cerului şi ale pământului. Fraternitatea este via, iar Tatăl nostru Ceresc este fermierul. Oricare ramură din noi care nu produce fructe, este aruncată; iar fiecare ramură care produce fructe este curăţată de El, ca ea să poată produce şi mai multe fructe. Rămâneţi cu noi şi noi să rămânem cu voi. Deoarece nu oricare ramură poate produce fructe prin ea însăşi, excepţia stă în viţa de vie, tot aşa şi voi progresaţi numai dacă rămâneţi în Legea Sfântă, care este stânca pe care se sprijină fraternitatea noastră. Acela care rămâne în Lege este ca acela care adună multe fructe; pentru că fără Lege voi nu puteţi nimic. Dacă omul nu rămâne în Lege, el este ca o ramură îndepărtată şi se veştejeşte; şi oamenii taie şi îndepărtează astfel de ramuri şi le ard în foc.”

„Şi întocmai ca fraţii care au rămas în iubire unul pentru altul, aşa cum i-a învăţat Îngerul Iubirii, tot aşa noi vă cerem să vă iubiţi unul pe altul. Nu există iubire mai mare între oameni, decât de a învăţa Legea Sfântă unul de la altul şi de a se iubi unul pe altul. Tatăl Ceresc este în noi şi noi suntem în El şi noi vă întindem mâinile cu iubire şi vă cerem să fiţi ca unul din noi. Gloria pe care ne-a dat-o nouă, noi v-o dăm vouă; ca voi să puteţi fi ca unul, aşa cum noi suntem ca unul. Pentru că Tatăl vostru din Ceruri v-a iubit înainte de crearea lumii.”

Astfel învăţau fraţii Legea Sfântă pe aceia care îi ascultau şi s-a spus că ei au vindecat bolnavii şi suferinzii cu diverse plante şi cu tratamente minunate ale soarelui şi apei. Şi, de asemenea, ei au făcut multe alte lucruri, încât cărţile care s-ar putea scrie n-ar putea încape în întreaga lume. Amin.

Fragmente din Cartea eseniană a Revelaţiilor

Iată, Îngerul Aerului Îl va aduce,

Şi toţi ochii Îl vor vedea,

Şi fraternitatea,

Întreaga vastă fraternitate a Pământului,

Îşi va ridica vocea ca unul Pentru a-l cânta.

Aşa să fie. Amin.

Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul;

Care este, care a fost şi care va fi în veci.

Şi vocea îmi vorbea şi eu m-am întors să văd

Vocea care îmi vorbea.

Şi, întorcându-mă, am văzut şapte candele de aur;

Şi, în mijlocul luminii lor strălucitoare,

Am văzut pe Cineva asemenea Fiului Omului,

Îmbrăcat în alb, alb ca zăpada.

Iar vocea Sa umplea aerul ca susurul unei ape curgătoare;

Iar în mâinile Sale erau şapte stele

Pline de lumina strălucitoare a cerurilor de unde au venit.

Iar când El vorbea, faţa Sa împrăştia lumină,

Luminoasă şi aurie ca o mie de sori.

Şi El a spus: „Nu te teme, Eu sunt cel dintâi şi cel de pe urmă,

Eu sunt începutul şi sfârşitul.

Scrie lucrurile care au fost, care sunt şi care vor fi de aici înainte,

Misterul celor şapte stele care

Îmi umplu mâinile

Şi al celor şapte candele de aur luminând cu lumina eternă.

Cele şapte stele sunt îngerii Tatălui Ceresc,

Iar cele şapte candele, îngerii Maicii Pământeşti.

Iar spiritul omului este flacăra

Care se împrăştie între lumina stelelor şi candelele strălucitoare:

O punte de lumină sfântă între cer şi pământ.

Aceste lucruri ţi le spune

Acela care ţine cele şapte stele în mâinile Sale,

Care merge în mijlocul flăcărilor celor şapte candele de aur.

Cel ce are urechi, să audă ce spune Spiritul:

„Aceluia care va birui, Eu îi voi da să mănânce din Arborele Vieţii,

Care se înalţă în mijlocul Paradisului strălucitor al lui Dumnezeu”.

Şi atunci am privit, şi, iată,

O uşă s-a deschis în cer:

Şi o voce care se auzea din toate părţile, asemenea unei trâmbiţe,

Mi-a vorbit: „Vino încoace,

Şi-ţi voi arăta lucruri care trebuie să se petreacă”.

Şi imediat am fost acolo, în spirit,

La pragul uşii deschise

Şi am intrat prin uşa deschisă

Într-o mare de lumină strălucitoare.

Iar în mijlocul oceanului orbitor de raze era un tron;

Iar pe tron era Cineva a cărui faţă era ascunsă.

Şi exista un curcubeu în jurul tronului,

Care avea aspectul unui smarald.

În jurul tronului se aflau treisprezece scaune înalte.

Şi pe aceste scaune am văzut şezând treisprezece bătrâni,

Învăluiţi în raze de lumină albă,

Iar feţele lor erau ascunse de nori de lumină în vârtej.

Şi şapte lămpi de foc ardeau în faţa tronului:

Focul Maicii Pământeşti.

Iar înaintea tronului străluceau şapte stele ale cerului:

Focul Tatălui Ceresc.

Înaintea tronului

Era o mare de sticlă asemenea cristalului:

Pe aceasta erau reflectate

Toţi munţii şi toate văile şi oceanele Pământului

Şi toate creaturile de pe acesta.

Iar cei treisprezece bătrâni care se închinau în faţa splendorii Aceluia

Care şedea pe tron, a cărui faţă era ascunsă

Din a căror mâini ţâşneau râuri de lumină, de la unul la altul,

Strigau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt,

Domnul Dumnezeul Atotputernic,

Care a fost, este şi va fi.

Tu eşti binecuvântat, O, Doamne

Să primeşti gloria, şi onoarea, şi puterea,

Pentru că Tu ai creat toate lucrurile”.

Şi apoi am văzut în mâna dreaptă

A Aceluia care şedea pe tron,

A cărui faţă era ascunsă

O carte scrisă în interior,

Sigilată în partea din spate

Cu şapte sigilii.

Şi am văzut un Înger întrebând cu voce răsunătoare,

„Cine este demn să deschidă cartea,

Şi să-i desfacă sigiliile?”

Şi nici o fiinţă din ceruri, nici de pe pământ, nici de sub pământ

N-a fost capabilă să deschidă cartea, nici să-i desfacă sigiliile.

Şi eu am plâns că n-a putut fi deschisă cartea,

Nici nu eram capabil să citesc ce era scris.

Iar unul dintre bătrâni mi-a spus: „Nu mai plânge.

Ridică-ţi mâna, şi ia cartea,

Iată, chiar cartea cu şapte sigilii, şi deschide-o.

Pentru că ea a fost scrisă pentru tine,

Cel mai de jos dintre cei de jos,

Şi totodată cel mai de sus dintre cei de sus”.

Şi am întins mâna şi am apucat cartea.

Şi iată, coperta s-a deschis,

Şi mâinile mele au atins paginile