Şi am văzut oraşul sfânt,

Şi Fraţii care au pătruns acolo.

Şi oraşul nu mai avea nevoie de soare,

Nici de lună să-l lumineze,

Pentru că îl lumina gloria lui Dumnezeu.

Şi am văzut râul pur al Apei Vieţii,

Limpede ca un cristal, venind de la tronul lui Dumnezeu,

Iar în mijlocul râului se înălţa Arborele Vieţii

Care purta patrusprezece feluri de fructe

Şi le oferea celor înfometaţi de el.

Şi frunzele arborelui servesc pentru vindecarea naţiunilor.

Şi noaptea nu mai exista,

Şi ei nu mai aveau nevoie de lumânări, nici de lumina soarelui,

Pentru că Domnul Dumnezeu le dădea lumină,

Şi ei domniră pentru totdeauna.

Am atins vederea interioară.

Şi prin Spiritul Tău în mine

Am auzit secretul Tău minunat.

Prin intuiţia Ta mistică

Tu ai făcut ca un izvor de cunoaştere

Să se dezvolta în mine,

O fântână de putere antrenând ape vii,

Un torent de iubire şi o înţelepciune atotcuprinzătoare

Asemenea splendorii Luminii Eterne.

Cartea a treia

Manuscrisele pierdute ale fraternităţii eseniene

Ne-am îndepărtat cu aroganţă de natură şi spiritul zeului Pan este mort. Sufletul oamenilor este scindat între speranţa unităţii şi sabia credinţelor dogmatice care-i separă adânc pretutindeni. A trăi în armonie cu universul transformă viaţa într-o ceremonie majestoasă; a te ridica împotriva acestuia e ca şi cum te-ai târî pe marginea unei prăpăstii. Şi, totuşi, în această epocă de orbire, anunţul unei schimbări se manifestă iar pe pământ. Conştiinţa umană se trezeşte iarăşi şi vocea învăţătorilor din vechime răsună divin peste micul nostru pământ. Acesteia îi dedic această carte. Evanghelia eseniană reprezintă o cale de ieşire din dilema omului modern.

E.B.S.

Prefaţa

Această a treia carte a Evangheliei eseniene este o culegere de texte de mare valoare spirituală, literară, filosofică şi poetică care rezultă din întrepătrunderea a doua tradiţii.

Cronologic, prima este tributară acelor tradiţii impuse poporului evreu în Babilon, de la Epopeea lui Ghilgameş la Zend-Avesta zoroastriană. A doua conţine tradiţiile Vechiului şi Noului Testament, începând cu epoca lui Enoch şi a patriarhilor, trecând până la Profeţi şi misterioasa Fraternitate eseniană.

În uitata bibliotecă a Fraternităţii eseniene de la Marea Moartă, acolo unde au fost găsite cele mai multe manuscrise, textele celor două tradiţii erau amestecate. Ele se urmăreau într-o stranie succesiune: extraordinara simplitate cubistă a primei cu majestoasa poezie expresionistă a celei de-a doua.

Textele originale ale acestei colecţii pot fi clasificate în aproximativ trei grupe: circa şaptezeci la sută din ele sunt diferite atât de vechile cărţi sacre ale Avestei cât şi de Vechiul şi Noul Testament, douăzeci la sută sunt similare, iar zece la sută sunt identice.

Prezentându-le, scopul meu nu a fost nici filologic, nici estetic. M-a interesat mai mult valoarea lor poetică şi spirituală, mai atractivă pentru omul secolului nostru.

Sper că această a treia carte să aibă tot atâta succes ca prima şi să aducă, la rândul ei, lumină eternă secolului nostru dezorientat.

EDMOND BORDEAUX SZEKELY

Introducere

Din cele mai îndepărtate perioade ale antichităţii există o învăţătură universală plină de o înţelepciune eternă. Ea ne-a parvenit atât prin fragmentele hieroglifelor sumeriene, cât şi prin vestigii vechi de opt sau zece mii de ani. Unele simboluri precum soarele, luna, aerul, apa şi celelalte forţe ale naturii provin chiar dintr-o epocă mai veche, anterioară cataclismului care marchează limita Pleistocenului. Nimeni nu ştie de câte mii de ani datează această învăţătură.

A studia această învăţătură şi a o pune în practică înseamnă a face să renască în inima fiecărui om cunoaşterea intuitivă capabilă să rezolve atât problemele sale individuale cât şi pe cele ale lumii întregi.

Se găsesc urme ale acestei învăţături în aproape toate religiile. Principiile sale fundamentale se învăţau în vechea Persie, în Egipt, India, Tibet, China, Palestina, Grecia şi în alte părţi. Dar, sub forma sa cea mai pură, ea a fost transmisă de către esenieni, această Fraternitate misterioasă care a trăit pe ţărmul Mării Moarte în Palestina şi pe malul lacului Mareotis în Egipt, în perioada secolelor III-II î.Hr. şi a secolului I d.Hr. În Palestina şi în Siria membrii Fraternităţii erau cunoscuţi sub numele de esenieni, în timp ce în Egipt, ei erau numiţi terapeuţi sau vindecători.

Partea ezoterică a învăţăturii lor este dată în Arborele Vieţii, Comuniunile eseniene cu îngerii şi Cele şapte căi ale păcii. Învăţătura exoterică se găseşte în „Cartea întâi” a Evangheliei eseniene şi în recent descoperitele Manuscrise eseniene de la Marea Moartă.

Se ignoră originea Fraternităţii şi nu se cunoaşte cu certitudine numele ei. După unii, ea ar proveni de la Enoh, care ar fi fost fondatorul, căci el a fost primul care a primit comuniunile cu lumea îngerească.

Alţii consideră că numele vine de la Israel, aleşii poporului, cărora Moise le-a adus comuniunile pe care lumea îngerească i le-a revelat pe muntele Sinai. Dar oricare ar fi fost originea sa, este sigur că Fraternitatea eseniană s-a perpetuat timp îndelungat, poate sub alte denumiri, şi în alte ţări.

Învăţătura a apărut în Zend-Avesta zoroastriană. Zarathustra a expus un mod de viaţă care a fost urmat timp de mii de ani. Aceasta conţine, printre altele, conceptele fundamentale ale brahmanismului, ale Vedelor şi Upanisadelor; sistemele yoga din India provin din aceeaşi sursă. Mai târziu, Buddha exprimă aceleaşi idei de bază şi arborele său sacru evocă Arborele Vieţii esenian. În Tibet se regăseşte, de asemenea, această învăţătură în Roata tibetană a Vieţii.

De asemenea, pitagoreicii şi stoicii Greciei antice au urmat principiile şi o bună parte din modul de viaţă esenian. Aceeaşi învăţătură a constituit şi un element al culturii adonice a fenicienilor, a Şcolii de filosofie din Alexandria, în Egipt, şi a influenţat mai multe ramuri ale culturii occidentale precum francmasoneria, gnosticismul, cabala şi creştinismul. Iisus i-a dat expresia cea mai sublimă în cele Şapte Fericiri din „Predica de pe Munte”.

Esenienii trăiau pe malurile lacurilor şi râurilor, departe de oraşe şi sate şi împărţeau totul. Ei erau în esenţă agricultori şi arboricultori, marea lor cunoaştere a solului şi a condiţiilor climaterice permiţându-le să cultive, cu un minimum de efort, o