Şi acela care omoară cu sabia trebuie să moară de sabie,

Şi negustorii Pământului vor plânge şi vor jeli,

Căci nimeni nu va mai cumpăra nimic.

Negustori de aur, argint, de pietre preţioase,

De perle şi de lenjerie fină, de purpură, de mătăsuri şi de vopsele,

De marmură, de vite şi de oi, de cai,

De căruţe, de sclavi şi de suflete umane,

Toate acestea nu le veţi mai putea cumpăra, nici vinde,

Pentru că totul este afundat într-o mare de sânge.

Pentru că v-aţi întors capul de la Tatăl vostru Ceresc şi de la

Maica voastră Pământească

Şi pentru că voi veneraţi animalul care construieşte un paradis din piatră.

Aruncaţi săbiile, fraţii mei, şi apucaţi-mi mâna”.

În clipa în care degetele noastre se uniră

Am văzut în depărtare un mare oraş

Alb şi strălucitor, la orizontul îndepărtat lucitor ca alabastrul.

Şi se auziră voci şi tunete, fulgere ţâşniră

Şi un mare cutremur de pământ se dezlănţui,

De o amploare încă necunoscută pe pământ.

Atât de puternic şi de mare a fost cutremurul că

El împărţi marele oraş în trei

Şi oraşele noroadelor se prăbuşiră.

Şi marele oraş veni în amintire în faţa lui Dumnezeu

Bând până la fund cupa Asprei Sale Mânii.

Şi insulele porniră în derivă, iar munţii dispărură.

Şi căzu asupra oamenilor o mare grindină din cer,

Fiecare piatră având greutatea unui talant[6],

Şi un Înger puternic luă o mare stâncă asemenea unei pietre de moară

Şi o aruncă în mare spunând:

„Astfel cu violenţă va fi distrus oraşul cel mare

Şi nu va mai fi reconstruit.

Şi sunetele harpiştilor, şi muzicienilor, şi flautiştilor,

Precum şi a cântăreţilor, şi a trâmbiţaşilor

Nu vor mai fi auzite în tine.

Şi nici un meşteşugar de nici un fel ar fi

Nu se va mai găsi în tine,

Şi nici sunetul morilor nu vor mai fi auzite

Deloc în tine,

Şi nici lumina vreunei lumânări

Nu va mai lumina în tine deloc,

Nici vocile mirelui şi a miresei nu vor mai fi auzite

Deloc în tine,

Pentru că negustorii au fost marii oameni ai pământului

Şi prin vrăjitoriile tale au fost înşelate toate naţiunile.

În înlănţuirea ta a fost risipit sângele profeţilor, al sfinţilor

Şi al tuturor celor care au fost masacraţi pe pământ”.

Şi fraţii mei îmi prinseră mâna

Şi cu mare greutate se târâră afară din mâl,

Şi ei se aşezară rătăciţi, pe plaja de nisip,

Şi cerul se deschise şi spălă, cu ploaie, trupurile lor goale,

Şi am auzit o voce din cer, ca a multor ape la un loc,

Şi ca a unui mare tunet,

Şi am auzit vocea harpiştilor cântând cu harpele lor,

Şi ei cântară un nou cântec în faţa tronului.

Şi am văzut un alt înger zburând în mijlocul cerului,

Ducând cântecele zilei şi ale nopţii

Şi Evanghelia Eternă pentru a o predica celor

Care rămân pe Pământ,

Acelora care se târâseră din mâl

Şi şedeau goi şi spălaţi de ploaie în faţa tronului.

Şi îngerul strigă: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi glorificaţi-L

Pentru că ora judecăţii Sale a sosit

Şi închinaţi-vă Aceluia care a făcut Cerul şi Pământul

Şi marea, şi fântânile de apă.”

Şi am văzut cerul deschizându-se, şi am contemplat un cal alb,

Şi Acela care era aşezat pe el se numea Credinţa şi Adevărul,

Şi judeca cu Dreptate.

Ochii Săi erau ca flăcările focului,

Şi pe capul Său erau multe coroane,

Şi era învăluit în lumină albă strălucitoare,

Şi picioarele Sale erau goale,

Şi numele Său era Cuvântul lui Dumnezeu.

Şi Sfânta Fraternitate L-a urmat pe cai albi,

Îmbrăcată în ţesături fine, albe şi curate.

Şi ei au intrat în Grădina Infinită Eternă

În mijlocul căreia se înalţă Arborele Vieţii.

Şi mulţimea de oameni goi, spălaţi de ploaie, veniră în faţa lor,

Tremurând pentru a primi judecata lor

Pentru că păcatele lor erau multe şi au pângărit Pământul.

Mai mult decât atât, ei au distrus creaturile pământului şi ale mării,

Au otrăvit solul şi au stricat aerul,

Şi au îngropat vie, pe Maica ce le-a dat naştere.

Dar n-am văzut ce li s-a întâmplat deoarece privirea mi se schimbă,

Şi am văzut un nou Cer şi un nou Pământ,

Căci primul Cer şi primul Pământ dispăruseră,

Şi nu mai exista nici marea.

Şi am văzut oraşul sfânt al Fraternităţii

Venind de la Dumnezeu din cer,

Pregătit ca o mireasă împodobită de soţul ei.

Şi am auzit o voce puternică din cer spunând:

„Iată muntele Casei Domnului Ridicată în vârful munţilor

Şi înălţată deasupra colinelor.”

Şi toată lumea se îndreptă acolo.

„Veniţi să mergem la muntele Domnului,

La Casa lui Dumnezeu.

Şi El ne va învăţa căile Sale,

Şi noi vom merge pe aceste căi

Pentru că Legea Sa se va înălţa din Sfânta Fraternitate.

Iată, tabernacolul lui Dumnezeu este cu oamenii,

Şi El va sălăşlui cu ei şi ei vor fi poporul Său,

Şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei şi va fi Dumnezeul lor.

Şi Dumnezeu le va şterge lacrimile din ochii lor,

Şi nu va mai exista moarte,

Nici tristeţe, nici plânsete,

Nu va mai exista nici un fel de durere,

Căci ceea ce a fost aparţine trecutului.

Aceia care se războiseră, transformară săbiile în brăzdare

Şi lănciile lor în cosoare.

Nici un norod nu va mai ridica sabia împotriva unei alte norod.

Nici nu vor mai învăţa războiul,

Pentru că ceea ce a fost aparţine trecutului.”

Şi El vorbi din nou: „Eu reînnoiesc toate lucrurile.

Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul.

Eu voi da să bea celor însetaţi

Din fântâna apei vieţii libere.

Iar acela care va învinge obstacolele va moşteni totul.

Şi Eu voi fi Dumnezeul lui, iar el va fi Fiul Meu.

Dar fricoşii şi necredincioşii,

Şi răii, şi criminalii, şi toţi mincinoşii

Îşi vor săpa propria lor groapă, unde vor fi îngropaţi cu foc şi sulf arzător.”

Şi din nou imaginea mi s-a schimbat,

Şi am auzit vocile Sfintei Fraternităţi ridicându-se într-un cânt

Care spunea: „Veniţi să