zîmbească, succesul îi era asigurat dinainte… „Există”, zise șeful rîzînd și el dinainte, probabil însă cu gîndul tot la acea anecdotă… „Pensionarii, continuă Suzy, voiau să li se prescrie un regim… Intră primul. Da, zice medicul cercetîndu-i fișa, bine, să-ți prescriu un regim… Ce pensie ai dumneata? Cinci mii de lei, zice pensionarul. Perfect, zice medicul: carne, fripturi înăbușite, purcel de lapte, vin fără restricție, ouă umplute, vînat gătit cu sos picant, urmați regimul ăsta pe răspunderea mea, fără grijă, o să vă simțiți absolutamente în cea mai bună formă. Hi, hi, continuă Suzy, vine al doilea pensionar. Medicul: dumneata ce pensie ai? O mie cinci sute de lei, îi răspunde pensionarul. Medicul: macaroane, griș cu lapte, supe de zarzavat, pește rasol, ceaiuri, multe ceaiuri… Pleacă ăsta, vine al treilea. Dumneata ce pensie ai? Șapte sute cincizeci de lei. Medicul: plimbări; aer! mult aer!…” Aici Suzy ridicase glasul și diagnosticianul o urmă izbucnind într-un behăit înalt, ca și cînd ar fi vrut să ne sugereze că sincer vorbind se săturase de rîs, și anecdota asta îl silea acum să scoată doar țipete…

…La plecare Suzy îmi făcu o surpriză: nu se mai ținea drept pe picioare și nici cuvintele nu-i mai erau întregi, deși erau coerente… Erau însă înmuiate de o duioșie, de o delicateță și de un abandon atît de adormit și total, încît o luai în brațe și urcai astfel cu ea scările, dar fără să mă grăbesc… Era pentru mine o ocazie unică s-o aud spunîndu-mi ceea ce trează nu voia să dezvăluie. „Iubitul meu, îmi șoptea, sînt fericită… Prostule… o, cît de prost ești!… Hercule! O să-ți dau o furcă și un caier… Ești mai mare decît Aristotel, dar să nu te prind că faci filozofie cu mine… Ai crezut că… Suzy a ta… O, cît ești de drept și de curat… Ce copil ești… De fapt ești… De fapt ești un… Scuză-mă, nu știu ce spun, m-am troșcăit…” „Da, zisei, destul de tare, ca să mă pui mai presus de Aristotel, dar nu atît de tare ca să mă jignești, deși un gînd te-a ispitit. De fapt ce sînt?” „Hercule, cu tine simt că trăiesc…” „Și fără mine ce simți?” Ei, fără mine ce simțea? Nu-mi răspunse, chiar și în această stare de somnolență a spiritului, din care de altfel se trezi după ce deschisei ușa și o lăsai în pat, nu căzu în cursă. Îi scosei pantofii, puloverul, pantalonii, dulcea bluză de mătase… O acoperii cu pledul, îi stinsei veioza și deschisei ușa să plec. „Ei, strigă deodată, foarte trează, unde te duci?” „Dormi”, îi șoptii. „Stai aici, băiete, că nu e timp de dormit…” „Stai cuminte, mă întorc îndată.” Intrai la mine, unde nu întîrziai mai mult de cîteva minute, dar cînd revenii o găsii în capul oaselor, reaprinsese veioza și se uita la mine cu un imens reproș, ca și cînd aș fi lipsit ceasuri întregi. O luai în brațe și ea își lipi fruntea de a mea, oferindu-mi doi ochi deschiși și nemișcați, asemenea unor oglinzi divine, în care marea enigmă putea fi contemplată, dar nu dezvăluită. „Te iubesc atît de tare că vor să cheme la Salvare”, șoptiră buzele ei. „O, iubita mea, îi răspunsei, dragostea mea pentru tine arde macii pe coline.” „Da? Da?! mă interogă mereu cu fruntea lipită de a mea, da, iubitul meu? Da!?”

Dimineața mă trezii primul și o descoperii îndreptată cu tot trupul spre mine, și cu pumnii încleștați. De obicei somnul la ea era izolare, retragere… Acum era o prelungire a dulcelui abandon din timpul serii, cînd urcasem scările cu ea în brațe. Îi luai pumnii și începui să-i sărut. Se trezi dintr-odată, cu un surîs viclean, ca și cînd ar fi vrut să-mi spună că totul era trucat și nu trebuia s-o cred. Și drept dovadă se răsuci și îmi întoarse spatele și își trase și pledul peste cap, acompaniind hohotele mele nereținute de triumf cu mișcări furioase…

VARIANTA COMPLETĂ A ROMANULUI VA FI DISTRIBUITĂ PE BAZĂ DE DONAȚIE (dați un click pe butonul PayPal din pagina III)

Veți primi cele trei volume în format electronic (pdf/epub/azw3/mobi) la adresa dvs. de email. Acestea vor avea inserate în metadata un cod unic de identificare.

Cronologie

1922

August, 5 – Se naște în comuna Siliștea Gumești, județul Teleorman, Marin Preda, fiul lui Tudor Călărașu și al Joiței Preda, născut din a doua așezare a familiei părinților, luîndu-și numele mamei întrucît aceștia nu erau căsătoriți legal.

1930

Începe, cu întîrziere, școala primară în localitatea natală, avînd un dascăl, Teodorescu, pe care l-a prețuit și care i-a deschis calea lecturii și a credinței: „Dumnezeu a rămas în scaunul Lui, același pe care mi-l descria mama”.

1931–1937

Urmează șapte clase primare, din ce în ce mai interesat de învățătură.

• Din perioada claselor primare datează cele dintîi „scrisori”, adică compuneri cărora le va recunoaște un oarecare caracter literar.

1937

Elev la Școala Normală din Abrud.

1938–1940

Urmează cursurile Școlii Normale din Cristur-Odorhei. Din această epocă începe pasiunea lui pentru istorie și literatură, aici compunînd o creație în proză.

1940

Cedarea Ardealului, în urma Dictatului de la Viena. Este repartizat la Școala Normală din Strada Sf. Ecaterina din București. Aici, scriitorul, pe atunci în vîrstă de 18 ani, cum avea să se destăinuie mai tîrziu: „Am început să scriu un roman”.

1940 primăvara

Se produce debutul său cu o proză în revista studențească Albatros, condusă de Geo Dumitrescu.

• Primii mari scriitori pe care îi cunoaște sînt Nichifor Crainic și Victor Ion Popa.

1941 martie

Se produce adevăratul debut cu schița Pîrlitu, fiind încurajat de Miron Radu Paraschivescu.

• Urmează schițele Strigoaica, Salcîmul, Calul, Noaptea, La cîmp, toate apărute în ziarul Timpul, și care, împreună cu altele, trebuiau să formeze volumul Întîlnirea din pămînturi.

• Începe să lucreze atît în presă, cît și la Institutul