— Mătuşa ta Muriel nu este de acord cu tine, tocmai m-am întâlnit cu ea sus, când îi dădea tiara lui Fleur. A zis: „Hmm, ea  e cea cu părinţi încuiaţi?' şi apoi - „Postură greşită şi glezne

subţiri".

— Nu o lua personal, e nepoliticoasă cu toată lumea, spuse Ron.

— Vorbiţi de Muriel? întrebă George, în timp ce ieşea din  nou din cort împreună cu Fred. Da, tocmai mi-a spus că am o  ureche mai sus şi una mai jos. Cotoroanţa! însă mi-aş dori să  mai fie în viaţă unchiul Bilius; era o figură la nunţi.

— Nu e el cel care a văzut Spectrul şi a murit douăzeci şi  patru de ore mai târziu? întrebă Hermione.

— Ba da, a cam luat-o razna spre sfârşit, recunoscu George.

— Dar înainte să se scrântească, era sufletul petrecerilor,  spuse Fred. Obişnuia să dea pe gât o sticlă întreagă de whiskyfoc şi apoi să fugă pe ringul de dans, să-şi ridice roba şi să  scoată buchete de flori din... Da, pare absolut fermecător, spuse Hermione, în timp ce Harry râdea  în hohote.

Nu se ştie de ce, dar nu s-a căsătorit niciodată, spuse Ron.

— Incredibil, se arătă mirată Hermione.

Toţi râdeau atât de tare, încât niciunul dintre ei nu observă un invitat care întârziase - un tânăr cu părul negru, nasul mare şi acvilin şi sprâncene negre, groase - decât când acesta îi întinse invitaţia lui Ron şi spuse, uitându-se la Hermione:

— Arăţi minunat.

— Viktor! strigă ea şi-şi scăpă gentuţa cu periuţe, care căzu cu o bufnitură ciudat de puternică pentru cât era de mică. Roşind, Hermione se aplecă să o ridice şi spuse:

— Nu ştiam că... vai de mine... ce bine îmi pare să te văd... ce mai faci? Urechile lui Ron se înroşiră din nou. După ce se uită la invitaţia lui Krum, de parcă nu ar fi crezut o iotă din ce scria, spuse, mult prea tare:

— Cum de-ai venit?

— M-a invitat Fleur, spuse Krum, cu sprâncenele ridicate. Harry, care nu îi purta deloc pică lui Krum, dădu mâna cu el,  apoi, simţind că ar fi fost mai bine să îl ducă pe Krum mai  departe de Ron, se oferi să îl conducă la locul său.

— Prietenul tău nu se bucură să mă vadă, spuse Krum, în  timp ce intrară în cortul care era acum pun ochi. Sau sunteţi  cumva rude? adăugă el, aruncând o privire spre părul roşcat şi  creţ al lui Harry.

— Suntem veri, bolborosi Harry, dar Krum nu era atent la ce spunea. Apariţia sa atrase toate privirile, mai ales în rândul  verişoarelor Veela - era totuşi un celebru jucător de vâjthaţ. În  timp ce oamenii îşi întindeau gâtul ca să îl vadă mai bine, Ron,  Hermione, Fred şi George fugiră de-a lungul culoarului.

— Trebuie să ne aşezăm, îi spuse Fred lui Harry, înainte să  ne calce mireasa în picioare. Harry, Ron şi Hermione se aşezară  la locurile lor, în al doilea rând, în spatele lui Fred şi George. Hermione era destul de îmbujorată şi Ron încă mai avea  urechile roşii. După câteva cupe, acesta îi şopti lui Harry:

— Ai văzut că individul şi-a lăsat bărbuţă? Harry mormăi  monoton. Cortul încălzit fusese cuprins de nerăbdare, zumzetul  general fiind întrerupt din când în când de hohote de râs.  Domnul şi doamna Weasley veniră de-a lungul culoarului,  zâmbind şi făcându-le cu mâna rudelor; doamna Weasley purta  o robă nouă de culoarea ametistului şi o pălărie asortată. O  clipă mai târziu, Bill şi Charue se ridicară la capătul din faţă al  cortului, îmbrăcaţi amândoi cu robe festive şi având trandafiri mari albi prinşi la butoniere; Fred îi fluieră admirativ, iar verişoarele Veela pufniră în râs. Apoi, mulţimea amuţi, iar muzica începu să răsune parcă din baloanele aurii.

— Oooo! zise Hermione, întorcându-se în scaun, pentru a se uita la intrare. Vrăjitoarele şi vrăjitorii adunaţi oftară la unison  când monsieur Delacour şi Fleur îşi făcură apariţia pe culoar; Fleur plutea şi monsieur Delacour ţopăia şi zâmbea cu toată  gura. Fleur purta o rochie albă foarte simplă şi părea să radieze o strălucire puternică, argintie. În timp ce, în mod obişnuit,  strălucirea ei îi eclipsa prin comparaţie pe ceilalţi, astăzi îi  înfrumuseţa pe toţi cei pe lângă care trecea. Ginny şi Gabrielle,  îmbrăcate amândouă în rochii aurii, păreau chiar mai drăguţe decât de obicei şi când Fleur ajunse la Bill, acesta arăta ca şi  când nu l-ar fi întâlnit niciodată pe Fenrit Greyback.

— Doamnelor şi domnilor, spuse o voce puţin tărăgănată şi  Harry fu oarecum şocat să vadă că vrăjitorul micuţ, cu părul  plin de smocuri, care vorbise la înmormântarea lui Dumbledore,  stătea acum în faţa lui Bill şi a lui Fleur. Ne-am adunat astăzi  aici pentru a celebra unirea a două suflete credincioase...

— Da, tiara mea face ca totul să pară foarte distins, spuse mătuşa Muriel chipurile în şoaptă, dar destul de tare încât s-o  audă toţi. Dar trebuie să recunosc că rochia Ginevrei are decolteul mult prea adânc. Ginny se uită în jur, zâmbind, îi făcu cu ochiul lui Harry, apoi se întoarse repede din nou cu spatele. Gândurile lui Harry zburară departe de cort, înapoi la dupăamiezele pe care le petrecuse singur cu Ginny, în locurile solitare de pe domeniul şcoui. Păreau atât de departe şi  întotdeauna păruseră prea frumoase pentru a fi adevărate, de parcă ar fi furat ore minunate din viaţa unui om normal, un om fară o cicatrice în formă de fulger pe frunte...

— William Arthur, o iei de soţie pe Fleur Isabelle... ?

ÎÎn rândul din faţă, doamna Weasley şi madame Delacour  suspinau amândouă în batistuţe de dantelă. Zgomotele ca de trompetă care se auziră din spatele cortului le dădură tuturor de ştire că Hagrid îşi scosese una dintre batistele sale cât o faţă  de masă. Hermione se întoarse şi îi zâmbi larg lui Harry; şi ea  avea ochii plini de lacrimi.

— ... vă declar uniţi pe viaţă.

Vrăjitorul cu părul pun de smocuri îşi ridică bagheta mult deasupra capetelor lui Bill şi Fleur şi o ploaie de stele argintii se revărsă peste ei, formând o spirală în jurul siluetelor lor îmbrăţişate.