vorbim cinstit, eram un adevărat tolomac. Propovăduiam smerenia față de întâmplarea „nefericită” (chipurile n-ai ce să-i faci) și disprețul față de întâmplarea „fericită” scăpătă din mână. (Ei și, ducă-se…) În spatele unor astfel de atitudini, dacă te gândești mai bine, se ascund întotdeauna lenea noastră sufletească și neîndemânarea. Acum însă am început să înțeleg importanta însușire a întâmplării, indiferent că e vorba de viață sau de știință. N-o poți cuceri doar cu rațiunea. Preocuparea față de întâmplare cere din partea omului rapiditate și tenacitate în gândire, spirit de inițiativă, hotărâre în a reface, în orice clipă, propriile planuri. Dar a te ploconi în fața ei este tot atât de stupid ca și a o disprețui. Întâmplarea nu este nici dușman, nici prieten, nici dumnezeu și nici diavol. Ea este întâmplare, un fapt neașteptat și cu asta am spus totul. A pune stăpânire pe ea sau a o scăpa din mână depinde de om. Iar cei ce cred în noroc și în soartă n-au decât să cumpere bilete de loterie!)

— Totuși „Laboratorul cercetării informației întâmplătoare” este o denumire odioasă, a spus Arkadi Arkadievici, semnând decizia de înființare a laboratorului și numirea inginerului principal Krivoșein ca șef al acestuia, cu toate răspunderile materiale contra incendiilor și de altă natură care decurg de aici. Să nu furnizăm material pentru anecdote și ironii. Să-i dăm un nume mai cuminte, să-i zicem „Laboratorul noilor sisteme”. Apoi vom mai vedea.

Asta însemna că elaborarea disertației rămânea, în continuare, pentru mine „problema nr. 1”. Și această problemă n-a fost rezolvată de mine nici până în ziua de azi”.

Capitolul 2

…au fost cazuri când, dintr-o frământare turbată a minților, cu timpul a ieșit la iveală adevărul.

I. M. SECENOV: Reflexele creierului

„Bineînțeles că eu îmi făuream visuri, ca munca să mi se pară mai amuzantă. Și cum să nu visezi, când creierul numărul unu în cibernetică, doctorul în neurofiziologie Walter Ross Ashby emite idei — una mai captivantă decât alta! Procesele întâmplătoare ca izvor al dezvoltării și pieirii oricăror sisteme… Accentuarea aptitudinilor intelectuale ale oamenilor și mașinilor pe calea separării, în cadrul unor exprimări întâmplătoare, a gândurilor prețioase de absurdități și reziduuri… Și, în sfârșit, zgomotul ca materie primă pentru prelucrarea informației — da, da, acel „zgomot alb”, acele perturbații supărătoare, pentru a căror înlăturare din circuitele cu semiconductori am irosit mulți ani de muncă și multe idei!

Dacă am sta să ne gândim bine, întemeietorul acestui curent ar trebui considerat nu doctorul W. R. Ashby, ci acel regizor, astăzi uitat, al Teatrului Mare din Moscova, primul care (pentru crearea vuietului amenințător al poporului în „Boris Godunov”) a poruncit fiecărui figurant să repete pe scenă adresa de acasă și numărul de telefon. Numai că Ashby a propus rezolvarea unei probleme inverse. Luăm zgomotul — zgomotul valurilor, șuieratul prafului de cărbune dintr-un microfon sub tensiune, orice zgomot — și-l captăm într-un anume dispozitiv. Din haosul de zgomote separăm cele mai puternice „pocnituri” — obținând astfel o succesiune de impulsuri. Succesiunea impulsurilor se transpune în numere: de pildă, în numerele cuvintelor din dicționarul pentru traducerea la mașină. Din mai multe cuvinte se formează fraze. E adevărat, deocamdată tot felul de fraze: false, adevărate, abracadabrante — „materie primă” informațională. Dar în etajul următor al dispozitivului se întâlnesc două torente de informații: cele cunoscute oamenilor și această „materie primă”. Urmează apoi operațiuni de comparare, de coincidență și necoincidență — și tot ce este absurd, lipsit de sens se filtrează, ceea ce este banal se înlătură. Și se scot la iveală idei noi, descoperiri și invenții care n-au fost încă făcute, opere ale unor poeți și prozatori ce nu s-au creat încă, păreri ale filosofilor viitorului… Uff! Mașina-care-gândește!

E adevărat, respectabilul doctor n-a explicat cum se face această minune. Ideea lui este concretizată deocamdată numai în pătrățele unite prin niște săgeți pe o foaie de hârtie. În general, întrebarea „cum se face?” nu e la loc de cinste la gânditorii academicieni. „Dacă facem abstracție de dificultățile realizării tehnice, în principiu, ne putem reprezenta”… Dar cum să faci abstracție de aceste dificultăți?

Ei, dar ce rost are să mă văicăresc! De aceea sunt experimentator, ca să verific ideile. De aceea am Laboratorul meu. Pereții emană un miros plăcut de vopsea de ulei proaspătă, linoleumul cafeniu nu poartă încă urmele pașilor, ventilatorul face zgomotul său caracteristic, în dulapul cu geamuri sclipesc sticlăria și borcanele cu reactivi, pe standul de montaj sunt înșirate instrumentele noi-nouțe, grămezi de cabluri de toate culorile și ciocane de lipit cu vârfurile roșii, neacoperite încă de zgură. Pe mese lucesc aparatele în carcasele lor din masă plastică, iar acele lor indicatoare mai sunt încă nou-nouțe, ecranele nu sunt prăfuite. În bibliotecă se înșira lexicoane, manuale, monografii, iar în mijlocul încăperii se înalță, în lumina soarelui de ianuarie, dispozitivele calculatorului TVM-12, automatele de înregistrat și cubul cristaloblocului executat cu migală, împestrițat de cabluri și fire colorate. Totul e nou, fără urme de mâini, fără zgârieturi, totul emană în jur o frumusețe rațională, rod al grijii unor întregi generații de meșteri și ingineri.

Cum să nu începi să visezi în asemenea condiții? Dar dacă reușești? De fapt, visurile mele erau mai modeste. Nu visam despre o supermașină care să fie mai inteligentă decât omul (această idee n-o prea am la suflet, deși sunt un specialist în sistemologie), ci despre o mașină care să-l înțeleagă pe om și astfel să-și îndeplinească mai bine sarcina pentru care a fost creată. Pe atunci această idee mi se părea realizabilă. Într-adevăr, dacă mașina, după tot ce am să-i spun, să-i arăt și așa mai departe, va dovedi un anumit comportament, atunci problema e rezolvată. Asta înseamnă că prin traductorii ei ea a început să vadă, să simtă, să miroase, în sensul omenesc cel mai limpede al acestor cuvinte, fără ghilimele și fără rezerve. Și în acest caz comportarea ei poate fi adaptată oricăror servicii și probleme. Doar de aceea este o mașină electronică de calcul universală.

Da, atunci, în ianuarie, toate acestea mi se păreau simple și accesibile. Puțin îmi păsa de rest…