Cărți «Apocalipsa descarcă filme- cărți gratis .Pdf 📖». Rezumatul cărții:
Baker rupsese foaia cu explicaţia lui Nick, o împăturise până la dimensiunile unei fotografii şi-o vârâse în buzunarul de la piept al cămăşii.
Nick încuviinţă din cap.
― I-ai văzut câinele?
Nick confirmă.
― De care este?
Nick ceru notesul. „Doberman mare”, scrise el. „Dar simpatic. Nu e rău.”
Baker dădu din cap şi se întoarse în birou. Nick rămase lângă gratii, aşteptând cu înfrigurare. Peste doar câteva momente, Baker se întoarse cu o legătură mare de chei, descuie uşa, o împinse într-o parte.
― Haide la mine în birou, îl îndemnă. Vrei să mănânci ceva?
Nick clătină din cap, apoi făcu gestul de turnat şi de băut.
― Cafea? Foarte bine, am aici. Cu frişcă şi zahăr?
Nick clătină din cap.
― Bei cafea ca bărbaţii? râse Baker. Hai cu mine.
Baker o porni pe coridor vorbind mai departe, dar Nick nu înţelegea nimic, din cauză că nu-i putea vedea buzele.
― Mă bucur că am companie. Mă chinuie o insomnie. Am ajuns în aşa hal, încât nu dorm mai mult de trei sau patru ore pe noapte, de obicei. Nevastă-mea mă tot bate la cap să mă duc la nu ştiu ce medic vestit din Pine Bluff. Dacă nu mă lasă, cred că s-ar putea să ajung şi acolo. Adică, uită-te la mine – e ora 5 de dimineaţă, nu s-a făcut nici lumină, măcar, iar eu mănânc ouă şi cartofi prăjiţi de la bufetul ăla pentru şoferi de mai încolo.
În timp ce pronunţa ultimele cuvinte, Nick prinse „...bufetul ăla pentru şoferi de mai încolo”. Îl privi mirat şi ridică din umeri, a nedumerire.
― Nu contează. Un puşti ca tine n-are cum să-nţeleagă.
Ajunşi în birou, Baker îi turnă o ceaşcă de cafea neagră dintr-un termos uriaş. Apoi îşi trase din nou înainte farfuria cu micul dejun pe jumătate terminat. Nick sorbi din cafea. Îl durea în gură, dar lichidul îi făcea totuşi foarte bine.
Îl bătu pe Baker pe umăr, iar când acesta îşi ridică privirea, Nick arătă spre cafea, se frecă peste burtă şi făcu discret din ochi.
Baker îi zâmbi.
― Nici nu m-aşteptam să zici altfel. Jane, soţia mea, a făcut-o. Muşcă o jumătate de ou fiert tare, mestecă, apoi arătă spre Nick cu furculiţa. Eşti nemaipomenit. Parcă ai fi unul dintre tipii ăia care fac pantomimă. Pun pariu că nu prea ai probleme ca să te faci înţeles, este?
Nick execută un gest în zigzag, cu mâna înălţată pe jumătate. Comme çi, comme ça.
― Eu nu te mai reţin, spuse Baker, ştergând grăsimea cu o felie de pâine prăjită Wonder Bread, dar uite ce-ţi propun. Dacă mai rămâi în zonă, poate reuşim să punem mâna pe ăia care ţi-au făcut figura asta. De acord?
Nick făcu din cap şi scrise: „Crezi că pot să-mi recuperez banii mei pe o săptămână de lucru?”
― Nicio şansă, îi răspunse Baker sec. Eu nu sunt decât un şerif de la ţară, băiete. Pentru aşa o chestie, e nevoie de o investigaţie în toată regula.
Nick ridică din umeri. Punându-şi mâinile una lângă alta, imită zborul unei păsări care se îndepărtează.
― Mda, chiar aşa. Câţi erau?
Nick ridică patru degete, săltă iarăşi din umeri, apoi ridică cinci.
― Crezi că l-ai putea identifica pe vreunul dintre ei?
Nick ridică un deget, apoi scrise: „Mare şi blond. Cam de dimensiunile tale, poate ceva mai greu. Cămaşă şi pantaloni cenuşii. Purta un inel mare. Al treilea deget, mâna dreaptă. Piatră purpurie. Cu ea m-a tăiat.”
În timp ce citea, şeriful se schimba la faţă. Mai întâi interes, apoi enervare. Crezând că furia se îndreaptă împotriva lui, Nick se sperie din nou.
― Of, Isuse Cristoase, zise Baker. Asta-i o hazna care-a început să cam dea pe-afară. Eşti sigur?
Nick dădu din cap fără tragere de inimă.
― Altceva? Ai mai reţinut şi altceva?
Nick se gândi, apoi notă: „O cicatrice mică. Pe frunte.”
Baker aruncă o privire spre cele scrise.
― Ăsta-i Ray Booth, cumnatul meu. Îţi mulţumesc, băiete. E ora 5 de dimineaţă, şi deja se anunţă o zi proastă.
Ochii lui Nick se măriră încă un pic şi făcu un gest precaut de compătimire.
― Foarte bine, zise Baker, mai mult pentru sine. E soi rău. Janey îl ştie prea bine. Doar a bătut-o de atâtea ori când erau amândoi copii. Totuşi, sunt frate şi soră, prin urmare s-a cam terminat cu iubirea pe săptămâna asta.
Nick se uită încurcat în pământ. Peste o secundă, Baker îl scutură de umăr, ca să-i urmărească spusele.
― S-ar putea să n-aibă niciun rost, oricum. Ray şi cu nemernicii ăia de prieteni ai lui au să-şi ofere unul altuia alibiuri. Şi atunci cuvântul tău va fi pus în cântar cu al lor. Tu ai lovit pe careva?
„I-am dat lui Ray ăsta în burtă”, scrise Nick. „Pe altul l-am pocnit în nas. Poate chiar i l-am rupt.”
― Ray umblă mai ales cu Vince Hogan, Billy Warner şi Mike Childress, îi explică Baker. Dacă discut cu Vince între patru ochi, s-ar putea să-l dau pe brazdă şi să-l fac să mărturisească. N-are coloană vertebrală nici cât o moluscă pe moarte. Iar dacă el vorbeşte, pot să mă leg pe urmă de Mike şi de Billy. Ray a primit inelul ăla de la o asociaţie de fraternitate din LSU. A renunţat la şcoală când era în anul doi. Făcu o pauză, bătând darabana pe marginea farfuriei cu micul dejun. Cred că am putea face o încercare, băiete, dacă vrei şi tu. Dar prefer să te previn de la bun început, probabil că vor scăpa. Sunt tot atât de răi şi de laşi ca o haită de câini, dar au crescut aici, în oraş, pe când tu eşti doar o haimana, şi surdomut pe deasupra: Iar dacă scapă, au să se răzbune pe tine.
Nick căzu pe gânduri. Îi revenea în minte imaginea lui aruncat de la unul la celălalt ca o sperietoare de ciori însângerată şi vorbele pe care reuşise să le citească de pe buzele lui Ray: Îl fac praf. Nenorocitu’ m-a lovit. Şi senzaţia că rucsacul, acelaşi care-l însoţise în ultimii doi ani cât bătuse lumea, îi este smuls din spate.
Scrise şi sublinie câteva cuvinte pe notes: „Hai să încercăm.”
Baker oftă şi dădu din cap.
― Okay. Vince Hogan munceşte la gater... adică, afirmaţia nu este chiar adevărată. De obicei arde şi el gazul pe-acolo. Mergem la