…Să cheltuiești în cinci săptămâni, până la sfârșitul anului bugetar, optzeci de mii de ruble pentru utilarea unui laborator, chiar cu un profil atât de vag, cum e cercetarea întâmplării, este o treabă serioasă. Nu degeaba Alter Abramovici, geniul institutului în materie de aprovizionare, îmi strânge încă și astăzi mâna cu respect, ori de câte ori ne întâlnim. Între noi fie vorba, e peste puterile lui să înțeleagă că o dorință insuportabilă de a acționa poate săvârși minuni.

Deci, situația era următoarea: banii existau, dar altceva nimic. Constructorilor, pentru ca să predea în condiții optime clădirea, li s-au dat cinci mii. Mașina electronică de calcul universală TVM-12 — încă treisprezece mii. Tot felul de traductori de informații: microfoane cu cristal, investigatori flexibili cu extensie, celule fotoelectrice cu germaniu, gazometre, termistori, dispozitivul pentru măsurarea electromagnetică a biocurenților creierului, sistem STE-1, cu patru mii de microelectrozi, pulsometre, umidometre cu semiconductor! Într-un cuvânt, tot ce transformă sunetele, imaginile, mirosurile, presiunile mici, temperatura, oscilațiile vremii și chiar mișcările sufletești în impulsuri electrice — încă nouă mii. De patru mii am cumpărat diferiți reactivi, sticlărie de laborator și tot felul de alte instalații folosite în laboratoarele de chimie. Din considerente nelămurite, m-am gândit să recurg și la hemotronică, despre care auzisem câte ceva. (Dar, dacă e vorba să fiu absolut sincer, le-am cumpărat pentru că toate astea puteau fi ușor cumpărate de la magazine prin virament. Cred că nu e cazul să amintesc că din acești optzeci de mii de ruble n-am cheltuit, în numerar, nici măcar o rublă.)

Toate erau bune, dar lipsea principiul de bază al experimentului. Eu îmi dădeam foarte bine seama de ce anume e nevoie: de un dispozitiv care să poată prelucra și combina semnalele întâmplătoare ale traductorilor, ca apoi să le transmită mașinii „raționale” — un fel de bucățică de „creier electronic” cu o schemă arbitrară de legături ale celor câtorva zeci de mii de celule… La magazin nu poți cumpăra un asemenea dispozitiv, nici măcar prin virament. Să cumperi tot felul de piese din care se construiesc mașinile electronice obișnuite (diode, triode, rezistențe, condensatoare etc. etc.) și apoi să comanzi să ți se facă ceea ce dorești durează mult. Și-apoi treaba nici nu e realizabilă. Ca să poți face o comandă trebuie să dai o schemă amănunțită, iar un asemenea dispozitiv nu trebuie să aibă, în principiu, o schemă anumită. Cum s-ar spune: hai să mă duc — dar pe unde s-o apuc? Să caut în lume — nu știu ce anume!

Și din nou întâmplarea, prietena, mi-a dăruit acel „nu știu ce anume” și… Pe Lena… Dar, în privința ei nu mai sunt dispus să pun totul pe seama norocului. Întâlnirea cu Lena, este, de bună seamă, un dar al sorții. Dar în ceea ce privește cristaloblocul… Dacă te gândești zile și nopți în șir, întotdeauna o să descoperi ceva, o să observi ce ți-a scăpat până atunci.

Într-un anumit moment, situația era următoarea: până la sfârșitul anului mai rămăseseră trei săptămâni, dar cincizeci de mii de ruble nu aveau încă o destinație precisă, și nu se întrevedea nici o posibilitate de a găsi un dispozitiv de prelucrare…

Ședeam comod în troleibuz și mă frământam.

— Am cumpărat de cincizeci de mii circuite fixe, iar după aceea am constatat că ele nu corespund — am auzit cum povestește indignată o femeie cu scurtă de urson, care ședea în fața mea, adresându-se vecinei. Cum se poate una ca asta?

— Să înnebunești, nu alta, răspunse cealaltă.

— Acum Pșembakov aruncă totul în capul serviciului de aprovizionare. Dar de fapt el a comandat totul!

— Ia te uită!

Cuvintele „cincizeci de mii” și „circuite fixe” mă făcuseră să devin atent.

— Iertați-mă, dar despre ce fel de circuite anume e vorba?

Femeia întoarse spre mine o față atât de frumoasă și de mânioasă, încât m-am fâstâcit.

— De circuite NICI; de trighere! răspunse ea.

— Și cu ce parametrii?

— De joasă tensiune… Iertați-mă, dar de ce vă amestecați în discuția noastră?!

Așa am făcut cunoștință cu inginera Biroului de construcții din vecinătate, Elena Ivanovna Kolomieț. A doua zi inginera Kolomieț i-a lăsat la poartă inginerului principal Krivoșein un bon de intrare la secția sa. „Binefăcătorul meu! Salvatorul meu! a strigat șeful secției Jalbek Balbekovici Pșembakov, și-a desfăcut brațele ca pentru îmbrățișare, când inginera Kolomieț m-a prezentat și i-a explicat că eu aș putea să răscumpăr de la Biroul de construcție blestematele circuite fixe. Dar eu am consimțit să-l copleșesc cu bunătatea mea și să-l salvez pe Jalbek Balbekovici în următoarele condiții: a) toate cele 30.000 de celule vor fi montate pe panouri, conform schiței pe care o anexam; b) legate prin cabluri de alimentare; c) de la fiecare celulă vor trebui să fie trase fire și d) toate acestea urmează să fie predate până la sfârșitul anului.

— Voi aveți o capacitate de producție mai mare, nu vă e greu s-o faceți, am spus eu.

— Pentru aceiași bani?! Dar numai celulele costă cincizeci de mii!

— Da, dar s-a dovedit că ele nu corespund. Țineți seama de asta.

— Ești un speculant și nu un binefăcător, spuse cu tristețe Jalbek și dădu din mână a pagubă. Faceți formele, Elena Ivanovna. O s-o lucrăm ca pe o comandă a noastră. Și, în general, las treaba asta în seama dumneavoastră.

Fie ca Allah să blagoslovească numele tău, Jalbek Pșembakov!

…Până în ziua de azi mă tot gândesc că am cucerit-o pe Lena nu prin calitățile mele, ci datorită faptului că, atunci când toate celulele au fost montate pe panouri și marginile cubului microelectronic deveniseră o împletitură de sârmulițe de diferite culori, la întrebarea ei dezorientată:

— Și cum să le unim acum?

Am răspuns prompt:

— Păi cum doriți! Cele albastre cu cele roșii… și totul să placă ochiului.

Femeile admiră nesăbuința…

Așa s-au petrecut lucrurile. Totuși, după cum se vede, întâmplarea își exercită acțiunea ei…

(Oh, se pare că datorită acestor fapte, am început să mă ploconesc în fața întâmplării! Fanatismul celui de curând convertit… înainte vreme, dacă e să