— N-am fost prea politicoasă cu el, trebuia să-l întreb mai multe despre ai lui. Mă simt îngrozitor.

Ducesa a întors capul spre fereastră. Susan s-a uitat afară. L-a văzut pe Ollie cum străbate curtea şi dispare într-una din hulubării. Un zăngănit de metal şi porumbeii au început să zboare înăuntru. Un zâmbet uşor i-a tras colţurile gurii.

— Hrăneşte porumbeii, a şoptit ea.

Ducesa şi-a întins aripile. Susan a aşezat-o pe comodă, a netezit cearşafurile, apoi s-a îmbrăcat şi s-a privit în oglindă. Şi-a periat părul încâlcit peste noapte şi l-a strâns într-un coc. Şi-a ciupit obrajii ca să capete puţină culoare, simţind dorinţa ciudată de a se machia, ceea ce nu mai făcuse de când plecase de la universitate. A întins mâna după sticluţa de parfum, i-a deşurubat capacul şi şi-a pus pe gât ultimii stropi.

Ducesa şi-a lăsat căpşorul într-o parte.

— Da, ştiu, azi avem destulă treabă.

Susan a pus sticluţa pe comodă, a dus-o pe Ducesa la geam şi a azvârlit-o în aer. Pasărea a ţâşnit către hulubărie, iar ea a coborât în sufragerie, unde l-a găsit pe bunicul bând ceai.

— Bună dimineaţa, Susan, a salutat-o Bertie. Am pregătit micul dejun.

Susan a aruncat o privire spre fiertura de ovăz de pe plită şi l-a sărutat pe bunicul pe obraz.

— În cazul ăsta, o să pregătesc şi masa de prânz, a spus el şi i-a făcut semn spre scaunul de lângă el. Ciuguleşte nişte ovăz. Ollie şi cu mine am mâncat deja.

— Nu mi-e foame.

Bertie i-a împins cana cu ceai.

— Atunci, bea puţin!

Susan a sorbit o gură şi s-a dus la fereastră. Nici urmă de Ollie, doar o pâclă de fum de la bombardamentele din noaptea trecută care plutea spre apus.

— Ştii, părinţii lui Ollie s-au prăpădit, a spus Susan.

— Am bănuit eu, a spus Bertie.

Susan a pus cana pe masă.

— Acum o lună.

— Dumnezeule! a exclamat Bertie, şi s-a ridicat de la masă ca s-o îmbrăţişeze. Din nefericire, ştim prea bine prin ce trece acum.

Susan l-a strâns mai tare în braţe.

— Ţine minte, să nu mă laşi singură niciodată.

— Toate sunt trecătoare, draga mea, a spus el şi s-a uitat la Susan cu ochii mijiţi, înconjuraţi de creţuri. Chiar şi războiul ăsta nenorocit.

Susan s-a încordat toată. Necazul lui Ollie îi reamintise cât de nedreaptă e viaţa. Înhaţă oamenii de pe faţa pământului, aşa cum ai trage nişte numere din pălărie. Mai toţi ai ei fuseseră înşfăcaţi cu mulţi ani în urmă. Londonezii erau luaţi în fiecare noapte. Iar acum porumbeii lor dragi urmau să pornească într-o misiune mortală.

Bertie s-a dus şchiopătând până la chiuvetă, unde şi-a lăsat cana.

— Şi acum, să ne apucăm de treabă!

— Nu-ţi iei bastonul? l-a întrebat Susan.

— N-am nevoie, draga mea, mă simt tânăr şi în putere, a spus Bertie încordându-şi braţele slăbite. Astăzi o să salvăm ţara.

Susan l-a luat pe Bertie de braţ, şi-a înăbuşit temerile şi a păşit afară.

Capitolul 18 EPPING, ANGLIA

— Stai cuminte, i-a spus Ollie unui porumbel în timp ce îi prindea un tub de bachelită de picior.

Inelul clemei elastice cu arc s-a închis cu un ţăcănit.

— Ei, n-a fost prea rău, nu-i aşa?

Ollie a băgat pasărea într-una dintre cuştile pregătite de lansare, mult mai mici decât coşurile obişnuite cu care Bertie şi Susan duseseră păsările la Clacton-on-Sea. Abia era loc pentru un porumbel, darămite pentru un pacheţel în care intrau un creion, o bucăţică de hârtie şi nişte instrucţiuni scrise în franceză. Cu toate că stăteau înghesuiţi într-o cuşcă de care era legată paraşuta de mătase, porumbeii uguiau de parcă erau gata să plece într-o călătorie obişnuită, pentru a se lua la întrecere undeva în Anglia.

Tocmai când aşeza cuşca peste celelalte, a auzit uşa de la hulubărie scârţâind. S-a întors şi i-a văzut intrând pe Susan şi pe Bertie.

Susan a aruncat o privire de jur-împrejur.

— Ai făcut o treabă grozavă, Oliver, a spus Bertie inspectând cuştile. Ca pilot, te-ai descurcat de minune cu porumbeii. Mă gândesc că ar trebui să-ţi măresc salariul.

— Nu mi-am dat seama că sunt plătit, a spus Ollie.

— Nici n-ai fi avut cum, a spus Bertie întorcându-şi pe dos buzunarele goale, ca nişte urechi de iepure ieşindu-i din pantaloni. N-am nimic să-ţi ofer, din păcate. Doar şansa de a face istorie.

— Mi se pare corect, a spus Ollie. Poate că eu ar trebui să plătesc!

Bertie a izbucnit în râs.

— Asta numesc eu caracter.

Susan s-a uitat la peretele de boxe. În afară de vreo zece pui şi de porumbiţele care cloceau în cuibare, şirurile erau goale.

— Susan, ajută-l pe Ollie la încărcat. Eu mă duc să mă uit prin celelalte hulubării, a spus Bertie vârându-şi buzunarele la loc, după care a păşit afară în scârţâitul uşii ce se închidea în urma lui.

Susan a băgat un deget prin ochiurile unei cuşti, dar porumbelul i l-a împins cu ciocul.

— De unde-ai ştiut ce păsări să laşi aici?

— Mi-a spus Bertie.

— Şi de ce te-ai trezit aşa devreme?

Ollie a aşezat o cuşcă goală lângă un şir de porumbiţe care cloceau.

— M-am gândit că o să fie o zi grea pentru tine.

Susan şi-a întors privirea spre el.

— Mulţumesc.

Tânărul a dat din cap, apoi a verificat o paraşută.

Susan a oftat adânc. Pe urmă a spus:

— Îmi pare rău că nu te-am întrebat până acum despre ai tăi.

— Nici o problemă.

— Ba este. Am dat dovadă de nepăsare, a spus ea şi şi-a făcut de lucru cu o cutie plină cu tuburi. Cred că îţi lipsesc mult.

— Foarte mult.

— Povesteşte-mi despre ei.

— Părinţii mei au fost fermieri, dar dacă îl întrebai pe