biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Radu Paraschivescu descarcă carți de dragoste online gratis PDf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Radu Paraschivescu descarcă carți de dragoste online gratis PDf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 35 36 37 ... 44
Mergi la pagina:
pe soclu şi autocontemplarea mândră au căscat o falie între el şi cei pe care i-a lăsat în urmă. Izolarea carieristă şi ambiţia de-a răzbi spre privilegii l-au făcut să-şi uite rosturile şi mandatul. Acum el a devenit cel mult un impostor parfumat sau un distribuitor de promisiuni neîmplinite, de favoruri ilegale şi de minciuni împachetate grijuliu.

  V. I. P.-ul sindicalist.

  O categorie care ilustrează fidel nesimţirea V. I. P. este cea a sindicaliştilor ajunşi lideri. Cei care urmează acest traseu nu se bizuie pe the simple geommetry of chance9, vorba lui Sting. Şeful de grupă sindicală înfipt în piramida confederaţiei sau ingineraşul sfios ajuns voce publică a muncitorimii îşi leapădă pielea şi îşi aleg o nouă identitate. Ei nu mai sunt lideri în atelier sau la linia de asamblare, ci aspiră la o nouă dimensiune. De aceea dezbracă iute salopeta sau halatul şi se costumează conform rigorilor publice. Iar aici apare buba. Din clipa când simte că aburul notorietăţii îi gâdilă nările, exponentul acestei categorii începe să dea semne de inadecvare. Cum? Prin distanţa pe care o pune între el şi cei pe care susţine că-i reprezintă.

  Forma clasicizată a acestei nesimţiri V. I. P. este opulenţa afişată de omul nostru la fiecare emisiune TV la care e invitat. Când îl vezi pe liderul de confederaţie în platou, ai sentimentul că ai nimerit la un rendez-vous cu un filfizon amorezat de sine, cu un playboy avut, cu un gigolo productiv şi rezistent. În plină iarnă, liderul e bronzat, ceea ce sugerează fie folosirea solarului, fie revenirea dintr-un concediu petrecut peste mări şi ţări. Tenul lui ciocolatiu contrastează cu albeaţa maladivă a moderatorului. Costumul pe care-l poartă costă cinci salarii medii pe economie, la încheietura mâinii i se odihneşte un Rolex echivalent cu prima de Crăciun a tuturor angajaţilor unei fabrici, iar acul de cravată valorează cât sporul de toxicitate al schimbului unu dintr-o exploatare minieră. Inelul cu lavalieră nu face decât să completeze ornamentica de profil. Pentru nesimţit, aceste lucruri nu înseamnă mare lucru. El trebuie să arate bine, fiindcă apare la televizor. A auzit câte ceva despre criteriul reprezentativităţii, dar e limpede că a înţeles greşit şi a reţinut ce nu trebuia.

  Dar să dăm sonorul mai tare şi să vedem care e tema dezbaterii. Moderatorul declară deschisă discuţia despre parteneriatul dintre guvern, patronat şi sindicate, aşteptând intervenţia fiecăruia dintre invitaţi. Reprezentantul guvernului se exprimă anost şi clişeizat, potrivit obiceiului. Este o figură anonimă, pe care nimeni n-o va ţine minte după încheierea emisiunii. Mesajul lui sună simplu şi familiar: am vrea să vă dăm mai mult, dar nu putem. Nu avem de unde. Apoi ia cuvântul omul patronatului. E îmbrăcat corect, dar nu ostentativ. Ştia că urma să dea peste reprezentantul „oamenilor muncii din fabrici şi uzine”, aşa că a rezistat impulsului de a se înfăţişa în toalete epatante. Discursul lui nu diferă substanţial de cel al guvernanţilor. Da, îi înţelegem pe salariaţi. Din păcate, atât putem oferi pe moment. Ştiţi, e o afacere, nu o instituţie caritabilă. Profit? Evident că vrem profit, din el acoperim cheltuielile cu munca vie. Contractul colectiv de muncă nu e bun? Păi, l-aţi semnat. Rezultatele atrag recompense, nu invers. Mă rog, e dreptul sindicatelor să declanşeze lupta industrială şi dreptul nostru să le tăiem ziua greviştilor.

  E momentul când liderul de confederaţie simte că trebuie să apuce taurul guvernamental-patronal de coarnele bugetului. O face dregându-şi niţel glasul, ca să-şi anunţe privitorii că urmează o intervenţie decisivă. După aceea se pune pe vorbit, având grijă să-şi pigmenteze discursul cu gesturi ample, edificatoare. Întâmplător sau nu, mâna care i se agită febril este tocmai aceea împodobită cu accesoriile V. I. P.-ului. Abia acum îţi dai seama că de sub manşeta călcată impecabil se iţeşte o brăţară scumpă cât un concediu social la Călimăneşti. Mai ştii, poate că sindicatele au decis să exemplifice la nivelul de sus că meseria e brăţară de aur. Dar nu, eroare. Avem de-a face doar cu un bibil trendy, nu cu o metaforă desluşită. Nesimţitul V. I. P. nu sesizează privirile intrigate ale celorlalţi invitaţi din platou. Continuă să vorbească, meşterind glumiţe la adresa guvernului şi afişându-şi ceasul care sclipeşte trufaş şi intermitent. Nu-şi dă seama că le face un teribil deserviciu de imagine oamenilor care-i plătesc salariul şi care şi-au pus nădejdile în el. Şi chiar dacă îşi dă seama, a ajuns pe un palier unde speculaţiile de soiul ăsta nu-l mai interesează.

  „Domnilor, am impresia că vorbiţi de nasturi sau de conserve, nu de oameni. Dumneavoastră aveţi idee cum ar trebui să arate coşul zilnic? Mai ştiţi cât costă o pâine sau un ou? Lumea iese-n stradă mâine-poimâine. Ţara fierbe şi dumneavoastră staţi cu mâinile-n sân sau daţi din umeri. Am vorbit cu femei singure cu doi copii, cu muncitori pe care-i paşte disponibilizarea, cu oameni care nu mai pot lucra fiindcă s-au accidentat la locul de muncă. Când aţi fost ultima dată într-o fabrică, domnilor? Mai ştiţi cum arată o hală de montaj pe dinăuntru? Dar, de fapt, aţi ştiut vreodată? Întrebaţi-mă pe mine şi vă spun. Situaţia e dramatică. Salariaţii nu se-ajung cu banii şi n-au ce să le pună pe masă copiilor. Treziţi-vă până nu e prea târziu.”

  Sindicaliştii simpli care se uită la televizor se freacă la ochi şi nu le vine să creadă. Ultima dată când l-au văzut pe viu pe liderul de confederaţie a fost acum un an, la un meci al echipei de fotbal al cărei preşedinte de onoare este. Atunci a descins într-adevăr din tribuna oficială, însă doar ca să se ducă la vestiare şi să-l porcăiască pe arbitru fiindcă nu i-a ajutat echipa să câştige. Din ziua aceea, nici o ieşire în teritoriu. Nici o întâlnire cu salariaţii. Iar dacă te duci la el, la centrală, nici nu se uită la tine. Are la uşă doi cerberi de care nu treci nici cu tancul. Şi fii atent cum a venit la emisiune. Păi aşa se-mbracă un sindicalist? Zici că-i la parada

1 ... 35 36 37 ... 44
Mergi la pagina: