiului lor.

  Moda apuseană a fost însuşită, mai întâi, de către femei. La început, la Iaşi, în timpul războiului austro-ruso-turc, din 1787-1791

  (în urma căruia, prin pacea de la Iaşi – 9 ianuarie 1792 – Rusia devenea pentru prima oară vecina nemijlocită a Moldovei).

  Însă „marele salt" se face, în ambele Principate, în timpul ocupaţiei ruseşti din 1806-1812. Langeron scrie în jurnalul său: „In 1806, am întâlnit încă multe femei purtând îmbrăcămintea orientală, trăind în case fără mobilă şi cu bărbaţi geloşi nevoie mare. însă revoluţia care s-a petrecut atunci la Iaşi, apoi la Bucureşti şi în provincie, a fost pe cât de rapidă pe tot atât de completă: după un an, toate femeile din Moldova şi din Tara Românească au luat portul european. De pretutindeni, au sosit, în cele două capitale, negustori de mode, croitorese, croitori, iar prăvăliile de la Viena şi de la Paris au scăpat de toate vechiturile care, la Iaşi, au părut nou-nouţe şi au fost plătite foarte scump. Curând, s-a văzut şi mobilă, ceva mai veche, adusă de la Viena cu mare cheltuială. Trăsurile care, mai înainte, arătau ca nişte birje vechi din Viena, au fost înlocuite cu trăsuri şi caleşti elegante. Casele s-au umplut de servitori străini, de bucătari francezi si, prin saloane şi iatacuri, nu s-a mai vorbit decât franţuzeşte. Aflând că, în ţările civilizate, unei femei îi şedea bine să aibă un amant, doamnele din Moldova şi-au luat câte doi, ca să fie cât mai la modă. Nici Petru I n-a schimbat înfăţişarea imperiului său mai iute decât a schimbat-o pe cea a Moldovei sosirea noastră acolo. Câţiva tineri au început să poarte frac; însă bătrânii şi bărbaţii cu slujbe şi-au purtat mai departe barba şi anteriul lung până la glezne.

  Dansul a trecut şi el printr-o revoluţie. Dansurile naţionale au fost interzise sau, măcar, dispreţuite. Lumea a învăţat dansurile poloneze, englezeşti, valsurile, dansurile franţuzeşti si, cum doamnele acestea au mare aplecare pentru tot ce au ele chef să înveţe, au ajuns, într-un singur an, să danseze minunat; când am sosit noi în Moldova, nu ştiau nici să meargă."

  Ştim din altă sursă că, la cererea boierilor, bătrânul print Prozo-rowski, comandantul-şef al oştirilor ruseşti, îi ceruse maestrului de ceremonii Narâskin de la Sankt-Petersburg să trimită un maestru de dans. A fost trimis la Iaşi, pentru un an, un anume Ivanov, însă, după un an, n-a fost lăsat să mai rămână, aşa cum ar fi dorit doamnele.

  În 1813, contele de Lagarde, la rândul său, notează că, la Bucureşti: „Vesmântul femeilor se aseamănă cu cel al doamnelor grecoaice de la Constantinopol, atât că-şi pun mai multe giuvaieruri; însă numai femeile în vârstă şi nevestele boierilor de rangul al treilea îl mai poartă. Celelalte se tin după moda de la Paris şi de la Viena, şi se întrec în bun-gust şi cochetărie cu elegantele din capitalele noastre".

  Iar câţiva ani mai târziu, Laurenton, în ale sale Nouvelles obser-vations sur la Valachie: „Rămâi uluit văzând cât de mult se cheltuieşte pe toalete şi cât de mare este luxul lor, care, cu siguranţă, în multe privinţe, îl întrece pe cel al doamnelor din cele mai mari capitale, căci diamantele şi rochiile de caşmir sunt podoabele lor obişnuite. Moda de la Paris este urmată cu sfinţenie, iar croitoresele venite din străinătate nu stau degeaba."

  Se pare însă că educaţia, cultura generală nu au înaintat la fel de iute. Lauren9on îşi exprimă părerea de rău după cum urmează: „Este păcat că sexul frumos, înzestrat în tara aceasta cu o fire atât de plăcută şi cu forme atât de fermecătoare, nu primeşte niciuna din binefacerile educaţiei. Doamnele din Muntenia, pe lângă mintea pe care le-a dat-o din plin natura, sunt foarte vioaie si, cu putină osteneală, s-ar putea înfrunta cu cele mai distinse femei din Europa."

  Despre moravurile societăţii moldoveneşti în timpul ocupaţiei ruseşti, generalul conte de Rochechouart (care îl însoţise în 1807, ca tânăr ofiţer în armata rusă, pe ducele de Richelieu, pe vremea aceea guvernator al Odessei, într-o călătorie în Moldova) avea să scrie, mai târziu, în memoriile sale: „Societatea din Iaşi, ca şi cea din Bucureşti, oferea pe arunci un spectacol rar: bărbaţii purtau haine lungi, bărbi lungi, pe cap aveau o căciulă numită calpac, asemănător cu toca magistraţilor de pe la noi, cu turbanul sau cu scufiţa umplută cu câlţi purtată de copiii noştri; erau îmbrăcaţi cu stofe din cele mai scumpe, încălţaţi cu papuci turceşti, în sfârşit, arătau ca nişte orientali; erau însă cu toţii oameni aleşi prin învăţătura şi purtările lor europeneşti, cei mai multi vorbeau o franţuzească desăvârşita şi cu expresii din cele mai frumoase; doar în felul de a umbla mai aveau ceva din gravitatea plictisitoare a turcilor, lucru ce nu-i prindea deloc, într-un salon, alături de doamne; ca să nu pară geloşi – şi ca să facă pe europenii civilizaţi, lăsau, împotriva voinţei şi obişnuinţei lor, o libertate fără margini scumpelor lor jumătăţi, care le supuneau fruntea la grele încercări: doamnele urmau moda cea mai nouă de la Paris şi Viena, atât în îmbrăcăminte, care nu mai avea nimic asiatic, cât şi când era vorba să-şi mobileze somptuoasele lor apartamente. Arătau ca nişte cuconite din cele mai elegante, cu purtările ce se întâlneau pe vremuri la curtea Franţei [.]. Pe de altă parte, vreo zece frumuseţi, nu mai putin ispititoare, îşi exercitau puterea farmecelor lor irezistibile asupra strălucitorilor ofiţeri de la cartierul general, încât mai fiecare cavaler îşi avea drăguţă sa. Judecind după toate acestea, ne putem lesne închipui cât de frumoasă era viaţa, în această nouă Capua, pentru roiul acela de ofiţeri însetaţi de plăceri, şi care, aproape toţi, şi-au lăsat aici inima, o parte din sănătate sau din avere, unii dintre ei chiar libertatea."