În timp ce Fred şi George porniră aplauzele,  baloanele aurii de deasupra se sparseră şi din ele îşi luară  zborul păsări ale paradisului, iar clopoţei aurii plutiră diafani,  împrăştiind peste tot cântece şi cunchete cristaline.

— Doamnelor şi domnilor! strigă vrăjitorul ciufulit. Vă rog să  vă ridicaţi în picioare!Se ridicară cu toţii; mătuşa Muriel  bombănea în gura mare, iarvrăjitorul flutură din baghetă.  Scaunele pe care fuseseră aşezaţi se ridicară graţios în aer, în  timp ce pereţii de pânză ai cortului dispărură, astfel încât acum  stăteau sub acoperişul sprijinit pe stâlpi aurii, în faţa lor desfăşurându-se priveuştea superbă a uvezii şi peisajului  însorit. Apoi, din centrul cortului se întinse un bazin plin

cu aur topit, formând un ring de dans strălucitor; scaunele plutitoare se aranjară în jurul unor măsuţe acoperite cu feţe de masă albe şi toate coborâră graţios înapoi pe pământ, iar formaţia înveşmântată în jachete aurii îşi luă repede locul pe scenă.

— Drăguţ, spuse Ron aprobator, în timp ce chelnerii apărură  de peste tot, unii ducând tăvi de argint cu pahare cu suc de dovleac, berezero şi whisky-foc, iar alţii aducând grămezi de tarte şi sendvişuri.

— Ar trebui să mergem să îi felicităm! spuse Hermione,  ridicându-se pe vârfuri, pentru a vedea unde dispăruseră Bill şi  Fleur, în mijlocul unei mulţimi de oameni care se înghesuiseră  să-i felicite.

— O să avem timp mai târziu, ridică Ron din umeri,  înşfăcând trei berizero de pe o tavă care trecea pe lângă ei şi  dându-i una lui Harry. Hermione, hai să găsim o masă... nu  acolo! Cât mai departe de Muriel...

Ron traversă ringul de dans gol, uitându-se în stânga şi în dreapta; Harry era convins că era curios să vadă unde se afla  Krum. Până îşi făcură loc în partea cealaltă a cortului,  majoritatea meselor fuseseră deja ocupate; cele mai multe locuri  rămăseseră la masa la care stătea singură Luna.

— Putem să ne aşezăm şi noi? întrebă Ron.

— Sigur că da, spuse ea veselă. Tati s-a dus să le dea cadoul  nostru lui Bill şi Fleur.

— Ce este, o rezervă pe viaţă de Rădăcini Rotunjoare ?  întrebă Ron. Hermione încercă să-l lovească pe sub masă cu piciorul, dar îl nimeri în schimb pe Harry. De durere îi dădură  lacrimile şi pierdu şirul conversaţiei pentru câteva momente. Formaţia începuse să cânte. Bill şi Fleur se duseră primii la  dans, stârnind aplauze îndelungi; în scurt timp, domnul  Weasley o conduse pe madame Delacour pe ringul de dans,  urmaţi de doamna Weasley şi tatăl lui Fleur.

— Îmi place cântecul acesta, spuse Luna, legănându-se în  ritmul melodiei cu acorduri de vals; după câteva secunde, se ridică şi pluti spre ringul de dans, unde începu să se învârtească pe loc, singură, cu ochii închişi şi dând din mâini.

— E grozavă, nu-i aşa? spuse Ron pe un ton admirativ. Nu dă greş niciodată. Dar zâmbetul îi pieri imediat ce Viktor Krum  se aşeză pe locul lăsat liber de către Luna. Hermione păru  plăcut surprinsă, dar, de data aceasta, Krum nu venise s-o  compumenteze pe ea, ci să pună o întrebare. Chipul îi era foarte încruntat.

— Cine este bărbatul acela în galben?

— Xenophiuus Lovegood, tatăl unei prietene dintre ale noastre, spuse Ron. Tonul său ferm sugeră că nu aveau de gând să răspundă provocării evidente de a râde de Xenophiuus.

— Hai să dansăm, adăugă brusc, uitându-se la Hermione.

Hermione păru surprinsă, dar într-un mod plăcut, aşa că se ridică şi dispărură împreună în mijlocul mulţimii tot mai  numeroase de pe ringul de dans.

— Ah, sunt împreună acum? întrebă Krum, distrat pentru o clipă.

— Âă... Într-un fel, spuse Harry.

— Tu cine eşti? întrebă Krum.

— Barny Weasley. Dădură mâna.

— Barny, tu îl ştii bine pe omul acesta, Lovegood?

— Nu, azi l-am cunoscut. De ce?

Krum se uită urât peste marginea paharului său, urmărindu-l  pe Xenophiuus, care vorbea cu câţiva vrăjitori, de partea  cealaltă a ringului.

— Pentru că, zise Krum, dacă nu ar fi fost oaspetele lui  Fleur, m-aş fi duelat cu el, aici şi acum, din cauza simbolului  aceluia oribil pe care îl poartă pe piept.

— Simbol? spuse Harry, uitându-se şi el la Xenophiuus.

Ochiul ciudat, de formă triunghiulară, strălucea pe pieptul său.

— De ce? Simbolizează ceva de rău?

— Grindelwald. Este semnul lui Grindelwald.

— Grindelwald, vrăjitorul întunecat pe care l-a învins  Dumbledore?

— Exact.

Krum păru să mestece în gol, apoi spuse:

— Grindelwald a ucis mulţi oameni, printre care şi pe bunicul meu. Bineînţeles, el nu a fost niciodată puternic în  această ţară, se spunea că se temea de Dumbledore - şi se pare că avea dreptate să se teamă, având în vedere care i-a fost  sfârşitul. Dar acesta - Îl arătă cu degetul pe Xenophiuus acesta este simbolul lui, l-am recunoscut imediat: Grindelwald l-a sculptat într-un zid la Durmstrang, când era elev. Câţiva  idioţi l-au copiat pe cărţi şi pe haine, încercând să şocheze şi să  impresioneze - până când aceia dintre noi care am pierdut membri ai famiuei din cauza lui Grindelwald le-am dat o lecţie. Krum îşi pocni încheieturile degetelor ameninţător, uitându-se urât la Xenophiuus. Harry era perplex. Părea extrem de puţin  probabil ca tatăl Lunei să fie un adept al Magiei Negre şi nimeni  altcineva din con nu păruse să observe forma runică triunghiulară.

— Ăă... eşti sigur... că este simbolul lui... ?

— Nu mă înşel, spuse Krum cu răceală. Am trecut ani de zile pe lângă semnul acela, îl ştiu prea bine.

— Păi, există o şansă, spuse Harry, ca Xenophiuus să nu  ştie ce simbolizează. Familia Lovegood este destul de... bizară.  Ar fi foarte posibil să îl fi găsit pe undeva şi să creadă că este o secţiune a unui cap de Snorhac Corn-Şifonat sau ceva de genul  acesta.

— Secţiune de ce?

— Mă rog, nu ştiu ce sunt, dar se pare că el şi fiica lui se duc în vacanţe în căutarea lor...

Harry avea senzaţia că nu prea reuşise să explice bine cum erau Luna şi tatăl ei.

— Ea este, continuă el, arătând spre Luna, care încă mai  dansa singură, fluturându-şi braţele în jurul corpului, de parcă  ar fi încercat să alunge nişte pitici.

— De ce face asta? întrebă Krum.

— Probabil că încearcă să scape