Rîde.

— Mie-mi spui, zice, imitîndu-mi felu’ meu de-a vorbi. Asta e ce-mi place la tine. Ei bine, noapte bună, Lemmy. Să mai poftești cînd ai să ai cătușele pregătite.

Și după săgeata asta iese din cameră și mă lasă singur c-un pahar în mînă.

Mă ușchesc. Ies afară, ambalez mașina și-i dau drumu-andante către Palm Springs. Mă trec a groază de gînduri; da’ mă credeți sau nu, felu-n care dama asta m-a sărutat mi-a luat piuitu’.

Mai e înc-un lucru care le depășește pe celelalte cu cîteva capete și-anume că Henrietta asta nu suferă de lipsă de inteligență. Ea zice de mine că-s deștept, da’ credeți-mă că nici ea nu stă cu deștu-n gură și poate că tocma-ncearcă să-mi pună o barbă.

Înfig acceleratoru’ și-i dau drumu’ tare. M-am hotărît într-o anumită privință. Mă duc să-l văd pe Metts și să pun ceva la cale cu el. M-am cam săturat de toți indivizii ăștia care mă țin de fraier. Am de gînd să declanșez ceva ș-am s-o fac pronto.

Încercați să deduceți singuri. Am dat din colț în colț p-aici, vorbind cu oamenii pînă m-am scîrbit. M-am înapoiat la New York ș-am auzit un car de minciuni de la Burdell. Singura dată cînd mi-a ieșit și mie a fost cînd am scos de la Fernandez numele lui Paulette, sub amenințarea pistolului.

De fiecare dată cînd sînt cumsecade cu oamenii, mă trezesc luat de fraier și mi se pare că nu-mi mai rămîne nimic altceva de făcut decît să mă procopsesc cu niște cămăși de mătase și să-mi schimb meseria-n filfizon.

Oricine-ar fi ăia care-s în spatele acestei afaceri, nu-și pierd sîngele rece. M-au lăsat să dau din colț în colț fără să găsesc mai mult decît nimic, în schimb l-au curățat pe Sagers, da’ se-nșeală dacă-și închipuie că vor scăpa și cu asta.

Foarte bine. Ei, dacă au chef de un joc mai dur, am să-i servesc după poftă.

Ș-acu’, să-i dăm drumu’.

Niciodată nu mi-au plăcut diminețile care urmează după nopțile nedormite. Îmi stau în gît. Întotdeauna ți-aduci aminte de ceea ce ar fi trebuit să faci în noaptea precedentă și nu ți-a dat prin cap.

Cînd mă trezesc, soarele strălucește prin perdele și simt c-am să mă pun în mișcare atît de repede încît unii din indivizii ăștia au să creadă că-s fugăriți de trăsnet. Eu sînt răbdător de felu’ meu, da’ vine un timp cînd trebuie să faci ceva și mi se pare că a cam sosit timpul ăsta.

Mă scol, fac duș și beau o cafea. În timp ce sorb din ea, mă gîndesc la toate lucrurile pe care-am omis să i le spun Henriettei aseară. Socotiți și dumneavoastră dacă dama asta nu face una din două chestii. Ori s-a ambalat după mine într-atîta încît îmi va spune tot ce doresc, ori mă driblează și se preface c-o să-mi spună tot ce vreau. Da’ fie-ntr-un fel, fie-n altu’, socot c-am pierdut o mulțime de ocazii.

Șezînd pe marginea patului, mi-aduc aminte de vremea cînd frecventam cursurile școlii federale, unde mi-am învățat meseria. Îmi amintesc de un bătrînel care ne ținea conferințe despre diferite chestii și care zicea:

„Faceți ceva. Nu stați și nu vă pierdeți timpu’ gîndind prea mult. Dacă n-aveți un fir de urmărit, fabricați unul. Dacă nu știți ce să faceți, începeți să măsurați camera, sau să vorbiți cu oamenii, sau dacă aveți de-a face cu indivizi care-ncearcă s-ascundă un fapt pe care vreți să-l aflați, creați situații care să-i sperie și să-i facă să-l dea în vileag.”

Și cîtă dreptate avea bătrînu’. E-n regulă. Ăsta-i drumu’ pe care-am să merg.

În primu’ rînd veți fi de acord cu mine că am dreptate să cred că toți ăștia care au vreo legătură cu combinația asta mă joacă de parc-aș fi un fleț atît de prost încît i s-aude inteligența scîrțîind din lipsă de exercițiu. Fiecare-n afacerea asta-ncearcă să dribleze pe altcineva. Să-ncepem cu Burdell; după ce joacă marea scenă de prieten binevoitor al Henriettei, care a indus personalu’ de serviciu al casei Aymes să declare că ea nu fusese la New York în noaptea decesului, acum face tot ce poate ca să-mi bage-n cap ideea că ea l-a curățat pe Granworth. În care sens Fernandez îi dă tot ajutoru’ posibil. Ăsta se preface c-a vrut să se-nsoare cu Henrietta pînă cînd i-a venit ideea că falsurile-ar fi opera ei, și se răzgîndește. Burdell contribuie la ideea asta zicînd c-a-nceput să dea-n vileag tărășenia după ce el s-a gîndit că Henrietta-i amestecată în chestia cu falsurile.

Și cum stau lucrurile cu Henrietta?

Asta cel puțin nu se-agită, nu spune nimic esențial și nu face decît să se dea la mine, zicîndu-mi că-s omu’ visurilor ei, că i-am căzut cu tronc la inimă și că nu trebuie decît să-ntind mîna după ea ca să mă pună-n banca-ntîi cu toate onorurile.

Nu că nu mi-ar place să m-ocup de Henrietta. Da’ nu obișnuiesc să mă las antrenat în chestii sentimentale cu femei asupra cărora planează suspiciuni în cazuri de omor. Cred că mi-ar încurca treburile. Oricum ea știe ce meserie am și nu poate fi supărată dacă cred că-ncearcă să mă tragă pe sfoară di granda.

S-ar putea ca unii din indivizii ăștia să fie surprinși, inclusiv Henrietta, pentru c-a sosit momentu’ să declanșez ceva, ș-am să-i dau drumu’ chiar acu’.

Și nici n-o să-i las să mă tragă pe linie moartă. Dacă Burdell, sau Henrietta, sau altcineva-și închipuie că eu sînt un om din ăia care poate fi constrîns s-abandoneze cercetarea, se-nșeală amarnic.

În momentu’ de față mă interesează numai două aspecte ale acestei cercetări și socot că veți fi de acord cu mine cînd am să vă spun care. În primu’ rînd mă interesează foarte mult ce stare de spirit avea individul ăsta, Granworth Aymes, înainte de-a muri. Se vede cale de-o poștă