că ascultă, mai degrabă că suportă clămpăneala soției lui fără să se irite, conversația era generală, nu?!, deși nu era!, că totul era agreabil și că în curînd… în curînd se va produce ceva iminent, îi va spune într-un mod foarte grosolan soției lui că… „Nu, zise însă foarte prevenitor, cînd doamna Cucu se opri o clipă, asta nu s-a întîmplat atunci, ci prin 1938, cînd Carol al doilea, venind de la Londra, de la o ceremonie funebră, s-a oprit la Berlin și a încercat o înțelegere cu Hitler… Armand Călinescu…” „Nu mai vorbi prostii, îl întrerupse doamna Cucu, știu precis de la doctorul Stănescu, care era prietenul lui… Prin ’35, nu prin ’38 și-a zdrobit el cariera. Deși, dacă mă gîndesc, tot rău ar fi fost dacă s-ar fi hotărît să devină ginerele lui I. G. Farben… Cine știe ce-ar fi pățit după război…” „Dacă zici că ai auzit c-a fost arestat…”, îi acoperi el cu falsă blîndețe glasul ei casant. „Nimeni nu l-a îndemnat, îi acoperi și ea glasul, să se apuce tocmai acum, după cincisprezece ani de la război, să dea bani la legionari…” „Asta înseamnă că a fost silit, zise un domn scund, vîrtos, chel și cu groși ochelari pe nas, care îl făceau să semene cu un dur chirurg. Îl aveau cu ceva la mînă!”

În acest timp observai cum chipul micuței doamne începea să capete o expresie vie de suferință. Soțul ei se îngrijoră și începură să-și șoptească unul altuia ceva la ureche. „Da”, zise ea și se mai însenină și începu să se uite la noi cu capul ușor plecat, cu un fel de interogație chinuită și resemnată: nu e așa că o să fiți de acord? parcă ni se adresa. El se ridică, se apropie de mine și îmi șopti: „Poate să se odihnească puțin soția mea în camera dumneavoastră?” „Bineînțeles!” „Avem o propunere, continuă el, să ne retragem pe urmă și noi acolo…” „De acord, Suzy, ești de acord?” Ea își plecă urechea și dădu din cap și se și ridică, chiar ostentativ, fapt care n-o împiedică însă pe doamna Cucu să taie mai departe aerul cu cuvintele ei. Se pare că Suzy își dăduse seama că, dacă ar fi rămas, i-ar fi fost imposibil să-i vie de hac bătrînei pisăloage. „Ooo! făcu ea apoi în odaie uitîndu-se la mine cu ochii dilatați, pe-asta nici dacă o omori nu-i închizi gura…” „Ți-am spus eu, rîsei, cu mine e mai ponderată, dar ai văzut, pe fata ei o duce la exasperare… de-aia bănuiesc că după ce s-a măritat a părăsit casa părintească.” „Hi, hi, făcu Suzy, dar ce mîncăm, mi-e foame…” „Parcă ziceai că vrei să ajunezi.” „Știi ce, zise, coborîm toți patru la frații Berea…”

Dar intră tînăra pereche și el ne spuse că a vorbit cu bucătăreasa să ne aducă mîncarea aici… Nu scăparăm însă așa de ușor, intră după noi doamna Cucu și ne spuse cu „înțelegere” că ar fi trebuit să se gîndească, tinerilor le place să petreacă între ei… Titi e de vină (adică soțul ei), o scoate din pepeni cu inițiativele lui, pe care le ține secrete pînă în ultimul moment, …a fost vorba să vină numai „copiii”, și el, fără să-i spună, a invitat o grămadă de lume… Noroc că a găsit un purcel de lapte, și a avut parcă o presimțire și a pus-o pe Sultana să cumpere destul vin și cozonac de la o cofetărie, „unde se face foarte bine…”. „Bine, mamă, bine”, o întrerupse fiică-sa, pentru că doamna Cucu amenința să nu se mai oprească și nici să plece. „O să vă aduc eu totul aici, insistă ea fără să se sinchisească, numai șampania cred că n-o să ajungă, beți și voi vin, fiindcă decît așa șampanie, mai bine lipsă, e un fel de sirop grețos care n-are decît meritul că face spumă…” „Mamă, n-avem nevoie de șampanie, și nu ne aduce nimic, ne descurcăm noi”, zise iar fiica ei de astă dată cu buzele tremurînde. „Ești nervoasă”, constată doamna Cucu sec și cu glas parcă abstract, cum pot oamenii fi atît de nervoși, parcă spunea, și se cără în sfîrșit, însă cu o încetineală care nu spunea nimic bun, se putea întoarce oricînd.

Petrecerea noastră fu reținută din pricina micuței și suferindei doamne Valer (așa îl chema pe ginerele doamnei Cucu), care nu se liniști nici după ce se convinse că mama ei n-o să mai revină (chiar nu mai reveni!), nu putu să mănînce nimic și numai din politețe pentru noi nu ceru soțului ei s-o ducă acasă. Soțul ei însă mîncă vîrtos. Cînd afară începură să se audă împușcăturile de rachete care îngropau anul care trecuse și ale căror artificii strălucitoare ne inundară odaia, stinsei lumina și deschisei amîndouă ferestrele.

Suzy veni lîngă mine și contemplarăm în tăcere orașul iluminat și sfîșiat de zgomotul petardelor, care parcă spuneau anului care trecuse, bun sau rău, pleacă, bătrîne, o să te ținem minte, sau o să te uităm, adio oricum, lasă loc unor noi sforțări și speranțe… Ceea ce s-a împlinit cu tine să continue, ceea ce a fost eșec să iei cu tine în neant, și o nouă rotație în jurul soarelui, a pămîntului nostru plin de albastre și imense întinderi de ape, să fie benefică oceanului uman în totalitatea lui și fiecăruia dintre noi în parte… Să nu moară nimeni în anul care vine (se poate, nu?) și să nu nască decît mamele fericite! Nu-ți port pică, gîndii eu însumi pentru mine, am fost fericit în aproape toate lunile tale, mi-ai adus în viață o ființă pe care o iubesc și mi-ai confirmat că truda gîndirii mele a fost fructuoasă. Spune-i micuțului an nou, care ne întîmpină, să ne ajute, înainte de a îmbătrîni și el, să ne îndeplinim măcar o parte din dorințele noastre nemăsurate… Simții în euforia acelor clipe o mînă care mă apucă de ceafă și începu să mă mîngîie insistent și dulce… Un îndemn, o sugestie, o trezise din tăcerea mea însingurată… Ochii ni se întîlniră